Maine incepe "Turul Dobrogei", la ciclism

1180469323.jpg

Traseele vor acoperi o mare parte a regiunii si vor insuma aproape 400 de kilometri, parcursi in patru etape, la concurs participand 15 echipe, atat din tara, cat si din strainatate

Una dintre cele mai de traditie competitii de ciclism ale Romaniei, "Turul Dobrogei" va incepe maine, in fata Salii Sporturilor din Constanta, de la orele 9.00. Va fi o etapa prolog, de cinci kilometri, care se va desfasura pe traseul Sala Sporturilor - Bulevardul Tomis - Bulevardul Mamaia - Statiunea Mamaia - Sosire (ultimul sens giratoriu de la Hotel Caraiman). Vor participa 15 echipe, atat din tara, cat si din strainatate, dupa cum urmeaza: C.S. Dinamo Bilal, Dobrich (Bulgaria), Troian (Bulgaria), C.S. Olimpia, C.S. Stirom, C.S. Olimpic Campulung, C.S. Cibo Bilal, C.S. Torpedo Zarnesti, C.S. Veloclub Piatra Neamt, C.S. Mazicon Emedue, C.S. Petrolul Ploiesti, C.S. Intersport, C.S.S. 2 Bucuresti, C.S. Vointa Cluj si C.S. Ciclism Bilal Constanta. Tot maine, va avea loc si o cursa de contratimp individual, in statiunea Mamaia, pe traseul Hotel Caraiman - Aqua Magic. Apoi, incepand cu orele 15.00, va incepe si etapa I a competitiei, pe un traseu de 80 de kilometri: Sala Sporturilor (start festiv) - Bulevardul Tomis - Strada Traian - Bulevardul 1 Decembrie 1918 - Bulevardul 1Mai - Soseaua Mangaliei - Prima sosire, la borna km 5500 (intersectie drum judetean catre localitatea Cumpana), in pluton compact. A doua parte a etapei I va pleca din acest punct, pe urmatorul traseu: Constanta (borna km 5500, start tehnic) - Lazu - Agigea - intrare in sens giratoriu Eforie Nord - Eforie Sud - Tuzla - intersectie Costinesti - 23 August - intrare in primul sens giratoriu Mangalia si retur Constanta (borna km 5500). Se estimeaza ca etapa I se va incheia undeva, in jurul orelor 19.00. Premierea acestei prime faze va avea loc in acelasi punct (borna km 5500). Vineri, 1 iunie, etapa a II-a va incepe la orele 10.00 si va masura 130 de kilometri: Sala Sporturilor (start festiv) - Bd. Tomis - Str. Traian - Bd. 1 Decembrie 1918 - Bd. 1 Mai - soseaua Mangaliei - sosire I borna km 5500. Partea a doua a traseului va urma ruta Constanta - Lazu - Agigea - Techirghiol - Movilita - Topraisar - Amzacea - Comana - intrare Negru Voda - bariera CFR - iesire Negru Voda - Cotu Vaii - Albesti - intrare Mangalia - cale ferata CFR - sens giratoriu Mangalia - 23 August - intersectie Costinesti - Tuzla - Eforie Sud - Eforie Nord - Agigea - Lazu - Constanta. Etapa a III-a va strabate mai multe localitati din estul regiunii si va masura 95 de kilometri. Plecarea va avea loc pe 2 iunie, la orele 9.45 si se va incheia in jurul orelor 13.00. Ultima etapa va fi duminica, 3 iunie, de la 9.45, si va avea 70 de kilometri, strabatuti insa numai in orasul Constanta. Traseul va fi Sala Sporturilor - Bd. Tomis - Bd. Aurel Vlaicu - str. Dispensarului spre Campus Universitatea Ovidus - Bd. Tomis si retur. Premierea acestei etape, dar si a castigatorilor "Turului Dobrogei", va avea loc la Sala Sporturilor, in aceeasi zi, de la orele 14.00. Clasamentele se vor intocmi separat, pentru juniori mari si Under 23, iar premiile vor consta in bani in valoare totala de 10.000 de lei, diplome, tricouri, precum si altele, oferite de sponsorii locali. De mentionat ca circulatia va fi oprita pe traseele sus mentionate, in momentul in care va trece plutonul de biciclisti.

Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista câștigătorilor la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2024 la pentatlon și tetratlon (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 498

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 619

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 428

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 529

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 652

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 421

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța Elev Ciprian George Vasilescu - Locul III la Șah Individual Masculin

13 Apr 2024 443

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 641

Vrei să lucrezi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia? Mai multe posturi, scoase la concurs

11 Apr 2024 782

Concurs logo Mamaia, la final. S-a ales varianta câștigătoare (FOTO)

11 Apr 2024 599

Angajări Constanța Primăria Comunei Agigea angajează. Detalii

10 Apr 2024 643

ITM Constanța Concursul național „Știu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândește de pe băncile școlii” (FOTO)

10 Apr 2024 398

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială „Mircea Dragomirescu”, Medgidia, organizează concurs pentru ocuparea postului de muncitor

10 Apr 2024 431

Concurs de angajare la Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța de turtă dulce” Constanța

09 Apr 2024 683

Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța de turtă dulce” Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

09 Apr 2024 596