Conduse de selecţioneri constănţeni, Naţionalele României de handbal pe plajă vor participa în premieră la Campionatul European (galerie foto)


Echipele naționale de handbal pe plajă seniori ale României vor participa în premieră, între 2 şi 7 iulie a.c., la Stare Jablonski (Polonia), la un Campionat European de beach handball. Selecţionata masculină îl are selecţioner pe Aihan Omer, iar cea feminină pe Adrian Georgescu, ambii constănţeni.

După câțiva ani de demonstrații, turnee amicale și prezențe la Europenele de juniori, România va participa în premieră cu ambele naționale (feminină și masculină) la un turneu final de Campionat European de seniori. Organizat prima dată în anul 2000 în Italia (țara unde a luat ființă acest sport), Campionatul European a ajuns la a 11-a ediție. Cel mai bun rezultat pentru România la beach handball este un loc şapte obținut de reprezentativa sub 17 ani la Europenele din 2017. Naționala feminină va face parte din grupa A preliminară alături de Norvegia (campioana europeană en-titre), Olanda, Croația (campioană europeană 2007 și 2011) și Turcia. Reprezentativa masculină va face parte din grupa A preliminară alături de Spania (campioana europeană en-titre), Norvegia, Germania și Turcia. Primele trei clasate din cele patru grupe preliminare se califică mai departe în grupa principală.

„Fetele progresează de la turneu la turneu“

La Venus, în judeţul Constanţa, Federația Română de Handbal a organizat primul turneu international, Trofeul Marea Neagră. Pe lângă selecţionatele de senioare și junioare ale României, au mai participat Bulgaria și puternica reprezentativă a Italiei. În finală, România a fost învinsă la loviturile de departaje de Italia. În weekend, tricolorele au disputat și un turneu amical în Ungaria. „Am avut o serie de competiții utile de verificare pentru noi. Fetele progresează de la turneu la turneu, le simt motivate și cu dorința de a juca. Trebuie însă să avem răbdare cu ele, suntem la început de drum. Din lotul de 12 fete care vor merge la Europene, doar trei au mai participat ca junioare la o asemenea competiție. Eu sunt totuși încrezător că putem face o figură frumoasă", a precizat Adrian Georgescu, antrenor (alături de Ionuţ Deli-Iorga) al echipei masculine CS Medgidia, arbitru de handbal şi cadru didactic universitar.

„Orice rezultat e un bonus pentru noi“

Pregătită de Aihan Omer (fostul selecționer al Naționalei de handbal în sală, fost antrenor la HCM Constanţa şi alte echipe), Naţionala masculină de beach-handball a participat în weekend un turneu de verificare în Ungaria alături de țara gazdă, Germania și Croația. „Nu avem obiective ambițioase la acest prim Campionat European, trebuie să fim realiști. Ne dorim să facem o figură frumoasă, iar orice rezultat este un bonus pentru noi. Ne dorim să organizăm Campionatul Mondial din 2022, ar fi probabil și o șansă unică de calificare la Jocurile Olimpice din 2024, marele vis al tuturor", a spus Nicoleta Ivan, antrenor federal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aihan Omer spune povestea titlului Echipa de juniori 4 i-a adus HC Omer Constanța primul trofeu de campioană a României din scurta sa istorie (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Jun 2023 4644

Handbal HC Omer Constanța, campioană națională la juniori 4

11 Jun 2023 3524

HC Omer Constanța joacă pentru titlul național la juniori 4. Marea finală e astăzi!

11 Jun 2023 1839

UPDATE. Handbal HC Omer Constanța, calificare în semifinalele Turneului Final la juniori 4 (GALERIE FOTO)

09 Jun 2023 1799

Loturile României de handbal pe plajă, pregătire la Venus. Antrenori și sportivi de pe litoral, angrenați

09 Jun 2021 4715

Juniorii III de la HC Dobrogea Sud Constanţa s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional

19 May 2021 4907

Handbalistele junioare 3 de la CSS1 Constanţa, calificate în Grupa Valoare de pe locul întâi

14 Apr 2021 4132

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 aprilie 2021

09 Apr 2021 1723

HC Dobrogea Sud Constanţa II a făcut scor cu CS Dinamo Bucureşti II

21 Feb 2021 2949

HC Dobrogea Sud Constanţa II a învins CS Medgidia la turneul de la Buzău

20 Feb 2021 3499

Handbalistele de la CSS1 Constanţa, pe locul întâi în campionatul junioarelor 3

10 Feb 2021 4147

Enis Murtaza - „Suntem pe plus” Tineretul HC Dobrogea Sud Constanța, locul patru în Divizia A

25 Nov 2020 2891

Aihan Omer, antrenorul coordonator al Academiei HC Dobrogea Sud Constanța „Vrem să creștem jucători de valoare“

01 Jul 2020 5254

Constanța Astăzi e ziua de naștere a antrenorului Aihan Omer. Reputatul tehnician a ajuns la 60 de ani

27 Jun 2020 3226

Aihan Omer, coordonatorul Academiei HCDS „Obiectivul nostru principal este să pregătim jucători pentru prima echipă“ (galerie foto)

30 Dec 2019 2566