Luptător la Keru Kento Constanţa Mădălin Crăciunică, înfrângere la gala internaţională de la Imola. Ce au declarat „Micul Bonjasky“ și antrenorul său

Luptătorul constănţean Mădălin Crăciunică, de la CS Keru Kento (antrenor, Lucian Stoicoci), a participat, în Italia, într-o piramidă de patru în cadrul galei internaţionale de la Imola.

Piramida a fost la categoria 75 kg, iar Crăciunică, zis „Micul Bonjasky“, l-a întâlnit în prima partidă, pe durata a trei reprize de câtre trei minute, pe italianul Gabriele Galasso, de la Pro-Fighting Imola, căruia arbitrii i-au acordat victoria, la puncte. 

A fost un meci greu, contra unui adversar foarte experimentat. În ultimele două săptămâni, am răcit foarte tare. Am avut pneumonie și nu m-am putut antrena la capacitate maximă, ceea ce s-a cunoscut  de la jumătatea reprizei a doua. Totuși, chiar și așa, după părerea mea, eu am câștigat. Fiind însă la italian acasă, numai cu un KO m-aș fi impus, a declarat Mădălin Crăciunică.

De aceeași părere a fost și Lucian Stoicoci:

Și după ce am revăzut partida îmi mențin părerea că Mădălin a câștigat. Oricum, sunt foarte mulțumit de cum a evoluat.  


Ceilalţi doi luptători din piramidă au fost francezul Luigi Carrozza (GUC Bando Kickboxing) şi spaniolul Javier Ruiz Garcia (National Fitness Lleida). În finală s-au confruntat italianul și francezul, și de această dată fiind declarat câștigător Galasso, care a câștigat astfek piramida. 

Sursa foto: Facebook 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Micul Bonjasky“ Mădălin Crăciunică, de la CS Keru Kento Constanţa, luptă diseară în gala de la Imola (galerie foto)

04 Mar 2018 3371

„Micul Bonjasky“ de la Keru Kento Constanţa Mădălin Crăciunică va lupta în Italia, la Imola. Piramidă de patru! (galerie foto)

01 Feb 2018 4701