Medicul dentist Cristian Bornaz, pe locul întâi Alexandru Ionescu a purtat o cămaşă populară la Crosul 1 Decembrie (galerie foto)



Peste 200 de iubitori ai mişcării, de toate vârstele, au participat, ieri, la Constanţa, la ediţia a 15-a a Crosului 1 Decembrie. La fete, învingătoare a fost Andreea Timofei, iar la băieţi, pe primul loc s-a clasat Cristian Bornaz

 
Urmând îndemnul „Aleargă pentru sănătatea ta, aleargă pentru România!“, participanţii au pornit în cursă din faţa statuii Victoria din Parcul de la Primărie. Startul a fost dat de subprefectul Levent Accoium, iar alergătorii au parcurs traseul strada Traian - bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand - strada Mircea cel Bătrân - bulevardul Mamaia - bulevardul Tomis, sosirea fiind la Liceul Internaţional de Informatică, unde s-au înmânat şi premiile. Organizatorii le-au oferit participanţilor tricouri, iar primii trei clasaţi, atât la fete, cât şi la băieţi, au mai primit diplome şi premii în bani.


 
Tradiţionala întrecere a beneficiat de prezenţa atât a sportivilor, cât şi a persoanelor nelegitimate la cluburi sportive. Constănţeanul de 17 ani Alexandru Cristian Ionescu, elev în clasa a 12-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, a avut originala idee de a alerga purtând o cămaşă cu motive populare. „Este o ocazie foarte bună pentru noi, românii, de a ne afişa tradiţiile populare, dar şi de a combina istoria cu sportul. Cămăşile noastre populare sunt unice în toată lumea. Sunt mândru să port însemnele naţionale ale ţării. În ultimul timp, oamenii s-au obişnuit să stea cât mai mult la birou şi să nu facă niciun sport. Eu sunt fan al alergării. Alerg de vreo doi ani, iar de trei luni am început să o iau în serios, chiar dacă sunt clasa a 12-a şi am Bacalaureatul. Am cumpărat cămaşa din Sibiu, de la Târgul Meşteşugarilor“, a declarat Alexandru Cristian Ionescu, cel care a alergat bine, sosind printre primii. De altfel, liceanul a participat şi la ediţia 2013 a Crosului 1 Decembrie, dar a alergat şi la Maratonul Nisipului, fiind membru al Asociaţiei Sportive Sana Sport.

Concurenta de fitness Diana Pivniceru, pe podium


În întrecerea băieţilor, a câştigat Cristian Bornaz (32 de ani, medic dentist), iar la fete, prima a sosit Andreea Jaqline Timofei (18 ani, atletă de performanţă). Ordinea primilor şase a fost: la băieţi - 1. Cristian Bornaz, 2. Sabin Vasile (34 de ani, student la „Educaţie Fizică“), 3. Daniel Antonaru (36 de ani, preşedintele Sana Sport), 4. Constantin Damian (16 ani, Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“), 5. Bogdan Ofiţeru (28 de ani, atlet), 6. Claudiu Marcu (28 de ani, arbitru de fotbal); la fete - 1. Andreea Jaqline Timofei, 2. Nicoleta Zăvelcă (18 ani, atletă la CS Farul Constanţa), 3. Diana Pivniceru (26 de ani, concurentă la fitness, fostă atletă), 4. Andreea Vancea (17 ani, LPS), 5. Andreea Constantinescu (18 ani, LPS), 6. Diana Vlad (33 de ani, Universitatea „Andrei Şaguna“ Constanţa).

 Cristian Bornaz - „A fost neaşteptat de uşor“


„A fost foarte OK, chiar neaşteptat de uşor. Nu mă aşteptam să câştig. Probabil că ceilalţi concurenţi sunt în afara sezonului, pentru că, de obicei, cursele erau destul de strânse, iar finalurile, la limită. De data aceasta, am câştigat detaşat. Sunt pasionat de atletism şi de alergare şi voi participa la toate concursurile de acest gen din Constanţa. Merg şi în ţară, la diferite concursuri“, a declarat Cristian Bornaz, care nu e legitimat la vreun club. „A fost o cursă mai greuţă, din pricina timpului foarte friguros. Dar, în rest, m-am simţit excelent, chiar dacă dimineaţă am avut un antrenament destul de greu, de forţă. Mi-am dorit foarte mult să particip la acest cros“, a arătat şi Andreea Timofei, una dintre sportivele de mare perspectivă ale Constanţei.    

 Sorin Belu i-a însoţit pe alergători de pe bicicletă


Întrecerea nu a fost ratată nici de mai mulţi arbitri de fotbal din Constanţa. Pe lângă Claudiu Marcu, au mai concurat asistentul FIFA Aurel Oniţa, Florin Iacob, Bogdan Ofiţeru şi Dumitru Mihal, dar şi observatorul Bela Szoke. Oniţa a fost însoţit în cursă de fetiţa sa, Francesca, cea care împlineşte în această lună 12 ani. Un obişnuit al acestor întreceri, fostul fotbalist de la Farul Tasenţe Tănase (doctor în Ştiinţele Comunicării), în prezent managerul general al unei agenţii de relaţii publice, vicepreşedinte al Asociaţiei Tinerilor pentru România şi evaluator al unei prestigioase reviste ştiinţifice din California (SUA), nu putea lipsi nici el. Iar o prezenţă simbolică a fost cea a lui Sorin Belu (40 de ani), ecologist, care i-a însoţit pe alergători de pe bicicletă, pe care a fixat trei steaguri tricolore. Sportivii cu dizabilităţi au fost reprezentaţi de Ion Gembăşanu, preşedintele Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap.  

 Au concurat şi elevi de la Liceul Internaţional de Informatică


Organizatori ai întrecerii au fost Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Asociaţia Judeţeană de Atletism, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Şcoala Gimnazială Spectrum Constanţa, alături de partenerii lor. Festivitatea de premiere a fost susţinută de Claudiu Teliceanu (directorul executiv al DSJ Constanţa), Dragoş Ciucan (inspector şcolar pentru educaţie fizică la ISJ Constanţa), Bedir Mustafa (directorul Liceului Internaţional de Informatică) şi Ismail Okan Gur (managerul Şcolii Spectrum). Din partea Liceului Internațional de Informatică, au participat Alexandru Oprea şi Deniz Mengazi (clasa a IX-a C), Roxana Vatamanu (clasa a  X-a A), Rareș Horneț (clasa a XI-a B) şi Cristian Ghiță (clasa a XII-a A).

 Claudiu Teliceanu - „Sportul trăieşte în fiecare dintre noi“


„Dincolo de toate greutăţile vieţii, prietenii şi partenerii noştri, ca şi iubitorii de sport din Constanţa şi-au dat mâna pentru desfăşurarea ediţiei a 15-a a crosului. Dincolo de vreme, de timpuri şi de vremuri, iată că sportul trăieşte în fiecare dintre noi. Sunt lucruri mai de valoare pentru care merită să luptăm. Este un moment plăcut pentru noi să constatăm că iubitorii de sport trăiesc pentru lucruri înalte. Arată că fac sport din pasiune, din dragoste şi din fairplay. Îi aşteptăm şi alte competiţii de masă, la fel de dornici de a practica mişcarea şi de a se implica în această viaţă sănătoasă“, a declarat Claudiu Teliceanu. „Ţinând cont de frigul de afară, participarea a fost peste aşteptări, în jur de 250 de participanţi, ceea ce eu cred că e un scor foarte bun. Eram pregătiţi pentru această cifră, pe care am estimat-o, dar puteau veni şi 500, nu era o problemă“, a spus şi un alt organizator, Cătălin Ganera.   


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.