Imagini de la eveniment Victoria Cumpăna, eliminată din Cupa României de Farul Constanța. Vărul Simonei Halep a înscris de două ori (galerie foto + video)

Stadionul din Complexul Sportiv „Centenar“ din Cumpăna găzduieşte în această seară meciul de fotbal dintre echipa locală, Victoria Cumpăna (Liga a 4-a) şi FC Farul Constanţa (Liga a 2-a), contând pentru etapa a treia naţională a Cupei României, ediţia 2019/2020.

Disputa e cea mai importantă din istoria echipei locale!

Dacă FC Farul a intrat în competiţie în această fază, Victoria Cumpăna (câştigătoarea etapei judeţene a Cupei României), formaţie care este antrenată de fostul jucător al „marinarilor“ Vasilică Cristocea şi de Petru Bratanovici, a trecut deja de două tururi din faza naţională, învingând Axiopolis Cernavodă (Liga a 3-a), scor 6-0 (3-0), şi Pescăruşul Sarichioi (Liga a 4-a tulceană), scor 3-0 (2-0).

Cristocea este antrenor-jucător la Victoria, formaţie pentru care evoluează şi un alt fost farist, Sorin Ţeican!

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.


UPDATE 7: Meciul s-a încheiat cu victoria FC Farul, scor 3-0. "Marinarii" merg astfel mai departe în Cupa României, în vreme ce Victorie Cumpăna se oprește în turul trei național, după un parcurs lăudabil însă, în care au adus la Cumpăna o echipă de Liga a 2-a.

UPDATE 6: În minutul 71, scorul a devenit 3-0 pentru Farul, după al doilea gol reușit de Dimciu Halep.

UPDATE 5: S-a încheiat prima repriză, scor 2-0 pentru Farul, care a condus clar ostilitățile. Chiar și asa, gazdele au avut și ele două ocazii.


UPDATE 4: FC Farul folosește o echipa cu multi tineri și jucători care au evoluat mai puțin în ultimul timp. Pe banca de rezerve se mai află Udeanu - C. Zamfir, Greu, Al. Stoica, I. Stoica si Nicola.

UPDATE 3: În minutul 15, Farul urca scorul la 2-0, grație golului lui Dimciu Halep, care este var cu Simona Halep.

UPDATE 2: Scorul a fost deschis rapid, în minutul 2, de către Farul, care a punctat prin Antoche. Victoria - Farul 0-1.

UPDATE 1: FC Farul (antrenor, Ianis Zicu) a jucat cu: C. Andrei (46 Udeanu) - R. Zamfir, Antoche (cpt.), Cană, Carabela, D. Toma, Doumbia (63 Al. Stoica), Băciuț, Hordouan, D. Halep, Bodea (56 C. Zamfir).

Victoria (antrenori, Vasilică Cristocea si Petru Bratanovici) a folosit jucătorii: Crantă - E. Năstase (cpt.), Aluaș, Țeican, Dragomir, Cristocea, Ivanov, I. Gheorghe (70 M. Cristea), Mazilu, Coman (62 Narzavan), Scarlat (56 Curte).

Sursa foto: ZIUA de Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 604

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 490

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 928

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 870

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 752

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 21-a (seniori și juniori + clasamentele)

17 Mar 2024 1198

Fotbal județul Constanța S-a reluat Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 19-a (seniori și juniori + clasamentele)

03 Mar 2024 2455

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, 20 de medalii la Cupa „Irina Deleanu“. „Cumpăna este mândră de voi!“ (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 869

Primarul Mariana Gâju, la eveniment Guvernul României a găzduit “Întâlnirea Grupului de Lucru privind Desfășurarea activității de ecoturism în România” (FOTO)

16 Jan 2024 806

LIVE TEXT Clubul Sportiv “Victoria” Cumpăna prezintă bilanț în prezența primarului Mariana Gâju (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Jan 2024 1202

Un nou centru rezidențial pentru persoane vârstnice se va construi în județul Constanța! Cine investește

13 Dec 2023 2874

CS Victoria Cumpăna, două premii la Gala Gimnasticii Ritmice Românești 2023 (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Dec 2023 1120

Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, 13 medalii la competițiile de la Sfântu Gheorghe. „Un dar minunat de sărbători!“ (GALERIE FOTO)

27 Nov 2023 1028

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, medalii la competițiile de top de la Ploiești. „Cu fiecare participare, sportivele noastre sunt tot mai bune!“ (GALERIE FOTO)

30 Oct 2023 1026

Lupte CS Victoria Cumpăna, medalii și locul întâi pe echipe la Campionatul Național de la Călărași (GALERIE FOTO)

30 Oct 2023 1088