Luptător la Sharks Gym Constanţa Cătălin Căşaru, învingător în gala „Eagles Fighting Championship-7“, de la Chişinău (galerie foto + video)

O nouă victorie înregistrată de un sportiv al nou-înfiinţatului club de sporturi de contact Sharks Gym Constanţa! Este vorba de Cătălin Căşaru, cel care a participat în gala MMA „Eagles Fighting Championship-7“, de la Chişinău, unde a întâlnit un luptător din Belarus, Mikhail Bondar, pe care l-a învins, continuându-şi astfel ascensiunea în artele marţiale mixte, în care e neînvins.
 
„A fost un meci destul de strâns, având în vedere că adversarul lui Cătălin are deja meciuri atât în această promoţie, cât şi în altele două, mai mari. Deci, e puţin mai experimentat, la un nivel de acest gen. Astfel că lumea de acolo nu prea se aştepta ca meciul să se încheie cu victoria lui Cătălin, care, în plus, a luptat acum şi la o categorie mai mare, 74 kg. În mod normal, el evoluează la 70 kg. Cătălin a dominat, cel puţin pe tehnici de proiectare şi pe lupta la sol, ceea ce şi-a spus cuvântul în decizia arbitrilor“, a declarat Daniel Asaftei, antrenorul lui Cătălin Căşaru.
 
În urma evoluţiei deosebite, Cătălin, căruia i se spune „Puştiul Dinamită“, a fost invitat din nou să lupte la MMA în străinătate, următoarea partidă urmând a avea loc probabil tot la Chişinău, în aceeaşi promoţie, în februarie anul viitor.
 
De curând, alţi doi reprezentanţi ai Sharks Gym Constanţa, Mădălin Pârvulescu şi Ştefan Orza, au cucerit medalia de aur la Cupa Europeană de Kempo de la Bucureşti, concurând la categoriile 90 kg, respectiv 65 kg.
De asemenea, chiar dacă a pierdut meciul din Austria cu slovenul Samo Petje (dublu campion mondial), Eduard Chelariu a impresionat la acea gală, Final Fighting Championship, rămânând în atenţia promoţiilor din străinătate. În acest sens, tânărul de 20 de ani de la Sharks Gym a primit o nouă invitaţie de a lupta, în luna decembrie, în organizaţia King of Kings.
 
Citeşte şi:
 
Eduard Chelariu, de la Sharks Gym Constanţa, invitat să lupte şi în organizaţia King of Kings

Pregătire cu Alex Filip, la Sharks Gym Constanţa Micii fotbalişti de la Academia Farul fac şi antrenamente de kickboxing (galerie foto)

Mădălin Pârvulescu şi Ştefan Orza, de la Sharks Gym Constanţa, aur la Cupa Europeană de Kempo (galerie foto)


Eduard Chelariu, învins de Samo Petje la gala Final Fight Championship din Austria

Club nou pentru sporturi de contact Luptători cunoscuţi din Constanţa îşi ascut „colţii“ la Sharks Gym (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Ștefan Orza, aur și argint la Naționale. Va participa la Campionatul Mondial de Kempo (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 830

Sharks Gym Constanța Mădălin Pîrvulescu luptă pentru centură în Austria, la gala „Vendetta“

16 Jan 2024 1014

Luptătorul Mădălin Pîrvulescu, prima înfrângere la profesioniști. „Voi reveni anul viitor mai motivat, mai puternic și mult mai determinat“

24 Dec 2022 1718

Constanța Fostul luptător Cătălin Cășaru s-a căsătorit. Mai mulți sportivi cunoscuți printre invitați (GALERIE FOTO)

04 May 2022 7989

Luptătorul MMA Cătălin Căşaru, de la Sharks Gym Constanţa „Puştiul dinamită“ va evolua din nou într-o gală în Republica Moldova

12 Jan 2018 7045

Luptătorul Cătălin Căşaru, de la CS Pontica, se va pregăti o lună în Suedia, la o celebră sală de MMA

03 May 2017 9206

Luptător la CS Pontica Cătălin Căşaru l-a învins pe Adrian Grec şi a cucerit din nou centura RXF (galerie foto)

27 Apr 2017 8671

Cătălin Căşaru, de la CS Pontica, luptă în gala MMA RXF 26

11 Apr 2017 2906

Interpretează Balkan şi Glorya Luptătorii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, din Constanţa, apar în videoclipul melodiei „Nu am somn“ (video)

15 Mar 2017 7396

Mai mulţi sportivi cunoscuţi din Constanţa îşi serbează astăzi zilele de naştere (galerie foto)

12 Apr 2016 3800

Luptătorul Cătălin Căşaru a primit o diplomă de excelenţă la Cupa Keru Kento (galerie foto)

31 Mar 2016 3822

„Puştiul Dinamită“ de la CS Pontica Exploziv! Luptătorul Cătălin Căşaru l-a surclasat pe Daniel Chrzanowski la gala RXF (galerie foto+video)

23 Mar 2016 3557

„Puştiul Dinamită“ Cătălin Căşaru îl întâlneşte pe Corneliu Lascăr la gala RXF

16 Mar 2016 5962

„Puştiul dinamită“ Luptătorul Cătălin Căşaru, de la CS Pontica, participă la Campionatul Mondial de MMA

20 Nov 2015 3999

Campionii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, invitaţi speciali la seminarul memorial „Gheorghe Oancea“ (galerie foto)

04 Nov 2015 2448