„Nu cred că la Constanţa am văzut vreodată o aşa atmosferă!“ Calificarea la turneul final a adus lacrimi de bucurie în tabăra BC Athletic (galerie foto)

Echipa masculină de baschet Athletic Constanţa şi-a depăşit obiectivul fixat şi s-a calificat la turneul final al Ligii 1, între cele mai bune patru echipe ale campionatului, care luptă pentru accederea în eşalonul de elită. Victoria care a dus BC Athletic la turneul final a fost cea cu Ştiinţa Bucureşti, 85-73 la Constanţa, iar echipa gazdă, susţinută exemplar în Sala Sporturilor de un public numeros şi entuziast, a luptat foarte bine pe tot parcursul partidei, scorul pe sferturi fiind 22-17, 21-14, 15-24 şi 27-18.
 
„A fost un meci foarte greu, echilibrat, aşa cum anticipam. Ştiam ce echipă urma să avem în faţă. Am jucat foarte bine în primele două sferturi, iar în sfertul trei am avut o cădere, pe o apărare combinată a lor, la care nu prea am avut răspuns. Pe final însă, am câştigat meciul pe mâna apărării. Băieţii s-au autodepăşit în defensivă. Când te aperi foarte bine, ai un plus de moral în atac, unde s-a cunoscut mintea noastră limpede. Ne-au curs lacrimi de bucurie, suntem la turneul final! După nici nu ştiu câţi ani, Constanţa are două echipe în această fericită postură, noi şi, la fete, Phoenix, ceea ce înseamnă foarte mult pentru baschetul local. Se munceşte de foarte mulţi ani, iar acum se văd roadele muncii noastre. Turneul final va fi foarte greu. Ne întâlnim iarăşi cu Ştiinţa, cu Brăila şi «Aurel Vlaicu», echipe care ne-au bătut şi le-am şi bătut (în afară de «Vlaicu»). Va fi un plus pentru noi că aceşti copii minunaţi vor acumula puţină experienţă. Mulţumesc în mod deosebit şi publicului. Nu cred că la Constanţa am văzut vreodată o aşa atmosferă!“, a declarat Alexandru Olteanu, antrenorul principal al BC Athletic.
 

„Am ştiut că vor veni peste noi în sfertul trei“

 
Unul dintre baschetbaliştii formaţiei constănţene, Sergiu Ursu, a arătat că el şi colegii săi au ştiut de la început că meciul se va decide în ultimele trei minute, adică nu ne vor impune uşor. „Ştiam că nu va fi un meci pe care să-l câştigăm din primele două sferturi, adică să facem un avantaj foarte mare şi să-l păstrăm apoi. Am ştiut că vor veni peste noi în sfertul trei, dar e bine că am rămas calmi şi am ştiut cum să gestionăm avansul de la pauză. Suntem acum în careul de aşi şi va fi şi mai greu ca până acum. Pentru noi, cei tineri, va fi o experienţă foarte bună, care ne pregăteşte pentru la anul. Vom trata meciurile foarte serios. Chiar dacă venim de pe locul patru, suntem încrezători că vom obţine rezultate bune“, a precizat Sergiu Ursu.
 
Sursa foto: Facebook (BC Athletic)
 
Citeşte şi:
 
http://BC Athletic Constanța a învins Știința București și s-a calificat la turneul final!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschetbalista Alina Podar va juca pentru CSM Constanța în Liga Națională

23 Sep 2022 1712

ZIUA LIVE Andrei Talpeș, directorul Clubului Sportiv Municipal, despre finanțare bogată de la bugetul local și proiectele de dezvoltare (VIDEO)

22 Sep 2022 1538

Baschet Constănțeanca Irina Macovei, premiu special la VMBA Summer Camp 2022. Antrenori de pe litoral, oficiali cu licență FIBA (GALERIE FOTO)

05 Aug 2022 1708

Constănțeanca Alina Șerban, pas important în cariera de antrenor. Aleasă pentru un important program european

27 Jul 2022 1857

Constanța. Baschet Team Athletic și Team SUA, meci amical spectaculos, pentru bucuria copiilor (GALERIE FOTO)

22 Jul 2022 1413

Campionii! Noi medalii și distincții individuale pentru CSU Athletic Neptun Constanța la baschet 3X3 (GALERIE FOTO)

14 Jun 2022 1566

UPDATE Show de baschet 3X3 pe faleza Cazino! Drumul către Campionatul European trece prin Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Jun 2022 1800

Athletic Constanța Gemenii Mihai și Andrei Călințaru, medalie cu echipa și premii individuale la turneul final. „Ne-am dorit mult să câștigăm“

03 Jun 2022 2370

Alexey și Yarik, „doi pitici uriași de 8 și 9 ani“ Copii din Ucraina, oaspeți ai BC Athletic Neptun Constanța. „Au trăit fiecare secundă din meci“ (GALERIE FOTO)

19 May 2022 1708

Constanța Jucătoarea Amira Bou-Chedid și antrenoarea Alina Șerban, victorii cu Naționala U-14 a României la YDF 2022 Kosovo (GALERIE FOTO)

06 May 2022 2692

Gladiatorii din Tomis „Un sezon în care am produs surprize plăcute în Liga Națională, iar lumea a revenit la sală, fără restricții“ (GALERIE FOTO)

02 May 2022 2041

Baschet Campionatele Naționale indoor 3X3, seniori și Under-23, ediția 2022, se vor disputa la Constanța

29 Apr 2022 2038

BC Athletic Neptun Constanța a cedat în duelul cu CSM CSU Oradea

22 Apr 2022 2053

Final dramatic În Campionatul Național Under-18, CSS1 Athletic Constanța a învins BC Athletic în ultima secundă (GALERIE FOTO)

22 Apr 2022 2129

BC Athletic Neptun Constanța Premieră fericită pentru Jakob Lowrance în ultimul meci. A primit cel mai dorit cadou! (GALERIE FOTO)

08 Apr 2022 1824