Luptător la Gethika Team La numai 16 ani, Robert Andrei Drăgănoiu a obţinut, în Danemarca, centura neagră în Ashihara Karate (galerie foto)

Visul tânărului luptător constănţean Robert Andrei Drăgănoiu, de la Gethika Team, multiplu campion mondial, a devenit realitate. Cu ocazia stagiului internaţional de la Praesto (Danemarca), sportivul pregătit de Nicu Vasiliu a promovat cu brio examenul de centură neagră 1 Dan

Timp de patru zile, în Danemarca s-a desfăşurat un stagiu internaţional de pregătire la Ashihara Karate, organizat de Dao Danmark şi coordonat de Kancho Hidenori Ashihara. La acest eveniment, au participat peste 200 de luptători, din Danemarca, Germania, Suedia, Polonia, Rusia, Kazahstan, Singapore, Japonia şi România, ţara noastră fiind reprezentată de cluburile D’Ippon NS Brasov şi Gethika Team Constanţa.
 
La un antrenament, a fost programată o mini-competiţie de kata, la care au luat parte toţi sportivii. În finală au ajuns doi români, Vlad Bucşă (multiplu campion mondial la kumite), de la D’Ippon NS Braşov, şi Robert Andrei Drăgănoiu (multiplu campion mondial la kata şi kumite), de la Gethika Team, constănţeanul reuşind să se impună. A doua zi, a avut loc testarea gradelor superioare, examen coordonat de Kancho Hidenori Ashihara. De la clubul Gethika Team, sensei Nicu Vasiliu a susţinut examenul de grad pentru centura neagră Nidan (2 Dan) în Ashihara Karate, pe care l-a şi promovat. „Toţi cei prezenţi au luat lucrurile în serios şi s-au prezentat cu temele la zi. Aşadar, toţi cei acceptaţi pe listele de examinare au luat examenul“, a spus Nicu Vasiliu.

A fost nevoie de derogare

În acelaşi timp, acesta a propus ca Robert Andrei Drăgănoiu să fie testat pentru obţinerea centurii negre 1 Dan, examen pe care tânărul l-a trecut cu brio, cu câteva zile înainte de a împlini 17 ani! „Examenul de Shodan s-a dat cu derogare, cu acordul Japoniei, pentru că, în mod normal, centura neagră se obţine când sportivul are peste 18 ani. Eu am făcut propunerea, iar comisia (formată din Kancho şi din ceilalţi shihani, printre care şeful Ashihara pe Europa) a acceptat-o, după ce au văzut, la faţa locului, cum se desfăşoară puştiul. Oricum, ei îl ştiau, de la campionatele mondiale la care participase şi de la alte întreceri, dar una e să-l vezi puţin, câteva minute, la competiţie, alta e un stagiu întreg, cu patru antrenamente pe zi. E cu totul altă situaţie. Cei din comisie au fost impresionaţi de ce au văzut. Chiar şi după testul de kumite, când era epuizat, Robert a găsit resurse fizice şi de voinţă să impresioneze în continuare, prin nişte tehnici foarte frumoase, specifice lui. Toţi au zis că merită să obţină centura neagră 1 Dan“, a arătat Nicu Vasiliu.

„A muncit enorm pentru acest vis“

Antrenorul de la Gethika Team Constanţa a arătat că, în ultimii cinci ani de activitate sportivă, Robert Drăgănoiu a adus Constanţei şi României şapte titluri de campion mondial la Ashihara Karate, având rezultate remarcabile şi la alte discipline. „După zece ani de activitate în Ashihara Karate şi rezultate competiţionale excepţionale, Robert a trecut şi testul cel mai greu, examenul de Shodan - centură neagră, grad acordat de Kancho Hidenori Ashihara. Robert e un sportiv foarte bun, care poate fi un real model pentru generaţia sa şi pentru cea următoare. E şi un elev foarte bun al Liceului «Ovidius», cu care profesorii săi se mândresc. Remarcat şi apreciat de toata audienţa, în Danemarca, Robert s-a comportat ca un adevărat campion. A muncit enorm pentru acest vis, centura neagră, un vis pe care sunt convins că îl are orice practicant al artelor marţiale. Bine ai venit în familia celor ce reprezintă Ashihara Karate! La mulţi ani fericiţi pentru vârsta de 17 ani şi felicitări pentru visul devenit realitate!“, a mai spus Nicu Vasiliu.

Titlul de „cel mai bun luptător“ la Cupa Gethika 

De curând, Robert Drăgănoiu a primit şi titlul de „cel mai bun luptător“ la ediţia 2017 a Cupei Gethika, la care a obţinut locul întâi în probele de kata şi kumite (-18 ani / -75 kg). „Pentru Robert se deschide un nou drum, cu multe necunoscute, însă atât eu, cât şi cei care am fost lângă el avem încredere că va lua cele mai bune decizii. Vom fi şi de acum încolo împreună cu tine! Succes pe noua cale şi să-ţi respecţi mentorii (senseii, sempaii) cu care ai colaborat şi vei colabora“, a fost mesajul lui Nicu Vasiliu.
 
Sursa foto: Facebook
 
Citeşte şi:
 
Robert Drăgănoiu, două medalii de aur. Gethika Team a dat lovitura: Finală la Mondiale între doi sportivi din Mereni (galerie foto)
 
Robert Drăgănoiu, al optulea titlu de campion naţional: Gethika Team Constanţa s-a poleit cu aur la Ashihara Karate (galerie foto)
 
Luptători la Gethika Team Constanţa: Robert Drăgănoiu şi Adin Gani, medaliaţi la Campionatul Euro-Asiatic (galerie foto)
 
Voinicii de la Ares Dojo DM Constanţa au fost eroi: Robert Andrei Drăgănoiu, triplu campion mondial la Ashihara Karate (galerie foto)

 
Mister „Şcoala 43“ şi „Toamna Bobocilor“: Dublul campion mondial Robert Drăgănoiu a intrat la „Ovidius“ cu a patra medie (galerie foto)
 
Elev eminent, campionul constănţean a primit trei ani la rând cheia şcolii: Tatăl şi-a condus magistral fiul către coroana mondială în Ashihara Karate (galerie foto + video)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au impresionat în Japonia! Luptătorii de la Gethika Team Constanța, șase medalii la Campionatul Mondial și titluri de Excelent Fighter (GALERIE FOTO)

07 Nov 2023 1565

Ashihara Karate Luptătorii de la Gethika Team Constanța, 17 medalii și două premii individuale la Naționale. La kumite, pe locul trei (GALERIE FOTO)

15 Dec 2022 2314

Gethika Team Constanța La 22 de ani, „Golden Boy“ Robert Drăgănoiu - inginer și sensei. Adin Gani și Eduard Drăgănoiu, centură neagră (GALERIE FOTO)

15 Jul 2022 3596

Luptătorul constănțean Robert Drăgănoiu a susținut o lecție online, la invitația Academiei de Arte Marțiale „Nicu Dascălu“ (galerie foto)

11 May 2020 4632

Luptătorii de la Gethika Team Constanţa, 15 medalii la Campionatul Naţional de Ashihara Karate (galerie foto)

15 May 2018 4532

Gani Adin, declarat cel mai bun luptător Gethika Team Constanţa, locul trei pe echipe la Ashihara Karate Open România (galerie foto)

18 Apr 2018 3574

Robert Drăgănoiu, două medalii de aur. Gethika Team a dat lovitura Finală la Mondiale între doi sportivi din Mereni! (galerie foto)

15 Nov 2016 5407

Robert Drăgănoiu, Ştefan Macsiniuc şi Marian Valentin Badea, câştigători la Cupa Shingitai (galerie foto)

12 Apr 2016 3502

Robert Drăgănoiu, din nou campion naţional. CS Gethika Team Constanţa a obţinut patru medalii

09 Apr 2016 2975

Gethika Team Constanţa şi Absoluto Constanţa, pe podium la Cupa României la Jiu-Jitsu Brazilian (galerie foto)

09 Dec 2015 2922

Robert Drăgănoiu, Adin Gani şi Marian Valentin Badea, campioni naţionali la Kumite (galerie foto)

03 Jun 2015 2863

Luptători la Gethika Team Constanţa Robert Drăgănoiu şi Adin Gani, medaliaţi la Campionatul Euro-Asiatic (galerie foto)

29 Apr 2015 2564

Aur pentru Ares Dojo DM Constanţa Robert Drăgănoiu, Ştefan Macsiniuc şi Marian Valentin Badea, campioni naţionali

24 Mar 2015 2883

Voinicii de la Ares Dojo DM Constanţa au fost eroi Robert Andrei Drăgănoiu, triplu campion mondial la Ashihara Karate (galerie foto)

26 Nov 2014 5253

Mister „Şcoala 43“ şi „Toamna Bobocilor“ Dublul campion mondial Robert Drăgănoiu a intrat la „Ovidius“ cu a patra medie (galerie foto)

30 Oct 2014 7575