Mihai Stoichiţă şi Ion Geolgău s-au întâlnit cu autorităţile locale FRF vrea să investească într-un teren de fotbal la Tulcea

Foștii fotbaliști Mihai Stoichiță și Ion Geolgău au ajuns astăzi la Tulcea, întâlnindu-se cu președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele CJ Tulcea, Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea, Vasile Strat, dar și cu primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea.

La întâlnire a participat, de asemenea, Petre Badea, președintele Asociației Județene de Fotbal, dar și Emil Nanu, fostul căpitan al FC Delta Tulcea.

Mihai Stoichiță, actualmente director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, a vorbit, în cadrul întâlnirii, despre principalul scop al prezenței lor la Tulcea: căutarea de tinere talente în domeniul fotbalului. Pentru a revitaliza sportul rege, urmează să fie inițiate acțiuni internaționale la nivel de tineret - juniori, care vor crea o apropiere a tinerilor de acest fenomen sportiv.

Teren sintetic la Tulcea

În plan concret, Federația dorește să investească într-un teren sintetic de fotbal în municipiul Tulcea, pentru a crea baza sportivă necesară pentru antrenamente.

Mai exact, spune Stoichiță, FRF va aloca sumele pentru investiție, autoritățile locale urmând a pune la dispoziție terenul, dar și utilitățile. De asemenea, administrația locală ar urma să asigure și iluminatul, întreținerea și, eventual, să construiască vestiarele.

„Noi, cei din administrația locală, încercăm să ținem steagul ridicat, vrem să sprijinim fotbalul, dar ne trebuie un cadru legal adecvat. În ceea ce privește sponsorizările, trebuie să recunoaștem faptul că agenții din județul nostru nu au puterea financiară pentru a susține o echipă de fotbal“, a transmis președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Acesta a vorbit, în acest context, despre importanța „creșterii fotbaliștilor“, investițiilor în echipele de juniori, pentru a nu mai ajunge să importăm talente la fiecare nivel.

Acest subiect a fost dezvoltat și de primarul municipiului, Constantin Hogea, care a subliniat faptul că, la nivelul județului nostru, avem talente: „La Tulcea există o pepinieră de tineri talentați, avem trei - patru cluburi foarte bine organizate, cu președinți și antrenori care se implică pentru a cultiva dragostea pentru acest sport în tinerii tulceni“.

Cupa regiunilor


Atât Mihai Stoichiță, cât și Ion Geolgău, manager al Departamentului Scouting din cadrul FRF, au vorbit despre intențiile pe termen scurt: organizarea unei cupe a regiunilor, pentru a evidenția tinerele talente.

„Am constatat faptul că suntem cu mult în urma altor țări atunci când vine vorba despre formarea jucătorilor, astfel că am intrat în forță și am demarat procedurile pentru organizarea acestei cupe“, spune Ion Geolgău.

Organizată pe opt regiuni (șase cu câte șase județe, una cu patru și una formată din București și Ilfov), cupa va începe imediat după Paștele 2018.

Mihai Stoichiță, fost jucător român de fotbal și antrenor, actualmente este director tehnic al FRF: ca jucător a cunoscut consacrarea la Jiul Petroșani, unde a evoluat șapte ani și cu care a câștigat Cupa României. Și-a început cariera de antrenor în 1988, ca secund la Progresul București, primul club la care a fost antrenor principal fiind Callatis Mangalia.

A pregătit în două rânduri pe Steaua București, în primul mandat, în sezonul 1997-1998, câștigând titlul de campion al României și Supercupa României. A fost selecționer al echipelor statelor Panama, Armenia și Kuweit.

Ion Geolgău e fost fotbalist și antrenor român, fost internațional cu 23 de prezențe în echipa națională. Face parte din generația care a calificat România la primul Campionat European în formatul său modern, la Euro 1984.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate.

Pe 7 iulie 2016 a fost numit manager al Departamentului Scouting din cadrul FRF.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie 61% dintre respondenţi cred că la echipa naţională e nevoie de un proiect pe termen lung

29 Nov 2021 1594

Sondaj de opinie Credeţi că, la echipa naţională, e nevoie de rezultate imediate sau de un proiect pe termen lung?

22 Nov 2021 1775

Mangalia Un an de la moartea prematură a fostului fotbalist Valentin Cotrocea. Ce a spus Mihai Stoichiţă, care i-a fost antrenor

15 May 2021 4076

Fostul director tehnic al Academiei Hagi, noul director al Şcolii Federale de Antrenori (galerie foto)

06 Feb 2020 2010

Promovarea SSC Farul. Filmul unei zile de neuitat „Şi-avem o echipă mare, o ştie toată lumea, că ea Farul se numeşte şi este din Constanţa!“ (galerie foto + video)

28 May 2018 18892

Imagini de la eveniment SSC Farul, în Liga a 2-a. Bucurie fără margini! "Marinarii" au primit tricourile de campioni, medaliile si cupa (galerie foto + video)

26 May 2018 3336