La FC Farul a ajuns şi atacantul Adrian Pătulea

 

Atacantul Adrian Pătulea a ajuns şi el la FC Farul, venind cu trenul de la Târgovişte. Vârful fusese întârziat de la reunirea lotului de vremea potrivnică, însă a ajuns în cele din urmă, iar ieri a participat la antrenament.
 
Ieri după-amiază nu ajunsese încă golgheterul Sorin Chiţu, tot din pricina timpului rău. Mijlocaşul Tibi Bălan, în schimb, nu a dat niciun semn de viaţă, iar la Silviu Ilie s-a renunţat, după cum nici Marius Rusu nu mai intră în calcule, având în vedere că în centrul apărării sunt acum Pătraşcu, Bratu şi Florin Popa. În cazul tânărului Mihai Ion, există neînţelegeri între FC Farul şi clubul de care aparţine jucătorul, „marinarii“ agreând un împrumut până în vară.
 
Prioritară este şi achiziţionarea unui portar, după ce Gudea s-a întors la Concordia Chiajna, iar Olaru tratează un transfer la Dacia Unirea Brăila. Totuşi, nu este exclusă revenirea lui Gudea, în calea reîntoarcerii sale stând deocamdată îngrijorarea familiei în privinţa securităţii portarului, după ce, în timpul meciului cu Dunărea Călăraşi, portarul a fost agresat pe teren de un spectator coborât din tribună.        
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2164

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 912

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1032

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 951

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1178

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 845

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 990

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 951

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1862

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1129

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1379

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1547

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1450

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1190

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1549