Meci la Constanța cu Turris-Oltul Turnu Măgurele FC Farul vrea încă o victorie în campionat

  • În meciul anterior, FC Farul a învins în deplasare Unirea Slobozia.
  • În șase partide de campionat, ”marinarii” au trei victorii, un egal și două înfrângeri, golaveraj 9-7.
  • Turris-Oltul a strâns nouă puncte până acum, în șapte meciuri.


FC Farul susține sâmbătă, 17 octombrie, meciul din etapa a opta a Ligii a 2-a, întâlnind pe teren propriu, de la ora 12.00, Turris-Oltul Turnu Măgurele.

Având un meci în minus, ”marinarii” sunt pe locul opt în clasament, cu zece puncte, după trei vic torii, un egal și două înfrângeri în șase partide, golaveraj 9-7. De cealaltă parte, Turris-Oltul este a 12-a în ierarhie, cu două victorii, trei egaluri și două eșecuri în șapte meciuri, nouă puncte și golaveraj 12-10. În confruntarea precedentă, 2-0 cu Unirea Slobozia, FC Farul a obținut din nou victoria în campionat după trei runde în care aceasta s-a lăsat așteptată, iar sâmbătă ”marinarii” speră să lege șirul succeselor.
 

”Avem doar două zile”

”Nu știu dacă suntem sau nu în zona de play-off, este doar începutul campionatului, iar ceea ce mă interesează este să ne recuperăm fizic cât mai repede. Băieții au alergat foarte mult și avem doar două zile la dispoziție până la următorul joc”, a spus Ianis Zicu, antrenorul Farului, după meciul de miercuri de la Slobozia, conform site-ului oficial al clubului de pe litoral.

”O partidă dificilă, ei au avut mai multe zile de repaus față de noi, dar suntem pregătiți pentru această partidă chiar dacă avem atât de puțin timp la dispoziție. Eu cred că este mai bine să jucăm la trei zile decât să jucăm la două săptămâni, cum s-a întâmplat după situația cu coronavirusul. Și când eram jucător, și acum ca antrenor, prefer acest gen de perioadă, când echipa joacă la trei zile. Să ai ritm de meci, să poți să te obișnuiești cu fotbalul modern și să nu mai existe atâta caz din această situație”, a prefațat vineri Zicu meciul de sâmbătă, potrivit aceleiași surse.
 

”Meci greu, dar foarte interesant”

Principalul Farului este de părere că Turris-Oltul este o echipă foarte periculoasă, care are un buget foarte mare și jucători foarte buni pentru Liga a 2-a, mulți dintre ei cu experiență foarte mare în prima ligă.

”Au dubluri, chiar tripluri, pe unele posturi și cred că formează o echipă foarte puternică pentru acest sezon. Sunt singurii care ne-au bătut anul trecut în ambele meciuri. Cu ei am apucat să jucăm de două ori, cu alții nu, din păcate. Cred că în sezonul trecut, când au câștigat aici cu 1-0, nu au câștigat meritat. A fost o partidă care cred că trebuia să se termine la egalitate. Va fi un meci greu, dar foarte interesant, pentru că ambele echipe vor neapărat cele trei puncte”, a punctat Ianis Zicu.
 

Etapa a început vineri

Deschisă, vineri, de meciul U Cluj - Concordia Chiajna 1-1 și în afară de meciul de la Constanța, etapa continuă pe parcursul a încă trei zile, astfel: sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11.00 - CSM Reșița - Pandurii Lignitul Tg. Jiu, Ripensia Timișoara - Metaloglobus București, Csikszereda Miercurea Ciuc - Unirea Slobozia, Dunărea Călărași - Gloria Buzău, Viitorul Pandurii Tg. Jiu - ASU Poli Timișoara, CSM Slatina - Aerostar Bacău; duminică, 18 octombrie, de la ora 14.30 - Fotbal Comuna Recea - Petrolul Ploiești; joi, 29 octombrie - Rapid - CS Mioveni.
 

Cum se prezintă clasamentul

Clasament: : 1. FC U Craiova 1948 - 17p (7 meciuri), 2. U Cluj - 14p (8m), 3. Metaloglobus - 13p (7m), 4. Rapid - 13p (7m), 5. Dunărea Călărași - 12p (5m), 6. ASU Poli Timișoara - 11p (6m), 7. Petrolul - 10p (6m), 8. Farul - 10p (6m), 9. CS Mioveni - 10p (7m), 10. Unirea Slobozia - 10p (7m), 11. Concordia - 9p (8m), 12. Turris-Oltul - 9p (7m), 13. CSM Reșița - 8p (6m), 14. Csikszereda - 7p (5m), 15. Viitorul Pandurii Tg. Jiu - 7p (5m), 16. Gloria Buzău - 6p (6m), 17. Ripensia Timișoara - 6p (6m), 18. Comuna Recea - 4p (6m), 19. CSM Slatina - 3p (5m), 20. Aerostar Bacău - 3p (6m), 21. Pandurii Lignitul Tg. Jiu - 0p (6m).

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (FC Farul Constanța)


Citește și:

FC Farul Constanța a urcat în clasament Ianis Zicu - ”Pentru mine, toți sunt titulari și toți sunt importanți”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2175

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 914

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1034

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 951

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1178

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 845

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 990

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 951

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1863

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1129

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1379

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1547

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1452

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1190

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1549