La „Maratonul Nisipului“, de la Mamaia, se oferă premii de peste 26.000 de lei

Organizatorii şi sponsorii „Maratonului Nisipului“ 2017, eveniment internațional aflat la a patra ediție, care se desfăşoară la Mamaia, pe 26 martie, au pus la bătaie premii în valoare totală de 26.600 de lei. 
 
Cine va reuşi să doboare recordurile curselor de maraton din anii precedenţi, deţinute de Ghenadie Timbalist (două ore, 36 de minute şi două secunde) şi Nicoleta Ciortan (trei ore, 17 minute şi 18 secunde), va primi un premiu special de 500 de lei. Premii în bani și în produse vor primi şi câştigătorii de la Open, dar şi câştigătorii de la cele şase categorii de vârstă. De altfel, nimeni nu va pleca cu mâna goala de la Maratonul Nisipului, organizatorii oferind tuturor diplome şi medalii de participare, echipamente sportive şi suplimente alimentare.
 
În cadrul proiectului va avea loc şi un eveniment special dedicat sportului în familie, unde copiii vor alerga împreună cu părinţii lor, pentru strângerea fondurilor necesare modernizării Secţiei de Terapie Intensivă Nou-născuți a Spitalului Judeţean Constanţa. Toate încasările de la cursa „Family Run“, care se va desfășura pe distanța de un kilometru, vor fi donate integral pentru susținerea acestui proiect social derulat de Asociația „Dăruiește Aripi“ din Constanța.
 
De cealaltă parte, în cadrul probelor competitive, peste 800 de sportivi români şi străini şi-au anunţat deja prezenţa la start, dar organizatorii preconizează că, până la data evenimentului, numărul concurenţilor va depăşi pragul de 1.000. Participanţii au optat, în funcţie de pregătirea lor fizică, la una dintre probele: maraton (42 de kilometri), semimaraton (21 de kilometri) sau crosul de zece kilometri.
 
„Maratonul Nisipului“ este unul dintre primele competiţii sportive de anduranţă din Europa care se desfăşoară integral pe nisip. „Ne-am dorit și în acest an să arătăm că alergarea este mai mult decât un sport individual. În fapt, este un sport de echipă, de familie. Și cum familia înseamnă grijă față de aproapele nostru, ne-am decis să susținem și în acest an modernizarea Secţiei de Terapie Intensivă Nou-născuţi a Spitalului Judeţean Constanţa. Pentru noi, copiii sunt cei mai importanți, iar la cursa Family Run vom lupta pentru a le oferi o șansă la viață“, a declarat Daniel Antonaru, organizatorul „Maratonului Nisipului“.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Cine a urcat pe podium la Maratonul Nisipului. Curse de-a lungul plajei, într-o atmosferă spectaculoasă (GALERIE FOTO)

01 May 2023 2133

Clasări pe podium pentru CS Medgidia la Maratonul Nisipului. Familia Dinu, pe primul loc la proba Family Run (GALERIE FOTO)

30 Apr 2023 1422

Constanța Alergători de toate vârstele, participanți la Maratonul Nisipului (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2023 2386

Comunicat de Presă Zip Escort este partener constant al celor 8 ediții de Maratonul Nisipului

26 Apr 2023 941

Constanța Loc nou de start la Maratonul Nisipului 2023 #Infinitrun. Care este termenul limită pentru înscrieri (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 1313

Constanța S-a deschis procesul de înscriere pentru ediția a opta a Maratonului Nisipului (GALERIE FOTO)

26 Feb 2023 2466

Igor Țimbalist și Diana Sinic, din Republica Moldova, marii câștigători ai Maratonului Nisipului, de la Constanța

23 May 2022 2159

Constanța Alergători amatori, dar și sportivi de performanță au luat startul în Maratonul Nisipului (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 May 2022 2364

Constanța „Maratonul Nisipului“, gata de start. Alergătorii participă la patru probe competitive și la două curse populare

20 May 2022 2069

Zip Escort susține „Maratonul Nisipului” 2022

19 May 2022 1401

„Superman“ din Năvodari, cursă de suflet Fostul polițist Ioan Chifu a alergat 100 de kilometri în bucătărie, în 24 de ore! (galerie foto)

03 Apr 2020 5735

Din cauza fenomenului Covid-19, Maratonul Nisipului, reprogramat pentru perioada 7-8 noiembrie 2020

11 Mar 2020 2975

Eveniment internațional la Mamaia S-a dat startul înscrierilor la ediția a șaptea a Maratonului Nisipului

17 Oct 2019 2083

O nouă cursă „Preotul“ Vali Munteanu, din Tulcea, a alergat şi la „Maratonul Nisipului“, de la Mamaia (galerie foto)

02 Apr 2019 5113

Clasat pe podium la Maratonul Nisipului Laurențiu Cobzaru a primit o diplomă de excelență din partea Ligii Militarilor Profesioniști (galerie foto)

01 Apr 2019 2853