Medalii pentru oraşul Ovidiu la Campionatul Naţional de Ashihara Karate

La Campionatul Naţional de Ashihara Karate, întrecere care s-a disputat la Braşov, a fost reprezentat şi oraşul Ovidiu din judeţul Constanţa, pentru care au concurat 11 sportivi.

În urma unor evoluţii deosebite, bilanţul sportivilor de la Ovidiu a fost de şase medalii: aur - Rebeka Hanriot; argint - Vlad Toboc, Alexandru Ardeleanu, Liviu Gheorghe; bronz - Alexandru Toboc, Andrei Trişcă. „De menţionat că aceşti copilaşi s-au bătut de la egal la egal cu sportivi foarte titraţi, campioni mondiali şi europeni, cu multă experienţă în Ashihara Karate. Clasarea putea fi şi mai bună pentru sportivii noştri, dacă nu ratau calificarea sau aurul în ultimele secunde. Trebuie să ştiţi că la acest concurs trei sportivi ovideni au fost debutanţi. Chiar şi în aceste condiţii, Liviu Gheorghe a reuşit să devină vicecampion naţional, pierzând aurul cu câteva secunde înainte de final. Alţi debutanţi, Flavius Pena şi Ilie Merla, au avut câte trei victorii de fiecare, ratând calificarea la un punct diferenţă. La acest concurs au mai participat şi Ionuţ Năstase, Andreea Guriţă şi Adrian Pagu, care au avut şi ei o evoluţie bună, dar nu suficientă pentru nivelul ridicat al competiţiei. Mulţumim Primăriei Ovidiu şi Consiliului local Ovidiu pentru sprijinul acordat“, a precizat antrenorul secţiei, Ștefan Ghiţulescu.
 
Sursa foto: Facebook (Primăria Ovidiu)
 
Citeşte şi:
 
Micii rugbyşti de la CSO Ovidiu, vicecampioni naţionali. Un component al echipei, desemnat cel mai tehnic jucător (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 774

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 928

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1847

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 23-a (seniori + juniori). Suspendări și amenzi dictate de Comisia de Disciplină (VIDEO)

31 Mar 2024 2323

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1760

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 20-a (seniori și juniori + clasamentele)

10 Mar 2024 1190

Fotbal județul Constanța S-a reluat Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 19-a (seniori și juniori + clasamentele)

03 Mar 2024 2455

Liga a 4-a Constanța CS Medgidia, pe locul întâi. Rezultatele etapei a 18-a și clasamentele (seniori + juniori)

02 Dec 2023 2423

Județul Constanța Vremea potrivnică a împiedicat desfășurarea normală a meciurilor de la Liga a 4-a. Etapa de la Liga a 5-a, amânată

19 Nov 2023 1158

Liga a 4-a Constanța CS Agigea a învins Viitorul Hârșova, care a coborât pe locul doi. Rezultatele etapei a 16-a

11 Nov 2023 2296

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a 15-a (seniori și juniori + clasamente)

04 Nov 2023 2599

Liga a 4-a Constanța Sparta Techirghiol și Viitorul Cobadin, primele înfrângeri. Rezultatele etapei a 14-a (seniori și juniori + clasamente)

29 Oct 2023 2659

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a 13-a (seniori și juniori + clasamente)

21 Oct 2023 2385

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a 12-a (seniori și juniori + clasamente și galerie foto)

15 Oct 2023 2519

Liga a 4-a Constanța Farul Tuzla, victorie în inferioritate numerică. Rezultatele etapei a 11-a (seniori și juniori + clasamente)

08 Oct 2023 3689