Sport

„Mergem să câştigăm“ Hagi se duelează cu Dan Petrescu, sâmbătă, în CFR Cluj - FC Viitorul

Campioana României, FC Viitorul, dispută sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21.00, meciul din etapa a doua a Ligii 1, întâlnind în deplasare CFR Cluj. În prima rundă, Viitorul a învins pe teren propriu Gaz Metan Mediaş, cu 3-0, în vreme ce echipa clujeană, antrenată din acest sezon de Dan Petrescu, a remizat, scor 1-1, pe terenul echipei FC Botoşani.
 
„Avem o deplasare grea. Întâlnim o echipă puternică, ce exprimă forţă, este organizată bine şi are un antrenor ambiţios. O vom studia bine, dar şi noi suntem buni şi vom încerca să fim mai iuţi şi mai inteligenţi ca ei. CFR s-a întărit mult în această vară, începând de la staff-ul tehnic, conducere, jucători. Chiar dacă n-au putut câştiga la Botoşani, au făcut un meci bun. Mergem să câştigăm însă şi vom vedea cât vom putea obţine. Suntem conştienţi că vom întâlni un adversar tare, din toate punctele de vedere, cu un lot valoros şi experimentat. Trebuie să facem un meci mare ca să putem veni cu puncte acasă. Mergem cu gândul de a ne face jocul şi de a încerca să ne impunem. Spiritul acesta trebuie să fie, de a câştiga partida. Cu CFR am reuşit mereu meciuri bune şi sperăm să reuşim şi acum. Nimic nu e imposibil. În ce priveşte omogenitatea CFR-ului, s-au antrenat timp de o lună, iar în pregătire au câştigat meciuri. Indiferent ce s-ar spune, eu ştiu că CFR e puternică. Sunt prieten cu Dan Petrescu, dar e un meci oficial şi fiecare vrem să câştigăm. Va fi o partidă frumoasă şi cred că şi noi doi suntem la înălţime“, a spus Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.

Nu se plânge de programul încărcat 

„Regele“ nu vede un handicap în faptul că echipa sa are un program încărcat, cu partide în campionat şi în Liga Campionilor. „Echipa noastră e bună, am început bine sezonul. Vom vedea. Cu CFR va fi un meci bun al campionatului. Avem un program dens, dar trebuie să facem faţă. Trebuie să planificăm, să muncim mult, să fim atenţi la toate detaliile. Aşa e când faci performanţă. Joci meciuri importante, din trei în trei zile. Trebuie să te obişnuieşti, nu să te plângi. Din contră, trebuie să-ţi placă, să fii fericit că joci fotbal la nivelul cel mai bun. Eu nu mă voi plânge de programul încărcat. E de datoria noastră să facem faţă“, a arătat Hagi.

Riscul meseriei 

Toţi cei de la FC Viitorul sunt alături de tânărul Carlo Casap, care s-a accidentat grav şi va fi operat în Italia, urmând a lipsi de pe gazon jumătate de an. În urma acestei situaţii, FC Viitorul a luat decizia şi de a-i mări contractul jucătorului. „Accidentarea e gravă, suntem lângă el, l-am încurajat şi îl ajutăm. E tânăr, e puternic şi va trebui să revină şi mai puternic. În viaţă, sunt şi momente grele, dificil de trecut. Trebuie să o iei de la capăt, motivat, iar Carlo o va face. Acesta e fotbalul, riscul meseriei. Ieşim la luptă, dar nu ştim ce se va întâmpla. Devenise un jucător important pentru noi la mijlocul terenului, acum va trebui să-l înlocuim“, a arătat Gică Hagi.

A treia oară, cu noroc? 

Fundaşul Robert Hodorogea speră ca, după două meciuri la rând fără victorie în Gruia, FC Viitorul să reuşească în al treilea meci să se impună. „N-am mai câştigat în Gruia de două meciuri. A treia oară sper să fie cu noroc. Pornim din start cu gândul că vom avea un meci greu. Sperăm însă că vom câştiga. Am făcut mereu partide bune pe terenul CFR-ului. Toate echipe au la începutul campionatului mici probleme de ordine fizic. Dan Petrescu este un antrenor foarte bun şi va omogeniza repede echipa. CFR va fi o candidată la titlu. Noi vom avea o lună de foc, în Liga Campionilor şi în campionat. O victorie la Cluj ne-ar da mai multă încredere pentru partida de Ligă. Oricum, am început mai bine campionatul“, a punctat Hodorogea.

Au un uşor avantaj 

Atacantul Vlad Morar crede că echipa constănţeană are un avantaj în faţa CFR-ului, din punctul de vedere al omogenităţii, dar formaţia clujeană e una valoroasă. „Ne aşteaptă un meci greu, pentru că au făcut multe transferuri. Suntem încrezători însă că putem câştiga. Pornim cu un uşor avantaj, prin prisma omogenităţii, dar CFR are jucători de valoare. Cu Gaz Metan Mediaş am făcut un joc bun, ceea ce s-a văzut şi pe tabela de marcaj. Sunt OK acum. Am reluat antrenamentele de câteva zile, după accidentarea din ultimul meci din cantonament“, a spus Vlad Morar.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi) 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gică Hagi - „O echipă frumoasă“ Cu cel mai tânăr lot din Liga 1, FC Viitorul s-a calificat din nou în cupele europene

22 May 2018 944

Sondaj de opinie Pro şi contra convocării lui Ianis Hagi la echipa naţională

21 May 2018 430

CFR Cluj - FC Viitorul, meci decisiv pentru titlu Gică Hagi - „Sperăm să obţinem victoria care să ne ducă în cupele europene“ (galerie foto)

19 May 2018 1326

„Am ajuns în România să-mi cer scuze!” Decizie radicală luată de Gică Hagi. Ce va face de acum înainte

18 May 2018 3187

Iată-l pe Gică Hagi, în 1977, la 12 ani! „Hai, Gigele!“ Cum şi-a pus amprenta pe „Cupa Speranţelor“ micul magician de la echipa „Pescăruşul“ (galerie foto)

18 May 2018 2919

Hagi a vorbit cu selecţionerul Contra şi i-a dat replica lui Mutu „Nu există subiectivism. Acum ce să fac, să nu mai fiu părintele lui Ianis?“

14 May 2018 754

Meci România - SUA la Constanța. Trofeul „Jackie Robinson“ „Rege“ la fotbal, Gică Hagi a aruncat prima minge la baseball (galerie foto+video)

14 May 2018 653

Sondaj de opinie Credeţi că Ianis Hagi ar fi trebuit convocat la echipa naţională?

14 May 2018 4580

Imagini de la evenimentGică Hagi, aplaudat de jucătorii celor două formații când a aruncat prima minge la meciul de baseball România - SUA. Ce i-a spus primarul Decebal Făgădău (galerie foto+video)

12 May 2018 2030

Gică Hagi, nemulțumit de selecția lui Cosmin Contra „Ianis de ce nu a fost convocat? Că e băiatul lui Hagi, nu? Suntem prea mici ca să fim băgați în seamă”

12 May 2018 1373

Intrare liberă. Gică Hagi va arunca prima minge România şi SUA îşi dispută iar, la Constanţa, Trofeul „Jackie Robinson“ la baseball (galerie foto)

12 May 2018 1169

Cristi Ganea, ultimul meci pe teren propriu la FC Viitorul „Am primit un telefon care mi-a schimbat viaţa. Hagi mi-e ca un tată“

11 May 2018 839

Academia Hagi şi FC Viitorul Succesul proiectului fotbalistic al lui Gică Hagi, subiect de carte. Lucrarea va apărea la anul, la ceas aniversar

10 May 2018 450

UPDATE. Va fi prezent şi ambasadorul Hans Klemm Gică Hagi va arunca prima minge la meciul de baseball România - SUA, de sâmbătă, de la Constanţa!

09 May 2018 935

Denis Drăguş, primul gol în Liga 1 Puştii lui Hagi n-au învins Astra Giurgiu, dar au avut cifre remarcabile. 69% posesie şi aproape 700 de pase! (galerie foto)

07 May 2018 522

Gică Hagi, supărat după meciul cu Astra Giurgiu „Dacă vrem să mergem înainte, gândiți-vă bine la ce am văzut în seara asta!“

05 May 2018 878

Astra a deschis rapid scorul la Ovidiu, în meciul cu FC Viitorul. Care a fost rezultatul final

04 May 2018 534

S-a vorbit despre vânzarea a 49% dintre acţiunile FC Viitorul SA! Iată ce a declarat Gică Hagi

03 May 2018 1155

Ştefan Bodişteanu şi Bogdan Lazăr, căpitani Patru fotbalişti de la Academia Hagi au jucat pentru România la „Torneo delle Nazioni“

03 May 2018 469

Editorial Liga 1 cu două campioane. Cea a punctelor şi cea a spectacolului

03 May 2018 605

Gică Hagi - „De nivel european. Iată că se poate şi în România!“ CSU Craiova - FC Viitorul a fost cel mai frumos meci al campionatului

30 Apr 2018 734

Meci important FC Viitorul se duelează în Bănie cu CSU Craiova pentru locul trei în Liga 1

28 Apr 2018 902

Gică Hagi - „Sunt toate premisele pentru un meci extraordinar“ CSU Craiova - FC Viitorul, luptă crâncenă pentru locul trei în Liga 1

26 Apr 2018 626

Gică Hagi - „Vedeţi-vă de bucătăria voastră! Aici nu suntem la Steaua, să facă alţii echipa!”

25 Apr 2018 991

Sondaj de opinie 70 la sută dintre respondenţi sunt de acord ca într-un meci de fotbal să se facă mai multe schimbări de jucători

23 Apr 2018 410

Gică Hagi, meciul 150 în Liga 1 FC Viitorul a folosit în meciul cu FCSB 11 jucători formaţi la Academia Hagi (galerie foto)

23 Apr 2018 470

FC Viitorul a condus cu 2-0 FCSB la Ovidiu Gică Hagi - „Am făcut o primă repriză fantastică”

22 Apr 2018 681

Gică Hagi - „Trebuie să ne autodepăşim“ FC Viitorul - FCSB. Campioana şi liderul clasamentului se înfruntă sâmbătă la Ovidiu!

21 Apr 2018 939

FC Viitorul joacă sâmbătă cu FCSB la Ovidiu Gică Hagi - „Ca să învingem, trebuie să facem un meci perfect“

20 Apr 2018 524

Poze rare. Starul săptămânii la „Goluri istorice“ În urmă cu 26 de ani, Gică Hagi marca de trei ori în Real Madrid - Athletic Bilbao 5-0 (galerie foto)

19 Apr 2018 891

Astăzi se desfăşoară alegerile pentru şefia FRF. Ce aşteaptă Gică Hagi de la noul preşedinte

18 Apr 2018 564

FC Viitorul, la cinci puncte de locul trei în Liga 1 Gică Hagi, foarte nemulţumit de prima repriză a meciului cu CFR Cluj

17 Apr 2018 526

Liviu Dragnea, mesaj pentru Gică Hagi „Atunci vom face stadion modern şi la Constanţa”

16 Apr 2018 4035

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca într-un meci de fotbal să se facă mai multe schimbări de jucători, aşa cum propune Gică Hagi?

16 Apr 2018 708

Se apropie alegerile pentru șefia FRF Gică Hagi - „E nevoie de o muncă titanică. Trebuie să resuscităm totul, de la temelie”

14 Apr 2018 768

Gică Hagi „Nu s-a vorbit deloc de meciul nostru cu CFR. Există numai Steaua. Noi suntem doar participanți”

14 Apr 2018 1531

Duminică, la Ovidiu, se joacă FC Viitorul - CFR Cluj Campioana României vrea să-i pună frână echipei lui Dan Petrescu

14 Apr 2018 734

Căpitanul de 19 ani al FC Viitorul Ianis Hagi este cel mai în formă jucător Under-21 din Liga 1. Ce spune FRF

13 Apr 2018 921

Campioana vine după două victorii afară FC Viitorul joacă la Ovidiu, una după alta, cu CFR Cluj și FCSB. Ce meciuri vor fi!

10 Apr 2018 1429

După meciul cu Poli Iaşi, FC Viitorul joacă la Ovidiu cu CFR Cluj, iar apoi cu FCSB Gică Hagi - „Ţineţi-vă bine, se rupe stadionul!“

06 Apr 2018 727

FC Viitorul, primul succes din play-off Gică Hagi - „Ne-am ţinut de cuvânt. E o victorie fantastică pentru noi“

03 Apr 2018 620

Surpriză la antrenamentul FC Viitorul din Bucureşti. Cine i-a scandat numele lui Gică Hagi (galerie foto)

01 Apr 2018 735

Kira Hagi va face un film şi va scrie o carte despre Gică Hagi

30 Mar 2018 1577

FC Viitorul întâlneşte Astra Giurgiu în play-off Gică Hagi - „Vrem să facem un meci mare“

30 Mar 2018 637

Alexandru Cicâldău, de la FC Viitorul „Debutul la Naţionala mare e un pas important pentru mine“

30 Mar 2018 614

Gică Hagi, după meciul de la Ovidiu, din play-off, cu CSU Craiova „Sunt mulțumit de rezultat. Am avut meritele noastre“

17 Mar 2018 843

FC Viitorul joacă diseară la Ovidiu în play-off cu CSU Craiova Gică Hagi - „Sunt sigur că va ieşi un meci frumos“

16 Mar 2018 560

FC Viitorul, învinsă de FCSB în play-off Gică Hagi - „Sunt puţin supărat şi dezamăgit de lipsa de personalitate a echipei“ (galerie foto)

13 Mar 2018 581

FC Viitorul întâlnește duminică FCSB Gică Hagi - „Vom încerca să facem un meci extraordinar. Gândul nostru e să câștigăm“

10 Mar 2018 519

Duminică „va fi un meci tare“ Campioana FC Viitorul întâlneşte vicecampioana FCSB în prima etapă din play-off

10 Mar 2018 364