Liga 1 Romario Pires, de la Farul Constanța, inclus în echipa ideală a primei etape

 

 
  • În prima etapă din sezonul 2021/2022 al Ligii 1, Farul Constanța a remizat în deplasare, cu UTA.
  • Aflată pe locul opt în Liga 1, cu un punct, Farul susține următorul meci de campionat duminică, 25 iulie, de la ora 18.30, la Ovidiu, cu Gaz Metan Mediaș.
  • România, cu cinci jucători de la Farul în lot, susține joi, 22 iulie, primul meci de la Jocurile Olimpice din Japonia.
 
În cel mai bun „11“ al etapei inaugurale din Liga 1 prezentat de Liga Profesionistă de Fotbal și-a găsit locul și un jucător de la Farul Constanța, echipă care a remizat în deplasare cu UTA, scor 0-0.
 
Acesta este mijlocașul Romario Pires (32 de ani), una dintre achizițiile din această vară ale grupării de pe litoral. „A făcut un joc defensiv foarte bun, oprind la timp încercările ofensive lansate de arădeni“, se arată pe site-ul oficial al LPF. Echipa ideală a primei runde este alcătuită din: Pap (FC Botoșani) - Bălașa (U Craiova), Mitrea (Sepsi), Săpunaru (Rapid) - Cîmpanu (U Craiova), Deac (CFR Cluj), Pires (Farul), Sorescu (Dinamo) - Rep (Sepsi), Bălan (Rapid), Petrila (CFR Cluj). Antrenor, Dario Bonetti (Dinamo).  

 
„Așteptam de mult acest debut“

 
Aflată pe locul opt în Liga 1, cu un punct, Farul susține următorul meci de campionat duminică, 25 iulie, de la ora 18.30, la Ovidiu, cu Gaz Metan Mediaș (locul 4, cu 3 puncte). La Arad, „marinarii“ au avut doi tineri formați în Academia Hagi care au debutat în Liga 1, mijlocașul Roberto Mălăele și fundașul Gabriel Dănuleasă. „Așteptam de mult acest debut, să joc și eu la echipa mare și în Liga 1. Mă bucur foarte tare, din păcate nu am reușit să termin meciul pe teren și să joc mai mult de 15 minute, din cauza accidentării. Am avut emoții când am aflat că voi fi titular. Sper să fiu sănătos și să disput cât mai multe meciuri la echipa mare, în primul eșalon. Sprijinul suporterilor e foarte important. L-am simțit la meciul cu Cerno More Varna și sperăm să fie la fel și la partida cu Gaz Metan Mediaș“, a declarat Roberto Mălăele, pentru Farul TV.

 
Joi, primul meci la Jocurile Olimpice

 
Echipa națională de fotbal Under-23 a României susține joi, 22 iulie, primul meci de la Jocurile Olimpice din Japonia, întâlnind, la Kashima, de la ora 14.00, Honduras. Din lotul tricolor fac parte cinci jucători de la Farul Constanța: Marian Aioani, Radu Boboc, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu și George Ganea. Tricolorii vor mai întâlni în grupă Coreea de Sud (pe 25 iulie) și Noua Zeelandă (pe 28 iulie). Toate partidele vor fi transmise live de TVR 1, Eurosport și Radio România Actualități.  
       

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța

 
Citește și:
 
Farul Constanța. Ghinion pentru cei doi juniori
Roberto Mălăele și Gabriel Dănuleasă s-au accidentat la debutul în Liga 1

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Ioan Ovidiu Sabău, director tehnic la Universitatea Cluj

02 Jan 2023 1227

Romario Pires, transfer de la Farul Constanța la o altă echipă din România

03 Feb 2022 3244

Farul Constanța Marian Aioani speră ca 2022 să-i aducă și debutul la echipa națională. „Marinarii“ întâlnesc sâmbătă Dinamo (GALERIE FOTO)

15 Jan 2022 2143

„A ferecat poarta“ Gică Hagi, postură inedită la un antrenament al Farului Constanța

03 Aug 2021 3820

„Înainte!“ Suporterii Farului se mobilizează pentru partida cu Rapid. „Va fi un meci foarte interesant“

29 Jul 2021 5150

LIVE VIDEO Farul Constanța întâlnește în Liga 1 Rapid București. Declarațiile lui Gică Hagi, Ionuț Larie și Romario Pires (galerie foto)

28 Jul 2021 4390

Farul Constanţa l-a transferat pe Romario Pires

01 Jul 2021 4657