Mircea Rednic - „Viitorul e o echipă frumoasă, dar ce nu mi-a plăcut la ei - plângăcioşi“. Ce a spus Gică Hagi

După meciul pierdut la scor de Dinamo, cu 1-4, sâmbătă, la Ovidiu, în Liga 1, în faţa FC Viitorul, antrenorul oaspeţilor, Mircea Rednic, a spus, la conferinţa de presă că nu i-a plăcut ceva la echipa câştigătoare.  
 
„Viitorul e o echipă frumoasă, dar ce nu mi-a plăcut la ei - plângăcioşi. Cum îi atingeai, cum erau pe jos, plângeau. Dacă ai ajuns, ca arbitru, să te certe un jucător de 18 ani… Sunt mulţi tineri la Viitorul, nu vreau să dau nume. Lasă-te de arbitraj dacă nu ai personalitate să-i pui la punct. Toată lumea îl certa“, a declarat Rednic, care a subliniat şi că, în meci, a contat omul în minus al lui Dinamo, iar FC Viitorul s-a desprins pe tabelă în urma unor acţiuni pe contraatac.
„E opinia lui Mircea. Trebuie să i-o respectăm, e un antrenor cu experienţă. Eu spun că Viitorul e o echipă tânără, poate cea mai tânără din România în ultimii zece ani, care produce ceva important. Dinamo e foarte mare, un club cu pretenţii, cu putere şi cu tradiţie şi a fost dominată de Viitorul, o echipă foarte tânără. Luaţi statistica. E de apreciat ce facem noi şi nu are rost ca, prin anumite declaraţii, să acoperim şi nici să umbrim anumite lucruri. Am văzut la o televiziune ce a apărut pe crol despre Ianis. De Ianis trebuie să spuneţi în această seară că a existat un singur jucător pe teren. A făcut diferenţa. Media ar trebui să spună jos pălăria. E opinia mea. Ianis e de sex masculin, nu feminin. Lăsaţi cu titluri, care se mai dau cu subînţelesuri, cum vreţi voi. E luată din context. Mircea a spus un lucru normal. Că vrea să-l vadă pe Ianis mai puternic. A zis de el că e un jucător foarte bun. Aţi scos voi ce vreţi, negativ. Eu am văzut titlul. Titlul contează. Nu ştiu câţi intră apoi pe material să citească. Le ştiţi voi bine. Astăzi (n.r. sâmbătă), a existat un jucător care a făcut diferenţa pe teren, la 20 de ani, alături de alţii tineri. Viitorul are personalitate, lucru pe care nu-l vedeţi. Contra lui Dinamo, am produs fotbal şi ne-am impus. Liderii acestei echipe sunt jucători foarte tineri, care demonstrează. Mircea a vrut să-şi apere echipa, vrea să scoată anumite lucruri. Are o muncă foarte grea, dar sunt convins că va reuşi“, a precizat Gică Hagi.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
                          
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Meciul UTA - Rapid București deschide etapa a 13-a, vineri, 20 octombrie 2023

19 Oct 2023 1101

Superliga 2023/2024 Duel Mircea Rednic - Ioan Ovidiu Sabău în meciul UTA - Universitatea Cluj, care deschide etapa a noua

14 Sep 2023 1075

Mircea Rednic a suferit un infarct miocardic în timpul meciului UTA Arad – FCSB. Antrenorul este ținut sub supraveghere medicală

30 Aug 2023 888

Cătălin Anghel, antrenor la FC Viitorul, după despărţirea de Mircea Rednic

11 Apr 2021 3574

Mircea Rednic, aniversare tristă Despărţire de FC Viitorul cu puţin timp înainte ca antrenorul să împlinească 59 de ani

09 Apr 2021 1856

FC Viitorul s-a despărţit de antrenorul Mircea Rednic

08 Apr 2021 2917

FC Viitorul va evolua în play-out cu gândul la Europa. Cum s-ar putea califica

06 Apr 2021 3260

Probleme de lot la FC Viitorul Patru jucători au Covid, alţi doi sunt suspendaţi. Ely Fernandes, îndoliat

03 Apr 2021 3902

Ce-l nemulţumeşte pe antrenorul Mircea Rednic „Singurul club care nu plânge şi nu face scandal e Viitorul”

19 Mar 2021 3582

FC Viitorul, încă un pas greşit în drumul spre play-off. Doar egal şi contra Chindiei Târgovişte

17 Mar 2021 2861

FC Viitorul, meci cu Chindia Târgovişte Mircea Rednic - „Avem nevoie de un succes, pentru moral şi pentru clasament”

17 Mar 2021 2792

FC Viitorul, doar remiză Ce spune Mircea Rednic despre meciul cu FC Hermannstadt

15 Mar 2021 2692

Sondaj de opinie 64% dintre respondenţi nu cred că FC Viitorul se va califica în turneul play-off al Ligii 1

15 Mar 2021 1542

FC Viitorul n-a reuşit să câştige partida cu FC Hermannstadt

13 Mar 2021 3375

FC Viitorul Mircea Rednic - „Avem cinci finale. Suntem obligaţi să le câştigăm pe toate”

08 Mar 2021 2601