Mircea Lucescu a suferit un infarct si a fost operat la Donetk

lucescu.jpgTehnicianul lui Şahtior, Mircea Lucescu, a suferit miercuri seară un infarct! Patronul „minerilor", Rinat Ahmetov, a trimis de urgenţă o echipă medicală de la Kiev, iar miercuri noapte, în jurul orei 3, antrenorul a suferit o intervenţie chirurgicală, anunţă „Prosport". 

Mircea Lucescu, în vârstă de 64 de ani, a acuzat dureri la inimă în cantonamentul din Austria, dar nu a efectuat vreun control medical. Rinat Ahmetov a stat la spital, alături de tehnicianul român, inclusiv după operaţie, care a fost efectuată la Doneţk. În acest moment, starea lui ... „Il Luce" este stabilă. Mircea Lucescu este considerat unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deţinând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naţionale, 59. În sezonul 2000-2001 a preluat pe Galatasaray, cu care a cucerit Supercupa Europei. Ca antrenor, a obţinut titluri şi în campionatul Turciei cu Galatasaray în 2001-2002 şi cu Beşiktaş în 2002-2003. Din 2004, Mircea Lucescu antrenează echipa ucraineană Şahtior Doneţk cu care a câştigat trei titluri în Ucraina, o Cupă a Ucrainei, două Supercupe, dar şi Cupa UEFA în acest an. Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit în mai Ordinului Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler.
Şeful statului l-a decorat pe antrenorul Mircea Lucescu în semn de „înaltă apreciere a întregii activităţi fotbalistice şi a performanţelor obţinute ca antrenor, încununate prin câştigarea Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul". 

www.realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 254

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 391

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 484

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 347

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 438

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 635

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 624

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 665

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 717

Volei CS Medgidia, calificată matematic în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

21 Apr 2024 479

Handbal CSM Constanța, înfrângere cu Politehnica Timișoara, dar e în continuare favorită la locul doi

20 Apr 2024 768

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 563

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2566

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 531

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 543