Sport

Lupta pentru accederea în grupele Cupei EHF HC Dobrogea Sud joacă sâmbătă primul meci din dubla cu suedezii de la Malmo

Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa susţine sâmbătă, 17 noiembrie, meciul din prima manşă a turului trei preliminar al Cupei EHF, în deplasare cu echipa suedeză HK Malmo. Partida se va juca de la ora 17.00 (ora României), iar cine va avea câştig de cauză în dubla manşă se va califica în grupele competiţiei. 
„În confruntarea cu CSM Bacău (n.r. câştigată de HC Dobrogea Sud cu 42-21 la Constanţa), ne-am antrenat şi cu gândul la meciul cu Malmo, care e foarte important pentru noi şi pentru istoria HC Dobrogea Sud. Suntem pregătiţi însă. Mă bucur că am reuşit să scăpăm fără accidentări, important pentru această dublă. Malmo e o echipă care joacă foarte mult în viteză. Dar şi noi am demonstrat că putem evolua la fel şi că putem înscrie goluri uşoare. Este o dublă dificilă şi e bine că avem returul acasă, unde sunt convins că, având sprijinul suporterilor, vom face un meci mare şi ne vom califica“, a declarat Laurenţiu Toma, căpitanul HC Dobrogea Sud.
 
„Am obținut în meciul cu Bacău a 9-a victorie consecutivă în toate competițiile și asta ne dă speranțe pentru dubla cu Malmo. Ne dorim un rezultat foarte bun acolo, mergem încrezători că putem câștiga. Și așteptăm peste o săptămână returul de la Constanța, când sper să avem o sală arhiplină care să ne ajute să ne calificăm, în premieră istorică pentru clubul nostru, în grupele Cupei EHF”, a spus şi președintele HC Dobrogea Sud, Rudi Stănescu, citat de site-ul oficial al clubului.

Baschet

În etapa a şasea a Ligii Naţionale de baschet masculin, grupa B, BC Athletic joacă în deplasare cu CS Cuza Sport Brăila, duminiciă, 18 noiembrie, de la ora 17.00. Partida se desfăşoară în Sala Polivalentă „Danubius“ Brăila. BC Arthletic a strâns şase puncte până acum, după o victorie şi patru eşecuri, iar echipa din Brăila are patru puncte, pierzând toate cele patru meciuri disputate.

Rugby

Echipa de rugby CS Năvodari are meci sâmbătă, 17 noiembrie, duelându-se în deplasare cu CSM Galaţi, într-o partidă restantă din etapa a treia a Diviziei Naţionale de seniori, grupa Centru-Sud. Meciul începe la ora 14.00 şi este ultimul al anului pentru echipa din Năvodari, antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu şi Virgil Năstase. Lider autoritar în clasament, CS Năvodari a câştigat toate cele cinci meciuri jucate până în prezent (de fiecare dată cu punct bonus ofensiv) şi are 25 de puncte. CSM Galaţi e pe trei, cu şapte puncte.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Finala cu Dinamo, meciul al doilea HC Dobrogea Sud Constanţa joacă astăzi pentru a rămâne în cursa pentru titlu

22 May 2019 328

Finala de la handbal Dinamo s-a impus clar la Constanţa, dar cei de la HC Dobrogea Sud cred că nu e totul pierdut

17 May 2019 990

Imagini de la eveniment HC Dobrogea Sud, eșec sever la Constanța cu Dinamo, în primul meci din finală (galerie foto)

15 May 2019 1023

Laurenţiu Toma - „Suntem încrezători!“ Primul meci al finalei campionatului, HC Dobrogea Sud - Dinamo, se joacă miercuri, la Constanţa

15 May 2019 553

HC Dobrogea Sud Constanța a încheiat cu un egal meciurile din play-off. Gol în ultima secundă!

08 May 2019 442

Întâlnire la Constanţa HC Dobrogea Sud susţine azi ultimul meci din turneul play-of al Ligii Naţionale

08 May 2019 424

HC Dobrogea Sud Constanţa, în finala Ligii Naţionale Ionuţ Stănescu - „Ne bucurăm că nu am pierdut niciun meci în acest an“

07 May 2019 616

HC Dobrogea Sud Constanța s-a calificat în finala Ligii Naționale. Pe cine va înfrunta pentru titlul de campioană

05 May 2019 552

Duminică, HC Dobrogea Sud Constanţa poate obţine calificarea matematică în finala Ligii Naţionale

04 May 2019 746

HC Dobrogea Sud Constanța, egal în meciul cu Politehnica Timișoara. Echipa de pe litoral, mai aproape de finală

02 May 2019 465

„Ar fi un pas mare spre finală“ HC Dobrogea Sud vrea să obţină la Timişoara a patra victorie din play-off

01 May 2019 624

A treia victorie în play-off HC Dobrogea Sud Constanța a învins în deplasare Dunărea Călărași (galerie foto)

24 Apr 2019 860

HC Dobrogea Sud Constanţa întâlneşte Dunărea Călăraşi, în al treilea meci din play-off

24 Apr 2019 841

Revista presei locale

23 Apr 2019 614

Handbaliștii de la CS Medgidia, înfrângere cu CSU Pitești, dar vor merge la turneul semifinal

20 Apr 2019 604