Medalii în familie Atleta Coculeana Oltean, de la Constanţa, triplă campioană a României la masters, cu două recorduri naţionale (galerie foto)

Coculeana Oltean, în prezent profesor-antrenor de atletism la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 din Constanţa, continuă să concureze şi la 62 de ani, în întrecerile masters. Iar medaliile nu o ocolesc nici la această vârstă, la Campionatul Naţional de sală Coculeana Oltean devenind de trei ori campioană a României, iar la două dintre probele câştigate stabilind şi recorduri naţionale!
 
Întrecerea s-a disputat la Bucureşti, iar Coculeana Oltean, care, la masters, reprezintă clubul Politehnica Iaşi, a cucerit medaliile de aur, la F60, la 60 m (10,12 s - nou record naţional), la 400 m (1:21.10 - nou record naţional) şi la greutate (9,98 m). În tinereţe, Coculeana concura de regulă la 100 m garduri, la pentatlon şi heptatlon, fiind campioană naţională, campioană balcanică şi deţinătoare de recorduri. A ocupat locul trei la Cupa Europei, locul şase la Campionatul Mondial Universitar şi a participat la Campionatul European de juniori. Coculeana Oltean pregăteşte sportivi la CSS1 Constanţa de cinci ani, după ce nouă ani a activat la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanţa, iar apoi a fost profesor de educaţie fizică la mai multe licee teoretice din municipiu.
 

A venit la Constanţa în 1978

 
Născută la Piatra Neamţ, Coculeana a venit la Constanţa în anul 1978, pentru studiile universitare. La facultate l-a cunoscut pe Ioan Oltean, viitorul soţ. Acesta este din Târnăveni (judeţul Mureş) şi a avut şi el o carieră bogată ca atlet. Concura la 110 m garduri sau 50 m garduri şi e de 14 ori campion naţional, recordman naţional, campion balcanic, participant la Europene şi Mondiale. Ioan Oltean este profesor-antrenor de atletism la CSS1 Constanţa (din 2000), până atunci antrenând la CSS Medgidia. Ioan participă şi el la competiţiile de veterani (reprezentând Poli Iaşi). La aceste campionate din capitală a urcat pe podium la aruncarea greutăţii (M60), unde, cu 8,37 m, a cucerit bronzul.
 

Recoltă bogată şi pentru Gheorghe Romaşcanu

 
Campionatul Naţional masters i-a adus rezultate frumoase şi lui Gheorghe Romaşcanu (CS Farul Constanţa), care, la categoria de vârstă 50 ani, a cucerit două titluri naţionale, la 400 m (1:00.77) şi la 800 m (2:19.19), la prima probă stabilind şi un nou record naţional. Două medalii de aur, la 800 m (2:25.30) şi la 1.500 m (5:08.28), au intrat şi în posesia Dorinei Korozsi (ACS Ultra Run Constanţa), la categoria 35 de ani, după cum veşnic tânăra constănţeancă Veronica Negreanu (Locomotiva Bucureşti) a obţinut titlul de campioană la 400 m (3:14.10), la categoria 85 de ani, atleta având 89 de ani!
 

Vicenţiu Culea, de trei ori vicecampion naţional

 
În concursul masculin, dintre medaliaţii judeţului Constanţa nu a lipsit nici Vicenţiu Culea, de la Axiopolis Cernavodă, care a urcat pe podium la M55, obţinând de fiecare dată argintul, la triplusalt (7,49 m), la înălţime (1,10 m) şi la greutate (10.29 m), în vreme ce la 800 m a fost al patrulea, cu 3:56.80. Medalii au cucerit şi Marius Saioc (CS Noua Generaţie Mangalia) - argint la lungime / 40 de ani (5,53 m), Dumitru Iftime (ACS Ultra Run Constanţa) - argint la 1.500 m / 60 de ani (5:38.79) şi Ştefan Nan (CS Farul Constanţa) - bronz la 3.000 m / 55 de ani (12:56.50). Acesta din urmă are şi două locuri cinci, la 400 m / 55 de ani (1:21) şi la 1.500 m / 55 ani (6:07.61). Pe aceeaşi poziţie, în concursul rezervat categoriei de vârstă 35 de ani, la 1.500 m (4:39.25), s-a situat şi militarul gălăţean Laurenţiu Cobzaru (poliţist militar la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”), care a reprezentat în concurs CS Petro Energia Câmpina.
 
Sursa foto: Facebook
 
Citeşte şi:
 
Coculeana Oltean şi Cleopatra Walder Grigore. Acum şi atunci Campioane în atletism. Fotografie repetată după 45 de ani! (galerie foto)

Recorduri naţionale pentru atleţii veterani Vicenţiu Culea şi Gheorghe Romaşcanu. Primul a ieşit de patru ori campion al României!

E tatăl fotbalistului Darius Romaşcanu Cel mai rapid pompier! Record naţional pentru Gheorghe Romaşcanu, triplu campion mondial (galerie foto)

 
Atletul Vicenţiu Culea, dublu campion balcanic la veterani. Pe podium a urcat şi Valentin Marius Saioc (galerie foto + document) 
 
Uimitorul Vicenţiu Culea. „Hercule“ veteranul A concurat la Mondiale şi a luat medalie, deşi nu mai făcuse lupte de 30 de ani! (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța atletism La 67 de ani, Coculeana Oltean - două medalii de aur și una de argint la Naționale. „Performanța nu are vârstă!“ (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 1348

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci acasă cu Minaur Baia Mare. O veritabilă finală pentru argintul în Liga Națională!

29 Feb 2024 861

Atletism Veterani de aur pe litoral. Coculeana Oltean, de trei ori campioană a României. Cine a mai urcat pe podium (GALERIE FOTO)

07 Mar 2023 2633

„Campionii, campionii, ole, ole, ole!“ Atletul veteran Petru - Andrei Condurache, cinci noi medalii la Campionatul Balcanic (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

27 Sep 2022 1834

Constanța. Veterani de aur! Coculeana Oltean, Gheorghe Romașcanu și Vicențiu Culea, campioni ai României, cu recorduri naționale (GALERIE FOTO)

23 Aug 2022 2780

Atletul Leonard Durău, de la CSS1 Constanța, încă o medalie la Naționale. Și-a îmbunătățit și recordul personal

16 Mar 2022 2986

„Mărțișor pentru mami al meu!“ Coculeana Oltean, din Constanța, patru titluri de campioană și trei recorduri naționale la masters (GALERIE FOTO)

08 Mar 2022 3028

CSS1 Constanța. Călin Akan Radu, antrenat de Cristina Bujin La primul lui concurs, a scos cel mai bun timp în proba de 60 de metri (DOCUMENT)

23 Feb 2022 4762

Atletism. Reprezentanți ai CSS1 Constanța, evoluții la prima etapă a Naționalelor „Un început bun, cu recorduri personale“ (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

03 Feb 2022 2972

Interviu online cu Leonard Durău, campion naţional la atletism Citește cărți pentru dezvoltare personală și ascultă muzică clasică

21 Aug 2021 6106

Atlet la CSS1 Constanţa Leonard Durău, din nou pe podium. Medalie şi la Campionatul Naţional de probe combinate (galerie foto + document)

26 Jul 2021 3107

Fiul fostului mare handbalist Cornel Durău Atletul Leonard Durău, de la CSS1 Constanţa, un nou titlu de campion naţional (galerie foto)

12 Jul 2021 4116

Constanţa Cupa „1 Iunie” la atletism, pe stadionul „Gheorghe Hagi”. „La Mulţi Ani, copii! Sunteţi minunaţi!”

31 May 2021 3583

CSS1 Constanţa Leonard Durău, campion naţional la atletism. E fiul fostului mare handbalist Cornel Durău!

16 Mar 2021 5853

Atletă la CSS1 Constanţa Roxana Constantin s-a accidentat la Naţionale. În ciuda problemelor medicale, a alergat în serii

09 Mar 2021 3484