Nelu Carastoian - „Rezultatele nu sunt întâmplătoare“ Gloria Băneasa, devoratoarea de granzi. A bătut şi primele două clasate

După ce i-a administrat prima înfrângere liderului detaşat al Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, Gloria Băneasa a mai făcut o victimă de lux, trecând pe teren propriu şi de a doua clasată (înaintea partidei), CS Năvodari, care, în urma eşecului, a căzut pe poziţia a treia în clasament.

Gloria Băneasa nu a pierdut niciun meci de când a fost preluată, anul trecut, de antrenorul Nelu Carastoian, realizând, de atunci, zece victorii şi un egal în 11 partide. Formaţia e neînvinsă din 22 octombrie 2016, urcând în clasament până pe locul şase, cu 40 de puncte (13 victorii, un egal şi zece înfrângeri) şi +4 la adevăr. După succesul cu SSC Farul, Gloria şi-a continuat seria fastă, câştigând în deplasare cu CS Eforie (4-3), iar apoi dispunând de vice-lideră.
 
Astăzi, de la ora 17.30, formaţia din Băneasa joacă în deplasare cu CS Agigea, iar în următoarea etapă primeşte vizita Viitorului Fântânele, actuala echipă de pe locul doi.
 
„Rezultatele Gloriei Băneasa nu sunt întâmplătoare. Nu degeaba am câştigat la Eforie şi am învins SSC Farul şi CS Năvodari. I-am făcut pe băieţi să aibă o mare încredere în ei. După părerea mea, dar şi a multor specialişti, o echipă de fotbal 70% e pe mental. Până să vin eu, Gloria făcuse doar nouă puncte, apoi n-am mai pierdut niciun meci. E adevărat, faţă de tur am mai adus câţiva băieţi. Am ştiut cum să-i mobilizez pe toţi şi să-i fac să înţeleagă că au valoare. De asemenea, le-am arătat cum să stea mai bine în teren, întrucât făceau unele greşeli şi depuneau efort inutil“, a declarat Nelu Carastoian. 

Vor juca mai mulţi tineri 

Până la finalul campionatului, Gloria Băneasa nu va avea un obiectiv deosebit în ce priveşte clasarea, scopul antrenorului Carastoian fiind să folosească mai mulţi tineri de la echipa de juniori. „După meciul de acasă, de săptămâna viitoare, cu Viitorul Fântânele, obiectivul nostru este ca, la fiecare meci, să folosesc cel puţin 30 de minute trei copii de la juniori în echipa mare. N-am obiectiv în ce priveşte clasarea, am scăpat de retrogradare, iar în continuare scopul meu e să integrez copii de la juniori. Numai jocul îi căleşte pe tineri şi le scoate în evidenţă calităţile. La juniori, un copil de valoare nu se remarcă, dar la echipa mare, da“, arată Nelu Carastoian.
 
Gloria Băneasa îşi doreşte un succes şi în partida cu Fântânele. „Acasă, nu ne punem probleme să pierdem vreun meci. Sigur, cine ştie, dacă sunt peste noi, mult mai buni, asta e, dar eu nu cred“, a punctat Nelu Carastoian.

„CS Năvodari mi-a plăcut mai mult decât SSC Farul“

Tehnicianul Gloriei spune că, deşi a învins şi CS Năvodari, în acel meci Băneasa s-a impus cu noroc. „CS Năvodari e o echipă foarte bună. Mi-a plăcut mai mult decât SSC Farul. Îl felicit pe Constantin Funda (n.r. antrenorul formaţiei năvodărene). Au avut ghinion. Noi am jucat mult mai slab ca împotriva Farului. Cred că a fost cel mai slab meci al nostru, dar tot am reuşit să batem. A apărat bine şi Mirică“, a precizat Nelu Carastoian, care a pus succesul său şi al echipei şi pe seama sprijinului de care beneficiază. „Şansa mea este că, în afară de Primărie, am alături doi oameni deosebiţi, Nicolae Radu, preşedintele Asociaţiei Sportive, şi Adrian Coliş“, spune antrenorul.
 
Sursa foto: Facebook (Gloria Băneasa) 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 661

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1566

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, a doua victorie în play-out

07 Apr 2024 798

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa, pas cu dreptul în turneul play-out

31 Mar 2024 862

Liga a 3-a Gloria Băneasa și Axiopolis Cernavodă, înfrângeri în ultima etapă din sezonul regular. Urmează turneul play-out

24 Mar 2024 1573

Liga a 3-a Constanța Egal pentru Gloria Băneasa, în etapa a 17-a. Axiopolis Cernavodă, înfrângere

17 Mar 2024 983

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa, învingătoare în deplasare în meciul cu Axiopolis Cernavodă

09 Mar 2024 1188

Fotbal județul Constanța Moment de reculegere ținut la meciul CS Peștera - Gloria Băneasa II (GALERIE FOTO)

04 Mar 2024 1075

Județul Constanța Fostul internațional Costin Lazăr, antrenor la Gloria Băneasa. L-a înlocuit pe banca tehnică pe Eugen Trică

16 Feb 2024 1625

Județul Constanța. Doliu în fotbal A murit Nicolae Cabrancea, fost jucător și președinte la Gloria Băneasa

05 Feb 2024 1204

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa, înfrângeri în etapa a 15-a. 12 goluri marcate în meciurile lor!

02 Dec 2023 1387

Liga a 3-a Gloria Băneasa, victorie cu FC Voluntari 2. Axiopolis Cernavodă, învinsă după ce a condus la pauză

18 Nov 2023 1636

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a condus până în minutul 90 pe terenul celei de-a treia clasate

12 Nov 2023 1897

Liga a 3-a Înfrângeri pe teren propriu pentru Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa în etapa a 11-a

04 Nov 2023 2089

Liga a 3-a Gloria Băneasa, succes cu Recolta Gheorghe Doja

29 Oct 2023 1161