Luptător la Tai Shin Do Gym Academy Costin Mincu, din Constanţa, va evolua la Campionatul European de kickboxing (galerie foto + video)

Luptătorul constănţean Costin Mincu, cel care activează în prezent la Tai Shin Do Gym Academy, la Bucureşti, va participa la Campionatul European de kickboxing, organizat sub egida WKF (World Kickboxing Federation).
 
Întrecerea se va desfăşura în Grecia, la Santorini, între 1 şi 6 mai a.c., iar Costin va evolua la categoria 86 kg. Cunoscut, în ultimii ani, pentru evoluţiile sale ca luptător la Oyama Karate Constanţa (unde s-a specializat în Karate Kyokushin, iar apoi a evoluat şi la Superkombat), Costin este acum la Bucureşti, unde s-a mutat cu serviciul şi unde se pregăteşte la kickboxing, sub bagheta lui Florin Mina, la Tai Shin Do Gym Academy.
 
„Din dorinţa mea de a face performanţă în kickbox, am început antrenamentele intensive alături de maestrul Florin Mina, la Tai Shin Do Gym Academy. Lucrurile au evoluat în mod pozitiv, aşa că am avut prima luptă, la Baia Mare, în gala AYO Fighting Tournament, unde am reuşit să câştig. Este o schimbare pe care mi-am dorit-o şi voi face tot posibilul să fiu la cel mai înalt nivel, cu ajutorul maestrului meu, Florin Mina, care mi-a spus că, «dacă eşti serios, perseverent şi te dedici cu tot sufletul, în scurt timp vom ajunge departe»“, a declarat Costin Mincu, cel care, anul trecut, a devenit vicecampion balcanic la Karate Kyokushin. 

Coleg de antrenament cu Cristian Milea 

În gala de la Baia Mare, luptătorul constănţean, care e înalt de 1,96 m, a evoluat la categoria 88 kg şi s-a impus în extra-round, prin KO tehnic. La Tai Shin Do Gym Academy, Costin Mincu se bucură şi de sprijinul luptătorului Cristian Milea. „Este o onoare pentru mine să îl am coleg de antrenament pe Cristian Milea, care mă ajută în dezvoltarea mea spre performanţă“, spune Costin, care speră să aibă o evoluţie de succes la Santorini. „Următorul pas în cariera mea este participarea la Campionatul European de kickboxing, unde voi lupta pe reguli de K-1 la categoria semigrea. Am mult de lucru, dar îmi voi da toată silinţa să reuşesc“, a punctat tânărul de 26 de ani. 

Va lupta și în Colosseum Tournament

De asemenea, Costin Mincu va lupta și în Colosseum Tournament, pe 17 Iunie, la Ploiești, unde, dacă va câștiga, va intra în lotul României pentru Colosseum Tournament de la Constanța (România vs Germania). „Promotorul Gabriel Georgescu, de la Colosseum Tournament, a observat cât de frumos a luptat Costin în gala de la Baia Mare și i-a oferit oportunitatea de a evolua la Ploiești într-un meci eliminatoriu pentru aceasta calificare“, a declarat Florin Mina. 

„Mi-ai deschis ochii şi drumul spre succes!“

Costin Mincu nu a uitat perioada petrecută la Oyama Karate Constanţa şi a subliniat influenţa pozitivă pe care a avut-o Marius Burlacu în cariera sa. „Vreau să-i mulţumesc mult lui senpai Marius Burlacu pentru ajutorul, dăruinţa şi înţelegerea de care am avut parte mereu. Chiar dacă am mai greşit, nu am trecut peste cuvântul lui niciodată. Mi-ai deschis ochii şi drumul spre succes şi asta nu voi uita niciodată! Mulţumesc pentru tot ce ai făcut şi faci pentru mine, am avut şi voi avea toată viaţa un deosebit respect pentru tine. Ossu!“, a precizat Costin Mincu.
 
Sursa foto: Facebook (Costin Mincu)

Citeşte şi: 

Luptătorul Costin Mincu, de la Oyama Karate, vicecampion balcanic (galerie foto)
  
Costin Mincu, Florin Mazilu şi Lucian Serghei, succese rapide: Luptătorul Doru Zelea, victorie prin KO la Turneul Campionilor (galerie foto)
  
Şi-au trimis în lumea viselor adversarii: Dublu impact cu gemenii Alin şi Costin Mincu, din Constanţa (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eforie Sud Antrenorul de kickboxing Costin Mincu, baie în mare, în decembrie. „Limitele pot fi depășite“ (GALERIE FOTO)

02 Dec 2023 1874

Primarul Sectorului 5 București, Cristian Popescu Piedone, condamnat la închisoare în dosarul Colectiv s-a predat la sediul Poliției Bragadiru

12 May 2022 1279

Daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro pentru victimele incendiului din Colectiv. Cine va trebui să le achite

12 May 2022 1356

Dosarul Colectiv – 115 ani de închisoare în primă instanță! Decizia finală va fi luată azi

03 May 2022 1653

Editorial Colectiv, în așteptarea sentinței finale! Am învățat ceva?

15 Jan 2022 3091

Judecătorii au stabilit un nou termen în Dosarul Colectiv. Printre decedați, o tânără din Constanța

11 Aug 2021 1657

Judecata dosarului Colectiv, amânată la Curtea de Apel București! Când a fost stabilit noul termen

19 Sep 2020 2411

Dynamite Fighting Show Constănțeanul Costin Mincu intră în turneul piramidal „Luptă Capitală“. Duel cu „Mitraliera“ în sferturi (galerie foto)

20 Aug 2020 3846

Adversar de top pentru Alex Filip în ultimul meci din cariera sa. La gala OSS Fighters, de la Mamaia! (video)

27 Apr 2020 7054

Luptătorul Costin Mincu, înfrângere la Arad, în meciul cu Mihai Cârstea, de la gala Dynamite Fighting Show

17 Mar 2020 3551

Constanţa Alex Filip îşi încheie cariera de luptător. Meciul de retragere va fi la gala OSS Fighters

04 Mar 2020 8672

Primele condamnări în dosarul clubului Colectiv! Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare. Peste 50 de milioane de euro, daune

16 Dec 2019 4425

Duel constănţean la Iaşi Costin Mincu l-a învins pe Alex Filip la gala Dynamite Fighting Show (galerie foto)

23 Nov 2019 3507

David vs Goliat. „O să fie un spectacol pe cinste!“ Luptă Alex Filip - Costin Mincu la gala Dynamite Fighting Show de la IaşI

14 Nov 2019 2971

Luptătorul Costin Mincu, învingător prin abandon în gala „16. Night of Glory“ de la Viena (galerie foto)

23 Sep 2018 2701