Nu „Adio!“, ci „La revedere!“ La doi ani de la ultimul meci din istoria FC Farul, SSC Farul promovează în Liga a 2-a

Liderul seriei secunde a Ligii a 3-a de fotbal, SSC Farul Constanţa, este despărţit de numai un punct de promovarea în Liga a 2-a.
Din campionat mai este de jucat o etapă, sâmbătă, 26 mai, în care „marinarii“, care conduc ierarhia cu 64 de puncte, întâlnesc pe teren propriu Sportul Chiscani, a 11-a clasată, cu 18 puncte, astfel că misiunea gazdelor de a obţine egalul şi implicit de a accede în eşalonul secund e una facilă.

Se sărbătoreşte promovarea!


Promovarea vine la doi ani de la ultimul meci din istoria FC Farul, jucat tot pe stadionul „Farul“ din Constanţa, cu Dacia Unirea Brăila, în etapa a zecea a turneului play-off din sezonul 2015/2016 al Ligii a 2-a. Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2, după ce Farul, echipă antrenată pe atunci de Ion Barbu şi Gică Mina, a condus cu 2-0. Meciul de sâmbătă se joacă de la ora 18.00, iar cei de la SSC Farul speră într-o prezenţă masivă a spectatorilor la stadion, pentru a sărbători promovarea alături de echipă.

Farul a renăscut şi creşte frumos


„Pe 28 mai 2016, FC Farul juca ultimul meci din acel sezon şi ultimul meci din istoria sa, sub privirile a 500 de spectatori, care nu au tăcut niciun minut. În ciuda certitudinii falimentului instalată în rândul susţinătorilor echipei de la malul mării, ca un virus deosebit de contagios, aceştia s-au mobilizat exemplar pentru a-şi lua «Adio!» de la clubul iubit. Au trecut de atunci 2 ani fără câteva zile, iar acel «adio» s-a dovedit a fi de fapt un «La revedere!». Pentru că tot acei suporteri au decis că nu pot trăi fără Farul şi l-au reînviat. Pentru ei şi pentru fiecare constănţean care a pus vreodată, măcar la un singur meci, piciorul în incinta Stadionului «Farul». Pentru toţi cei care s-au stins iubind Farul şi pentru cei care poate încă nici nu s-au născut, dar deja îl iubesc. Acum 2 ani, mulţi dintre noi nu îndrăzneau măcar să viseze la 2 promovări succesive. Şi iată că, oricât de greu a fost, am reuşit. Nu numai că Farul a renăscut, dar creşte frumos sub ochii dumneavoastră grijulii. Sâmbătă, 26 mai 2018, vă aşteptăm să sărbătorim împreună promovarea în Liga a II-a! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul.

Axiopolis Cernavodă joacă vineri


În etapa a 26-a, ultima a sezonului, se mai joacă meciurile: vineri, 25 mai - Axiopolis Cernavodă - Metalul Buzău, Delta Dobrogea Tulcea - Înainte Modelu, CSM Rm. Sărat - CSM Olteniţa; sâmbătă, 26 mai - Progresul 1944 Spartac - FCSB II, Victoria Traian - Unirea Slobozia şi Agricola Borcea - FC Voluntari II. Toate partidele încep la ora 18.00. Clasament: 1. SSC Farul - 64p, 2. Progresul 1944 Spartac - 61p, 3. Unirea Slobozia - 54p, 4. Axiopolis - 51p, 5. Metalul Buzău - 49p, 6. FCSB II - 46p, 7. FC Voluntari II - 42p, 8. Înainte Modelu - 37p, 9. CSM Rm. Sărat - 30p, 10. CSM Olteniţa - 20p, 11. Sportul Chiscani - 18p, 12. Agricola Borcea - 17p, 13. Delta Dobrogea Tulcea - 10p, 14. Victoria Traian - 3p.

„Vara viitoare trebuie să promovăm în prima ligă“


La sărbătoarea de sâmbătă, de pe stadionul „Farul“, spectatorii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi în tricouri albe şi albastre. „La începutul proiectului Suporter Spirit Club Farul ne doream cu toții 3 promovări consecutive! Sâmbătă, cu un meci egal promovăm şi sărbătorim cea de-a doua promovare în 2 ani! Vrem însă victoria şi ne dorim ca echipa noastră să facă spectacol! Ne dorim un stadion plin ca să ne bucurăm pe deplin! Alt obiectiv important a fost dat de dorința noastră! Ne-am dorit să nu lăsăm spiritul farist să moară! În aceşti 2 ani mulți dintre voi ați reînvățat să vă iubiți echipa favorită şi să vă bucurați alături de Farul! Asta ne face mândri şi ne arată că am ales drumul corect! Iubirea noastră, a tuturor, va duce Farul acolo unde ii este locul! Vom sărbători promovarea şi vă vrem alături de noi pe stadion! Haideți să facem impreuna spectacol! Nu de alta dar vara viitoare trebuie să promovăm în prima ligă! Sămbătă vă aşteptăm îmbrăcați in tricouri albe sau albastre! Peluza faristă este pregătită, din nou, de spectacol!“, este postarea de pe pagina de Facebook FC Farul Constanţa.

Tur cu autobuzul supraetajat şi foc de artificii


Sâmbătă, la meci, este prevăzut un program special. În timpul partidei, suporterii au pregătit o coregrafie deosebită în tribune. Imediat după meci, după ce promovarea va fi fost obţinută, SSC Farul va fi premiată în calitate de câştigătoare a Ligii a 3-a, seria secundă, iar la această festivitate Federaţia Română de Fotbal va fi reprezentată de Gabriel Bodescu, Mihai Stoichiţă şi Auraş Braşoveanu. De la arena din str. Primăverii, lotul SSC Farul, staff-ul tehnic și conducerea executivă vor urca într-un autobuz supraetajat, care va merge, însoţit de suporteri, pe traseul Str. Primăverii - Bld. Tomis - Str. Traian - Str. Termele Romane, până la Faleza Cazinoului din Constanţa, în apropierea Farului Genovez, unde va avea loc un foc de artificii.
 

„O celebrare în stilul cluburilor de prestigiu de pe mapamond”


„Stimaţi suporteri, dragi constănţeni, sâmbătă, vă rugăm să rămâneţi împreună cu noi şi după finalul partidei! O asemenea performanţă se cere sărbătorită în stil mare şi vă invităm pe toţi să luaţi parte la festivităţi. Unde altundeva să sărbătorim această superbă realizare dacă nu în vecinătatea a două simboluri ale Constanţei?! Farul care ne călăuzeşte sufletele, lângă Farul care a călăuzit corăbiile încă de la anul 1300 încoace şi Cazino, unul dintre cele mai frumoase edificii arhitectonice din ţară şi din lume. Imediat ce umbrele serii vor învălui în mister faleza, vor începe festivităţile! Vă promitem o celebrare în stilul cluburilor de prestigiu de pe mapamond! Vă aşteptăm alături de noi!”, este mesajul SSC Farul.

Citeşte şi:

Remiză cu Dacia Unirea Brăila Ion Barbu - „Îmi doresc din tot sufletul ca acest joc să nu fi fost ultimul al FC Farul“ (galerie foto+video)​

Partida promovării! Au fost puse în vânzare biletele pentru meciul SSC Farul - Sportul Chiscani

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 269

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 545

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 485

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 675

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 593

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 792

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1001

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1305

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 747

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1599

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 654

Superliga 2023/2024. Universitatea Craiova - Farul Constanța Hagi - „Un alt meci greu, dar suntem încrezători“ (VIDEO)

10 Apr 2024 1765

Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, la butoane! „DJ Budi! Hai că sună bine de tot numele ăsta de scenă“ (VIDEO)

09 Apr 2024 909

Farul Constanța, o repriză modestă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe Hagi - „Incredibil, ziceai că jucăm cu Barcelona!“

07 Apr 2024 1034

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1785