Legende ale rugby-ului Mihai Bucos, Peter Ianusevici şi Petrică Motrescu, revedere emoţionantă la Constanţa cu foştii elevi (galerie foto + video)

Întâlnire emoţionantă, sâmbătă, la Constanţa, în lumea rugby-ului. Trei dintre legendele Farului, campioni naţionali şi foşti internaţionali şi antrenori, Mihai Bucos, Peter Ianusevici şi Petrică Motrescu, s-au întâlnit cu foşti elevi de la Şcoala Sportivă 2 (actualul Liceu cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“), dar şi cu alţi prieteni şi foşti colegi de la teribila echipă a Farului, de şase ori campioană a României, în anii 1975, 1976, 1978, 1986, 1995 si 1997.
 
Revederea s-a făcut la iniţiativa foştilor jucători de la ŞS2, iar la stadionul „Mihai Naca“ au fost rememorate multe amintiri din anii de aur petrecuţi împreună. O parte dintre foştii jucători au ieşit şi pe gazon, pentru un scurt joc cu balonul oval, iar la final toţi cei prezenţi s-au strâns pe teren pentru poza de grup. Dintre foştii rugbyşti nu au lipsit Cătălin Sasu, Sorin Trancă, Emil Florea, Daniel Chelaru, Florin Băcioiu, Cristian Cojocaru, Valentin Dache, Bogdan Cristea, Ionuţ Puşcaşu, Cătălin Moromete, Mihai Leu, Peter-Vlad Ianusevici sau Aurelian Arghir. Evenimentul nu putea fi ratat nici de jucători din alte generaţii, dar nici de prieteni şi apropiaţi ai Farului, precum Florian Constantin, Gheorghe Varga, Florea Opriş, Traian Pătrăhău, Ioan Haşcă, Tăvel Ionescu, Alexandru Codea, Teodor Voinea sau Cornel Motrescu.

Iniţiativă frumoasă, lăudabilă şi inspirată

În vârstă de 68 de ani, Mihai Bucos e stabilit de 35 de ani în Franţa. În această perioadă, este în România (de o lună) şi mai stă până la finele lunii septembrie. La întâlnirea de la Constanţa, a venit din Moldova, de la ai săi (de la Bârlad), cu o mică escală de două zile la Tulcea, la finul său. „O iniţiativă frumoasă şi lăudabilă, dar mai ales inspirată, această revedere. Acei copii pe care-i ştiam din clasa a cincea au devenit tătici, au acum 50 de ani sau în jur. E frumos să ne regăsim, mai ales că e prima oară când ne întâlnim cu aceşti copii care au făcut parte din clasele speciale de rugby. Am amintiri plăcute alături de ei, a fost prima dată când m-am ocupat ca profesor şi antrenor de o grupă de copii. Să-i iei de la vârsta de 10-11 ani şi să mergi cu ei până la 15 ani a fost o experienţă deosebit de plăcută pentru mine, care mi-a fost de folos mult mai târziu şi chiar în Franţa, unde, în calitate de consilier tehnic federal, începeam tot cu copii de la 10-12 ani până la seniori“, a declarat Mihai Bucos.

„Câteodată, simt să sunt paralizat de emoţie“

„Trăiesc o emoţie profundă. Sunt foarte legat de ei, cu atât mai mult cu cât a fost prima mea generaţie şi încă una de campioni. Între noi s-a păstrat o relaţie minunată. Avem prilejul atât de rar de a ne vedea încât, câteodată, simt să sunt paralizat de emoţie. În plus, m-am întâlnit cu acest prilej cu mulţi dintre foştii colegi de echipă. Sunt atâtea alte generaţii care mă leagă de Constanţa şi de rugby-ul constănţean. Mă bucur extrem de mult că, după ce Farul nu s-a mai înscris în Superligă, e o altă echipă a Constanţei care i-a luat locul (n.r. Tomitanii), iar antrenorul ei (n.r. Cristian Cojocaru) este un fost elev de-al meu. E foarte bine că se continua tradiţia rugbystică la Constanţa“, a precizat Peter Ianusevici (68 de ani), care este stabilit în Germania, la Berlin, de 28 de ani, dar locuieşte şi la Ludwigsau. Timp de un an, fostul mare rugbyst a activat şi ca antrenor federal la Federaţia Română de Rugby.

„Până la urmă, i-am recunoscut“

„Foştii mei elevi sunt acum bărbaţi adevăraţi, la rândul lor cu copii mari. Am aşteptat această întâlnire cu nerăbdare încă de anul trecut, de când Dorel Piti ne-a întrebat dacă putem participa la o întâlnire în acest an, în ultimul weekend din iulie. Am răspuns afirmativ, iar acum a avut loc întâlnirea cu foştii noştri elevi de la clasele speciale. E o mare bucurie. Pe mulţi i-am găsit foarte schimbaţi. În cazul unora am avut chiar dubii cine sunt, dar până la urmă i-am recunoscut. În ce priveşte situaţia actuală a rugby-ului constănţean, sunt foarte bucuros că s-a reuşit să se facă totuşi o echipă care să activeze în prima ligă. Acesta e un lucru foarte important, cu toate că şi în prima ligă sunt foarte puţin echipe. E un lucru mare că au reuşit să promoveze. Copiii care vin din urmă au astfel un viitor, în eşalonul secund se pierd foarte mulţi“, a spus Petrică Motrescu (67 de ani), stabilit la Cluj din 1995, după ce între 1984 şi 1995 a fost în Italia.

S-au format nu doar pentru sport, ci şi pentru întreaga viaţă

Preţioasa activitate de descoperire şi de creştere a copiilor în rugby-ul constănţean în clasele speciale, sub bagheta lui Peter Ianusevici, Mihai Bucos şi Petrică Motrescu, dar şi valorile adevărate ale sportului cu balonul oval au fost subliniate şi într-un comentariu pe site-ul ZIUA de Constanţa, la articolul „O poveste veche de 40 de ani: Ce primă au avut rugbyştii Farului pentru primul titlu de campioană din istorie“, de pe 17 ianuarie 2014.
 
„În 1978 s-au înfiinţat la trei şcoli din oraş (îmi amintesc doar Şcoala 36, de la Cireşica), câte două clase speciale, cu profil sportiv - Rugby - anume pentru cei trei membri ai Echipei Farul, care erau profesori de sport: Mihai Bucos, Petrică Motrescu, Peter Ianusevici. Vorbim aşadar despre o «pepinieră» în care au intrat de la sfârşitul clasei a IV-a şi s-au format nu doar pentru sport, ci şi pentru întreaga lor viaţă, o serie lungă de jucători, precum Virgil Năstase, Dorel Piti, Adi Tinca, Foca Mihai, Fratii Tranca, Peter-Vlad Ianusevici, Mihai Leu, «Ciostanu», Ionuţ Pătrăhău, Dragu Nor, Florin Băcioiu, Sorin Vasiliev... adică sportivi care, după câţiva ani, au ajuns jucători de lot naţional. Evoluţia lor este în sine o poveste lungă, care vorbeşte despre cât de bogat poţi deveni investind suflet în nişte omuleţi de zece ani... Afli astfel că acest sport nu poate fi ales, ci el însuşi îşi alege oamenii, desăvârşindu-le valoarea în spaţiul cuprins între cele doua buturi. E o magie în asta! E o întreagă filosofie a spiritului de echipă, a gândului că-n orice împrejurare nu eşti singur, a faptului că niciun adversar valoros nu te va ataca dacă nu ai balonul în braţe“.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
20 de ani de la ultimul titlu de campioană Ilie Floroiu - „Sper că rugby-ul va reînvia la Farul precum Pasărea Phoenix“ (galerie foto+video)

Fostul mare rugbyst Mihai Bucos, la Constanţa. Întâlnire emoţionantă „Farul trebuie să existe. Marile echipe nu mor niciodată“ (galerie foto)

Vicecampioană a lumii S-au împlinit 30 de ani de când Farul Constanţa uimea rugby-ul mondial la turneul Masters

„Ceva de vis!“ Rugbyşti de la Farul Constanţa, „gladiatori“ la Pompei (galerie foto)

Reunirea şi meciul eroilor Constanţei Legendele Farului au păşit din nou pe gazonul încărcat de istorie (galerie foto+video)


Costică Borşaru a sărit cu o „coadă de lopată” în mijlocul spectatorilor înfierbântaţi Ce i-au găsit vameşii australieni lui Adrian Pllotschi în ghetele de rugby (galerie foto)

O poveste veche de 40 de ani Ce primă au avut rugbyştii Farului pentru primul titlu de campioană din istorie 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Mulți înainte!“ Fostul mare rugbyst Mihai Bucos, legendă a Farului Constanța, a ajuns la 70 de ani. Amintiri din vremurile de aur

05 May 2020 6400

Întâlnire emoţionantă cu Mihai Bucos şi Ştefan Constantin Tânărul rugbyst Atila Septar, campion al Franţei cu ASM Clermont Auvergne (galerie foto)

23 Aug 2017 5529

Fostul mare rugbyst Mihai Bucos, la Constanţa. Întâlnire emoţionantă „Farul trebuie să existe. Marile echipe nu mor niciodată“ (galerie foto)

15 Jun 2017 9672

Doliu în familia fostului jucător de rugby Mihai Bucos

26 Mar 2017 4098

Gloriile Farului, întâlnire emoţionantă la stadionul “Mihai Naca”

08 Aug 2015 3348