Sport

Militarul Laurenţiu Cobzaru, pe podium şi la Crosul Mărţişorului, de la Tulcea (galerie foto)

Militarul gălăţean Laurenţiu Cobzaru (poliţist militar la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”), celebru pentru numeroasele sale participări la alergări pe distanţe lungi în scop umanitar, a evoluat şi la Crosul Mărţişorului, de la Tulcea.
 
Cobzaru a concurat alături de Costel Mazalu, de la ISU Brăila, iar caporalul gălăţean a ocupat locul doi la veterani (cursă de 2.000 de metri) şi poziţia a cincea la general. Pe primul loc la veterani s-a situat Serghei Cuzmici (depăşindu-l cu numai o secundă pe Laurenţiu Cobzaru), pe trei - Dinu Bunu, iar al patrulea a fost Sorin Andrici, de la Jandarmeria Tulcea. Podiumul clasamentului feminin de la această categorie de vârstă le-a cuprins pe Nicoleta Ciortan (1), Florica Perianu (2) şi Mariana Stoian (3).
 
Evenimentul a fost organizat de Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Tulcea, de Asociaţia Judeţeană de Atletism Tulcea şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea. „Crosul Mărţişorului, organizat în Parcul Ciuperca, a fost de un real succes! Deşi vântul ne-a jucat iar feste, ca de obicei dealtfel în Dobrogea noastră, am avut 370 de participanţi ce n-au ţinut cont de el! Mulţumim profesorilor de la şcolile gimnaziale și liceele din municipiu și judeţ care au populat în număr mare această acţiune! De asemenea, mulţumesc seniorilor sosiţi din judeţele limitrofe Galaţi, Brăila, Constanţa, Vaslui ce au ţinut să alerge la crosul nostru alături de masterşi tulceni!“, a declarat fosta mare campioană Elena Fidamoro.
 
„Particip cu mare drag la toate evenimentele organizate de Elena Fidamoro şi DJST Tulcea. Asemenea acţiuni, alături de prieteni, sunt foarte frumoase, marcate de bucurie şi relaxare“, a precizat Laurenţiu Cobzaru, care a dedicat cursa memoriei plutonierului adjutant principal (r) Cristian Dumitrescu, decedat cu puţin timp în urmă.  
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Militarul Laurenţiu Cobzaru, ca o „Săgeată Albastră“ la „Maratonul Legendele Nemirei“, de la Slănic Moldova (galerie foto)

11 Jul 2019 821

La masculin, în Crosul Olimpic Galați s-a impus un militar, Laurențiu Cobzaru (galerie foto)

16 Jun 2019 1401

Militarul Laurenţiu Cobzaru, locul întâi la categoria +35 ani la Crosul Ziua Olimpică, de la Tulcea (galerie foto)

10 Jun 2019 1101

Moş Crăciun şi Olaf au alergat la „Crosul celor mari pentru cei mici“ (galerie foto)

05 Jun 2019 2013

A concurat şi Ioan Chifu, din Năvodari Neobositul militar Laurenţiu Cobzaru, experienţă memorabilă în „Asaltul Lupilor“ (galerie foto)

24 May 2019 1181

Militarul Laurenţiu Cobzaru a alergat din nou la ultramaratonul de o zi de la Mamaia „Adevăraţii eroi rămân copiii cu autism şi părinţii lor“ (galerie foto)

07 May 2019 851

Ultramaratonul „Autism 24h Marea Neagră“ se desfășoară, timp de o zi, la Mamaia. Fondurile strânse susțin proiecte umanitare

04 May 2019 894

Iubitori de toate vârstele ai mişcării participă sâmbătă, la Mamaia, la ultramaratonul „Autism 24h Marea Neagră“ (galerie foto)

04 May 2019 724

Militarii Laurenţiu Cobzaru şi Costel Mazâlu, alergare între Galaţi şi Tecuci. Eveniment cu multiple semnificaţii (galerie foto)

02 May 2019 804

Clasat pe podium la Maratonul Nisipului Laurențiu Cobzaru a primit o diplomă de excelență din partea Ligii Militarilor Profesioniști (galerie foto)

01 Apr 2019 900

„O zi bună este atunci când toți ne întoarcem acasă!” Ultramaratonul Galați-București la final. Maratoniștii primiți de ministrul Gabriel Leș (galerie foto)

28 Feb 2019 552

De la Galaţi la Focşani, iar apoi la Gerar Militarul Laurenţiu Cobzaru a alergat, la distanţă de câteva zile, în două curse solicitante (galerie foto)

28 Jan 2019 1152

Va fi însoţit de Ioan Chifu, din Năvodari Militarul Laurenţiu Cobzaru participă pe 24 ianuarie la o nouă alergare cu scop caritabil (galerie foto)

09 Jan 2019 1007

Laurențiu Cobzaru și Sorin Andrici au împărțit locul întâi la Crosul Ziua Națională, de la Tulcea (galerie foto)

01 Dec 2018 1122

Sâmbătă, cursă între Cernavodă și Constanța. „Alerg pentru Unirea de la Marea Neagră „Vă așteptăm să sărbătorim împreună!”

09 Nov 2018 1219