Muzică, dans și demonstrații de arte marțiale la spectacolul caritabil „Pentru tine, Matei“, de la Medgidia


 
  • Sunt invitați toţi cei care vor să ajute la strângerea de fonduri pentru sprijinirea unui minor din localitatea Cuza Vodă, județul Constanța, care este grav bolnav.
 
Lansată în luna aprilie a acestui an, campania umanitară „Pentru tine, Matei!” continuă vineri, 13 mai, cu un spectacol găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” din Medgidia (str. Decebal, nr. 33), în programul evenimentului caritabil fiind incluse și o demonstrație de kickboxing susținută de sportivi de la CS Medgidia, dar și una de de Fung-Fu, pusă în scenă de luptătorii de la CS Marea Neagră Constanța.
 
Spectacolul se va derula în intervalul orar 19.00 - 22.00, printre organizatori figurând Clubul Sportiv Medgidia și Clubul Sportiv „Marea Neagră” Constanţa. Sunt invitați toţi cei care vor să ajute la strângerea de fonduri pentru sprijinirea unui minor din localitatea Cuza Vodă, județul Constanța, care este grav bolnav. „La spectacol vor prezenta programe artistice formaţii de muzică uşoară, populară, de dansuri, interpreţi individuali şi vor avea loc și demonstraţii de arte marţiale. Intrarea la spectacol se va face pe baza unei donaţii de 25 de lei de persoană“, a declarat Florin Iordănoaia, președintele CS Marea Neagră Constanța. Prezentatoarele spectacolului sunt Izabela Elena Timofte şi Andreea Samira Curti.
 
Programul este următorul:
 
19.00 - 19.05 - deschiderea spectacolului;
19.05 - 19.35 - muzică populară cu: Sorin Banciu, Sabina Negrea, Gabriel Molnar, Giulia Banu;
19.35 - 19.45 - dans Modern „Level Up Dance Studio“ Medgidia;
19.45 - 20.15 - muzică populară cu formaţia „Frații Radu“ din Mangalia;
20.15 - 20.25 - demonstraţie de Kickboxing CS Medgidia;
20.25 - 20.55 - muzică uşoară „Promise Band” din Mangalia;
20.55 - 21.05 - dansuri populare, Ansamblul „Conviețuiri” Cuza Vodă.
21.05 - 21.15 - demonstraţie de Kung-Fu CS Marea Neagră;

21.15 - 22.00 - muzică uşoară cu: Ana Maria Hanganu, Andra Gavrilă, Diana Alexandra Neagu, Crina Tănase, Daniela Paraschita, Laura Coman și Daria Peltea.
                     
 

Titular Cont: Costea Aurelian - Cătălin, UniCredit Bank
IBAN: RO28BACX0000002053778000
COD BIC: BACXROBU
Comuna Cuza-Vodă, judeţul Constanţa, str. Salciei, nr. 6A.
„Pentru Costea Matei-Ştefan, campania CS Marea Neagră”.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (CS Medgidia)
 
Citește și:
 
„Pentru tine, Matei!“
„Cupa Medgidia“ la kickboxing și Kung-Fu, întrecere cu scop umanitar, în sprijinul unui băiețel din Cuza Vodă

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Pentru tine, Matei!“ „Cupa Medgidia“ la kickboxing și Kung-Fu, întrecere cu scop umanitar, în sprijinul unui băiețel din Cuza Vodă

24 Mar 2022 1505