„Marinarii“ au patru absenţe SSC Farul Constanţa întâlneşte sâmbătă Metaloglobus Bucureşti. Meci important!

După două victorii consecutive în Liga a 2-a, în care nu a primit gol, nou promovata SSC Farul Constanţa susţine sâmbătă, 23 martie, de la ora 11.00, meciul din etapa a 26-a, întâlnind în deplasare Metaloglobus Bucureşti.
 
În clasament, Metaloglobus se află pe poziţia a 12-a, cu 29 de puncte, iar SSC Farul ocupă locul 17 (retrogradant), cu 26 de puncte. Cum distanţa faţă de formaţiile din faţa sa e mică. SSC Farul speră ca, printr-o victorie sâmbătă şi un joc al rezultatelor favorabil, să iasă din zona nisipurilor mişcătoare. Partida nu va fi însă una uşoară, echipa din Bucureşti având un lot bun, iar în cele patru meciuri susţinute până acum în 2019 nepierzând, după două victorii şi două egaluri.
 
„Ne dorim să continuăm seria rezultatelor bune şi a jocului mult mai consistent. A fost o creştere uşoară în joc, dar putem şi mai mult. Pe undeva era normal ca relaţiile de joc să nu apară într-o săptămână - două, fiind greu de creat automatisme într-o perioadă scurtă. S-au văzut o creştere şi atitudine bună în teren. Ne aşteaptă un meci extrem de greu. Metaloglobus e o surpriză plăcută, s-a întărit la nivelul lotului (cu jucători care au evoluat şi la Liga 1) şi al băncii tehnice. Au cinci - şase jucători nou veniţi care au ridicat ştacheta. Rezultatele din 2019 nu sunt întâmplătoare. Metaloglobus a făcut o schimbare benefică în această iarnă, dar şi noi la fel. Să sperăm că va ieşi un joc plăcut şi interesant. Ne dorim să nu pierdem, iar, dacă se poate, să şi câştigăm. E foarte important să avem continuitate în rezultate şi în joc. Dacă jocul va fi unul pe măsura valorii şi a pretenţiilor noastre, atunci sunt convins că şi rezultatul va fi unul pozitiv“, a declarat antrenorul principal al SSC Farul, Petre Grigoraş, care nu va putea conta pe patru jucători, Ehmann, Toma (aflaţi la lotul naţional Under-19), Moise şi Ispas (suspendaţi).
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (FC Farul Constanţa)
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 382

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 428

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 800

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 886

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 815

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1432

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 612

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 898

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 669

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 801

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2077

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 829

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719