Anunţ al preşedintelui George Poştaliu „Meciul Săgeata Năvodari - Rapid CFR Suceava se va disputa!"

Deşi, practic, echipa de seniori a Săgeţii Năvodari nu mai există, clubul reziliind de comun acord cu jucătorii marea majoritate a contractelor, partida de mâine, de pe teren propriu, cu Rapid CFR Suceava, din etapa a 15-a a Ligii a II-a, se va disputa, potrivit unui anunţ postat aseară pe Facebook de preşedintele clubului, George Poştaliu!

Acesta declara, ieri, că, până astăzi, la prânz, se va stabili dacă gruparea năvodăreană va trimite în teren echipa de juniori de 17 - 18 ani, plus trei jucători din vechiul lot, ale căror contracte sunt încă în vigoare. Din acest motiv, ieri, nu a fost anunţată Federaţia Română de Fotbal cu privire la retragerea echipei din campionat (aşa cum se hotărâse miercuri seară), clubul din Năvodari încercând să evite excluderea din campionat în urma a două neprezentări.

„Sunt şanse ca sâmbătă să intrăm pe teren cu o echipă formată din juniorii clubului antrenaţi de Constantin Funda, cărora să li se adauge trei jucători din vechiul lot, constănţenii Vieru şi Eddy Năstase (foto), şi stranierul Vagner, care este încă la Năvodari, aşteptând ca impresarul său să-i trimită din Brazilia biletul de avion. Dacă ajungem până la ultimul meci din acest an, cel cu SC Bacău, strategia este să jucăm şi atunci cu juniorii“, a detaliat George Poştaliu. Aseară însă, oficialul Săgeţii a postat pe pagina personală de Facebook anunţul: „100% meciul dintre Sageata Navodari şi Rapid Suceava se va disputa“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Săgeata vrea să învingă şi ACS Academica Argeş

30 Sep 2014 2118

Săgeata a încheiat la egalitate cu Rapid CFR Suceava

20 Sep 2014 1795