Mihai Covaliu este noul preşedinte al COSR

Fostul mare scrimer Mihai Covaliu a fost ales, astăzi, în funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, au confirmat pentru Agerpres surse din cadrul Adunării Generale de alegeri a COSR.

Mihai Claudiu Covaliu, campion olimpic și mondial la sabie, antrenor al echipei naționale masculine de sabie a României și președinte al Federației Române de Scrimă, s-a născut la 5 noiembrie 1977, în Brașov. A absolvit Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, profilul Educație fizică și Sport. Deține un masterat în managementul sportului.

Inițial, a practicat fotbalul, însă la doar nouă ani a fost atras de scrimă, după ce a urmărit o demonstrație făcută de lotul clubului CS Tractorul Brașov.

În 1998, a devenit membru al clubului BNR București, pentru ca ulterior să fie legitimat la CS Dinamo București. Printre antrenorii săi s-au numărat: Gabriel Duțea, Alexandru Chiculiță, Emilian Nuță.

La Jocurile Olimpice de Vară din anul 2000, de la Sydney, a ajuns în finală, după ce a trecut de francezul Damien Touya, considerat favorit. În finală l-a învins pe Mathieu Gourdain, cu scorul de 15-12, devenind primul campion olimpic la sabie din România. La Jocurile Olimpice din 2008, Beijing, s-a clasat pe locul al treilea, tot la sabie.

În 2001, în Franța, a obținut bronzul cu echipa României de sabie la Campionatul Mondial. În 2002, obține din nou locul al treilea, de data aceasta la individual, la Mondialul din Lisabona. Urcă o treaptă a podiumului în 2003, la Havana, când devine vicecampion mondial. În sfârșit, în 2005, este campionul mondial la sabie, titlu obținut la Leipzig, când l-a învins cu 15-12 pe campionul olimpic Stanislav Pozdnyakov. 

Scrimerul Mihai Covaliu a cucerit medalia de bronz în proba de sabie din cadrul Jocurilor Olimpice de la Bejing, aducând a doua medalie delegației României, după ce l-a învins în finala mică a probei pe francezul Julien Pillet cu 15-11. 12 august 2008

La campionatele europene, a obținut două medalii de bronz la proba individuală de sabie, în 2007 la Gent, Belgia, și în 2008, la Kiev. Are încă trei medalii de bronz, pe echipe, la Campionatele Europene din 2001 (Koblenz, Germania), 2002 (Moscova) și 2005 (Zalaegerszeg, Ungaria). Este campion european cu echipa României de sabie, în 2006, la Izmir, Turcia. 

Ceremonia de la Palatul Cotroceni pentru premierea sportivilor cu rezultate la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, 2008. În centrul imaginii, Mihai Covaliu 27 august 2008

După Jocurile Olimpice din 2008, s-a retras din activitatea competițională, devenind antrenorul lotului național de sabie. Sub îndrumarea sa, România a câștigat argintul la Europenele din 2009, de la Plovdiv, apoi aurul la campionatul Mondial din Antalya, Rareș Dumitrescu obținând argintul la proba individuală. La Campionatul Mondial din 2010, de la Paris, Cosmin Hănceanu și echipa României au obținut medalia de argint, pentru ca la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra, 2012, echipa României să termine pe locul al doilea.


În 2013, Mihai Covaliu a fost ales președintele Federației Române de Scrimă, rămânând antrenorul echipei masculine de sabie a României, cu care a câștigat și argintul la Mondialele din 2013, de la Budapesta.

În anul 2013, Federația Internațională de Scrimă l-a introdus pe Mihai Covaliu în Hall of Fame, printre cei mai importanți reprezentanți din istoria acestui sport. 

Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Scrimă, susține o declarație de presă după ce și-a depus candidatura la președinția COSR. 12 octombrie 2016

Printre distincțiile obținute de Mihai Covaliu, se numără: Ordinul național ''Pentru Merit'' în grad de comandor (2000); Ordinul ''Meritul Sportiv'' clasa I (2004); Ordinul ''Meritul Sportiv'' clasa a III-a cu 2 barete (2008); Ordinul național ''Serviciul Credincios'' în grad de cavaler (2009); Ordinul național ''Serviciul Credincios'' în grad de ofițer (2012).

În 2001, Mihai Covaliu s-a căsătorit cu Irina Drăghici, care făcea parte din lotul național feminin de sabie.

sursa: evz.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 448

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 402

Șah Campionatul European 2023 pentru juniori, în desfășurare la Mamaia (GALERIE FOTO + VIDEO)

08 Sep 2023 1192

Constanța. Stadionul „Gheorghe Hagi“ Imagini spectaculoase, din dronă, care surprind startul demolării arenei (GALERIE FOTO)

10 Jul 2023 2021

Elena Vlad, de la CS Victoria Cumpăna, aleasă pentru încă un mandat în Comitetul Executiv al Federației Române de Gimnastică Ritmică

23 Feb 2023 1586

Sportivii anului, premiați la Gala Canotajului Românesc. 2022, cel mai de succes an din istoria Federației Române (GALERIE FOTO)

22 Nov 2022 1192

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, întâlnire cu președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Ce subiecte au fost analizate

10 Oct 2022 912

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, întrevedere cu oficiali ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român

25 Jan 2022 1327

Declarații de avere Mihai Covaliu, agent ecolog, compartimentul Dispecerat, în ARBDD Tulcea, două terenuri și un apartament (document)

11 Nov 2021 1582

Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo!

28 Jun 2021 3144

Echipa olimpică de canotaj a României se antrenează la ecluza Năvodari pentru Jocurile Olimpice

17 Jun 2021 3067

Constanța Membrii lotului olimpic de canotaj al României, la bordul Navei-Școală „Mircea“

14 Jun 2021 3458

Știați că...? Fostul scrimer, Mihai Covaliu, împlinește astăzi 44 de ani

11 May 2021 1597

107 ani de la fondarea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Ce constănţeni fac parte din structurile forului

27 Mar 2021 3565

Constănțeanul George Cosac, printre Ambasadorii programului „Sportul se Joacă”

24 Oct 2020 3719