Marian Oancea E profesor de lupte la Mangalia, dar și salvator la ISU „Dobrogea“. Recent, a participat, pe mare, la salvarea a doi tineri (GALERIE FOTO)


 

 
  • Plutonierul adjutant Marian Oancea, din Mangalia, are funcția de comandant de echipaj, iar de patru ani, pe timpul verii, își desfășoară misiunile pe o ambarcațiune de intervenție și salvare.
  • Ultima misiune la care a participat a fost o operațiune de salvare a doi tineri, care se aflau într-o situație periculoasă pe mare.
  • Pe lângă activitățile și misiunile de la ISU „Dobrogea“, Marian Oancea se dedică cu aceeași pasiune luptelor, pregătind, cu rezultate deosebite, sportivi la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ CSS Mangalia.
 
Marian Oancea, cunoscut profesor de lupte din județul Constanța, care a lansat mulți sportivi pe orbita marii performanțe (la Mangalia), are și o altă misiune, pe lângă cea sportivă, aceea de salvator la ISU „Dobrogea“ Constanța. De 16 ani, el participă la activitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență, fiind implicat în ajutorarea sau salvarea semenilor care se confruntă cu diverse probleme.
 
Plutonierul adjutant Marian Oancea, din Mangalia, în vârstă de 40 de ani, are funcția de comandant de echipaj, iar de patru ani, pe timpul verii, își desfășoară misiunile pe o șalupă. Ambarcațiunea de intervenție și salvare este model Targa 25.1, are lungimea de 8,60 m, lățimea de 3,02 m și un motor de 300 de cai putere. Ca salvator, Marian Oancea a participat la multe misiuni, atât pe apă (în sezonul estival), cât și pe uscat (în restul anului), ultima dintre acestea fiind o operațiune de salvare a doi tineri, care se aflau într-o situație periculoasă la intrare în Portul Mangalia, între diguri, în gura portului. În acea zi, șalupa cu cinci persoane la bord (Marian Oancea și încă patru salvatori, dintre care trei scafandri), plecase la Vama Veche, unde cineva de pe plajă sunase la 112, spunând că s-ar vedea un om în larg, în pericol. Echipajul de pe șalupă a căutat două ore pe mare în acea zonă, însă nu a găsit nimic, iar, la întoarcere, salvatorii au observat, în gura portului Mangalia, doi tineri care se aflau pe o baliză de semnalizare și făceau semne disperate. Echipajul i-a observat, a informat ISU și a primit misiunea de a-i recupera de acolo și a-i duce în siguranță la țărm.
 
Au înotat de pe dig până la baliză
 
Totul s-a încheiat cu bine pentru cei doi prieteni, unul în vârstă de 16 ani și unul de 13 ani, de loc din Pecineaga, respectiv Mangalia. După cum le-au spus salvatorilor, ei înotaseră de pe un dig până la baliză, iar apoi nu s-au mai putut întoarce, fiindu-le frică să mai intre în apă, cu atât mai mult cu cât, în zonă, erau și o mulțime de meduze mari. Între dig și baliză este o distanță de aproximativ 150 de metri, iar cei doi rămăseseră blocați acolo de destul de multă vreme. Tinerii au fost urcați la bord și duși în Portul Turistic Mangalia, unde s-au întâlnit cu familiile și prietenii.
 
Andreea Ana, luptătoarea de aur
 
Pe lângă activitățile și misiunile de la ISU „Dobrogea“, Marian Oancea se dedică cu aceeași pasiune luptelor, pregătind, cu rezultate deosebite, sportivi la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ CSS Mangalia. Clubul este unul dintre cele mai bune din țară, urcând mereu pe podium la competițiile interne, dar reprezentanții săi au strălucit și strălucesc în continuare și la întrecerile internaționale de top. Profesorul de lupte Marian Oancea face parte și din staff-urile tehnice ale loturilor României, iar sportivul descoperit de el care a ajuns la cele mai mari performanțe până acum este Andreea Ana. De loc din Mangalia, aceasta e legitimată în prezent la CSA Steaua București. Ea a deprins luptele la Mangalia, cu Marian Oancea, care a lansat-o în performanță. Campioană mondială și europeană Under-23, valoroasă sportivă a devenit în primăvara acestui an campioană continentală și la nivel de senioare. Andreea a obținut aurul european la senioare la o lună distanță de titlul continental la Under-23! Sportiva a participat și la Jocurile Olimpice de la Tokyo. 
 

Selecția de la Şcoala Gimnazială nr. 3
    
Anul trecut, luptătoarea a realizat o performanță deosebită, scriind o pagină în istoria luptelor românești, după ce a devenit campioană mondială Under-23 la categoria 55 kg, cu ocazia întrecerii desfășurate la Belgrad. Mai mult, acest titlu mondial a fost primul al luptelor feminine din România! Federația Română de Lupte și-a desemnat laureații lui 2021, iar sportiva anului a fost desemnată Andreea Ana! „Am început să practic acest sport acum aproximativ opt ani, la Mangalia. Am fost atrasă de felul în care se desfăşurau antrenamentele şi de mulţimea de copii prezenţi în sala de pregătire. Antrenorul Marian Oancea a venit atunci la Şcoala Gimnazială nr. 3 la o selecţie şi aşa m-a descoperit“, povestea Andreea Ana, în 2017, la un interviu online la ZIUA de Constanța.

 
De la Mangalia la CS Rapid București
 
Luna trecută, Campionatul European de lupte Under-20 și întrecerea similară de lupte pe plajă, de la aceeași categorie de vârstă, au adus medalii și pe litoral, la Mangalia. Prima întrecere s-a disputat în capitala Italiei, Roma, iar Ana Maria Pîrvu, de la CS Rapid București, dar originară din Mangalia, acolo unde a fost lansată în performanță tot de Marian Oancea, la CSS Mangalia, a cucerit medalia de bronz la lupte feminine, categoria 50 kg. La aceeași competiție, un alt de la CSS Mangalia, Daniel Sandu, a fost aproape de podium, clasându-se pe poziția a cincea. Ana Maria Pîrvu și Daniel Sandu au participat și la Campionatul European de lupte pe plajă, din Grecia, și amândoi au urcat pe podium. La categoria 50 kg, sportiva a obținut argintul, iar Daniel - bronzul (la categoria 70 kg). La întrecere a participat și Denis Chirica, de la CSS Mangalia (antrenor la club, Marian Oancea), care a avut și el evoluții bune, situându-se pe locul șase.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Marian Oancea, Federația Română de Lupte) 

 
Citește și:
 
Lupte
Ana Maria Pîrvu și Daniel Sandu, din Mangalia, medaliați la Europene. Sportiva - distincții la două competiții (GALERIE FOTO)

 
Campioana Andreea Ana, din Mangalia, sportiva anului 2021 în clasamentul Federației Române de Lupte
 
Interviu online cu Andreea Ana, dublă vicecampioană mondială
„Îmi doresc să particip la Jocurile Olimpice şi să câştig o medalie“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța UMC, achiziție de energie electrică de la Tinmar Energy SA (DOCUMENT)

09 Apr 2024 389

Luptătoarea Andreea Ana, din Mangalia, s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024

06 Apr 2024 789

Firme Constanța Schimbări în Mondello SRL. Asociat nou cooptat, persoana fiind numită și ca administrator

13 Mar 2024 535

Lupte Răzvan Arnăut, de la CS Farul Constanța, medaliat la Europene. Andreea Ana, pentru a treia oară la rând campioană continentală! (GALERIE FOTO)

16 Feb 2024 982

SC Martin Oil Energy Decizii care privesc și Bufet Jupiter, şi Terasa Bufet Jupiter, din Mamaia, luate de asociați, în Adunarea Generală

20 Jan 2024 748

CSM Constanța Luptătorii, opt medalii la Naționale. În clasamentul general feminin, locul întâi (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 923

Numeroase medalii cucerite de luptătorii de la CSM Constanța la competițiile naționale desfășurate la Tg. Mureș (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 988

Licitații Constanța Tinmar Energy îi furnizează SPIT energie electrică de joasă tensiune (DOCUMENT)

24 Oct 2023 735

Echipele Armânamea și Săgeata Stejaru, amicale cu goluri multe în Republica Moldova (GALERIE FOTO)

23 Oct 2023 1976

Lupte CSS Mangalia, vicecampioană națională la categoria Under-17 (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 872

Licitații Constanța Autoritatea Navală Română, contract cu o firmă din București pentru furnizarea de energie electrică (DOCUMENT)

12 Oct 2023 841

Lupte Șapte medalii pentru CSM Constanța la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

28 Sep 2023 1138

UPDATE. Cupa României 2023/2024 Axiopolis Cernavodă s-a calificat în turul trei național

10 Aug 2023 1560

Lupte Trei sportivi de la CSM Constanța concurează la Campionatul European U20

27 Jun 2023 1399

Andreea Ana, din nou campioană europeană la senioare! Luptătoarea din Mangalia continuă să scrie istorie

20 Apr 2023 1657