Mesaje la moartea lui Doru Dinu Glăvan „A fost şi un prieten al Constanţei, al Farului şi al gimnasticii“

 
  • Amintirea lui Doru Dinu Glăvan este păstrată vie şi pe litoral. 

Moartea lui Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), este deplânsă şi la Constanţa, de lumea sportului.

Prieteni buni de-ai reputatului jurnalist, precum Elena Frîncu, Ilie Floroiu, Olga Didilescu, dar şi colectivul CS Farul Constanţa, au trimis medaje de condoleanţe.

Doru Dinu Glăvan a fost un profesionist desăvârşit, unul dintre marii prieteni ai Constanţei, ai CS Farul şi ai gimnasticii, sport de care era extrem de apropiat. Regretăm nespus dispariţia sa dintre cei vii. Sincere condoleanţe familiei îndoliate!, a menţionat Elena Frîncu.

Îi păstrăm vie amintirea lui Doru Dinu Glăvan, un om cu un suflet mare şi un ziarist de ţinută. Comentariile sale de la concursurile de gimnastică erau excelente. Era foarte bine pregătit şi un fin cunoscător al acestui sport. Dumnezeu să-l odihnească în pace!, a spus şi Olga Didilescu.     


PRECIZĂRI
  
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în presa românească A murit Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

31 Oct 2021 1924