Absolvenţii celor două clase a VIII-a (A şi B) de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanţa au participat, ieri, la festivitatea de final de an. Găzduită de laboratorul de teorie sportivă de la liceu, acţiunea a reunit, pe lângă elevi (majoritatea dintre ei sportivi), şi cele două diriginte, profesori, dar şi părinţi şi rude ale copiilor.
„Perioada anilor în care am fost dirigintă la clasa a VIII-a B a fost una foarte frumoasă. Copiii au fost foarte buni, serioşi şi cuminţi. Au legat prietenii strânse. Au participat la multe concursuri. Am fost împreună şi la bine, şi la greu. Şi eu, şi ei am rămas cu amintiri extrem de plăcute“, a declarat Andreea Boca (profesor de educaţie muzicală).
Cea mai bună la învăţătură a fost atleta
Alexandra Cornea, care a încheiat clasa a VIII-a cu media 9,64, primind premiul I. Premiul II i-a fost acordat lui
Adrian Lupu (atlet), care a avut media 9,44, iar
Cristian Luţ, component al echipei de dans sportiv, a obţinut premiul III (cu media 9,02). Menţiuni au primit
Mihaela Pescaru (judo, 8,97),
Stela Zlatcu (tenis de câmp) şi
Cătălin Roşu (haltere) - 8,79, şi
Iustina Friptu Stănescu (dans sportiv, 8,67).
Rezultate importante
Clasa a VIII-a B a fost bună la carte, dar şi la sport, performerii ei aducând multe medalii de la competiţiile la care au participat. Dintre ei se remarcă
Alexandra Dumitrescu (multiplă campioană naţională la haltere; antrenor,
Angheluş Beşleagă);
Stere Şiangă (campion naţional la atletism, la triplusalt indoor; antrenoare,
Eveline Lisenco); echipa formată din
Alexandra Cornea, Maria Timofei, Andreea Bobic, Stere Şiangă, Adrian Lupu, Alexandru Ciocea, Vlăduţ Elisei, care a ocupat locul trei la Olimpiada gimnaziilor la atletism (antrenor,
Cătălin Ganera);
Alexandra Cornea (locul 4 la triplusalt indoor la Campionatul Naţional de atletism juniori 3; antrenor,
Cătălin Ganera);
Maria Timofei (locul 6 la 400 m indoor la Campionatul Naţional de atletism juniori 3; antrenoare,
Niculina Chiricuţă);
Mateo Bejenaru (tenis de câmp; locul 1 la simplu şi la dublu la concursul „Micul as“ de la Iaşi, locul 3 la dublu la Cupa Idu Mamaia; antrenor,
Mircea Gallan);
Bogdan Mingea (medalie de bronz la Campionatul Naţional de judo de la Focşani; antrenori,
Radu Luca şi
Cristina Biţă);
Mihaela Pescaru (locul 3 la Festivalul Românesc de judo şi la Cupa Drobeta Tr. Severin; antrenori,
Radu Luca şi Cristina Biţă),
Cătălin Buzoianu (canotaj - locul 3 la juniori II la Cupa României şi locul 2 la juniori 3 la Cupa FRC; antrenori,
Norica şi
Valentin Sarchizian);
Cătălin Roşu (bronz) şi
Cosmin Sava (aur la Campionatul Naţional de cadeţi la haltere), antrenor -
Angheluş Beşleagă; Andrei Savu (lupte greco-romane; locul 2 la Campionatul Naţional Şcolar de la Suceava, locul 1 la Cupa Buşteni, locul 3 la (toţi din Campionatul Naţional de juniori 2 de la Tg. Mureş, locul 1 la Cupa 1 Iunie de la Constanţa; antrenor,
Ioan Giuglea) şi mulţi alţii din clasă fiind sportivi).
Theodor Damian a fost şef de promoţie
La clasa a VIII-a A, premiul întâi i-a revenit lui
Theodor Damian, care, cu media 9,75, a fost şi şef de promoţie. Pe podium au mai urcat
Stelian George Lungu (premiul II, cu 9,27) şi
Andrei Chiriţă (premiul III). Menţiuni au primit
Andrei Frunză, Răzvan Ştefan Nichita, Eduard Gabriel Căldăraru, Petre Drăgoi, Eleanor Christina Valahu şi
Sebastian Enică.
„A fost o festivitate foarte frumoasă, pe care am desfăşurat-o împreună cu clasa a VIII-a B. Copiii au interpretat «Gaudeamus Igitur» şi au privit cu emoţie filmuleţele despre perioada claselor V-VIII. Au fost ani deosebiţi, de care îmi voi aminti mereu cu plăcere“, a precizat profesoara de limba engleză
Camelia Stoica, dirigintă a clasei a VIII-a A. Printre cei din această clasă care fac sport se numără
Iulia Ichim (handbal),
Ştefan Şuler (lupte),
Mădălina Buna, Cornelia Pascaru, Eleanor Christina Valahu, Sebastian Enică sau
Emanuel Şăuleanu.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: