„Nu pot accepta ca Farul meu să moară din nou!“ Sorin Mihăilescu intră iar în greva foamei

Sorin Mihăilescu, cel mai cunoscut suporter constănţean, a anunţat pe Facebook că va intra din nou în greva foamei, la cinci ani distanţă de când a recurs la un gest similar, pentru FC Farul. Acum o face pentru SSC Farul.

Am luat o decizie radicală! Nimeni nu se întreabă ce mașină conduc, când am fost ultima oară în concediu, ce fac cu banii pentru care muncesc! Chiar dacă muncesc de foarte multe ori şi câte 18 - 20 de ore din zi! Toți mă acuză de interese, că am luat bani din stânga sau din dreapta. Aţi fost lângă mine? Acum la SSC deja unii o dau în SF. Am fost primul sponsor al SSC. Am apelat la prieteni ca să pot ajuta acest club plecat curat, de la zero şi sunt acuzat iar de interese. Acum 5 ani, am intrat în greva foamei ca să salvez vechiul Farul. Când nu mai puteam să mă mișc și eram într-o stare ff rea au venit cei de la Ambulanță să mă ducă la salvare. Am refuzat. Fata mea care era foarte îngrijorată stătea lângă mine... a început să plângă... şi pentru copil, soția mea a trecut peste decizia mea. I-a sunat pe Adrian Tincu și Cristian Dimcică care m-au luat cu forţa (eram ff rău şi nu mă mai puteam opune) şi m-au urcat în salvare! Salvare care nu vroia să mă ia, pentru că semnasem hârtie că refuz internarea. Atunci eram dispus să merg până la capăt! Am fost oprit! Luni însă, la ora 12.00, voi intra din nou în greva foamei. În faţa primăriei Constanța. Voi încerca să fac un act notarial că fac totul pe propria răspundere şi voi merge pănă la capăt! Nu pot accepta ca Farul meu să moară din nou! Prefer să mor eu și să vă dați mâna toți fariștii! Farul merită să meargă mai departe! Curat! Fără să fie folosit în scopuri electorale, imobiliare și financiare! Dacă voi muri, dați-vă mâna pentru Farul! Pentru Suporter Spirit Club Farul! Este clubul suporterilor! Nu cedaţi! Pierdeți un «nebun» dar vă regăsiți identitatea! Cu Farul până la moarte!, arată, printre altele, Sorin Mihăilescu, în postarea de pe Facebook.

 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Luka Faristul

27 Jul, 2018 11:25

Sorine nu merita sa mori si sa dai satisfactie jigodiilor psd-iste. Lupta in continuare, suflarea farista e alaturi de tine. Forza SSC Farul !

Un prieten anonim

27 Jul, 2018 11:21

Sorine ne cunoastem de multa vreme si stiu cat de mult inseamna Farul pt tine dar situatia actuala atinge cotele nebuniei totale. Inainte sa vrei sa mori pt o echipa de fotbal din cauza careia ai avut mai mult de suferit si numele si imaginea ti-au fost denigrate de multe ori trebuie sa te gandesti ca ai acasa o sotie frumoasa, 2 copii minunati, 2 nepoti, probabil ca ai o duzina de fini plus o armata de prieteni care nu merita sa le provoci durerea unei morti stupide. Moartea ta nu ar schimba cu nimic soarta Farului, ba mai mult, fara cel mai puternic si loial cavaler al sau, cetatea farista se va prabusi definitiv. Trebuie sa intelegi ca in viata oricat de mult ne dorim anumite lucruri nu le putem avea pe toate. Ai fost ani de zile un mare sustinator al psd-ului si stii bine asta iar acum durerea ti-o provoaca tocmai cei pt care mergeai la manifestatii cum a fost cea de la Murfatlar la care tu si ai tai il ridicati in slavi oe mistretul ala de Nicusor. Parerea mea, ca om care te stie de peste 20 de ani e sa iti bagi mintile in cap aa lasi prostiile deoparte si sa lupti cu pieptul inainte nu cu crucea la cap. Nu o sa devii martir daca mori prosteste din dragoste pt Farul. Gandeste-te prin ce o sa treaca sotia ta sau copiii atunci cand multi ii vor intreba ce a fost in capul tau??? Oare merita nepotica ta sa afle peste ani si ani ca bunicul ei a murit prosteste pt o "cauza" aflata in moarte clinica...

Dragos

27 Jul, 2018 11:20

Cine te crede doar cei tineri din ziua de azi ai uitat cînd ai fugit de la farul cînd nu mai aveai ce suge ai ai fugit la hcm că acolo erau bani

Dragos

27 Jul, 2018 11:17

Curva a uitat cînd a fugit de la farul că nu mai avea ce suge ai sa dus la hcm

Giani

26 Jul, 2018 19:14

Pai normal ca nu vrei sa moara. De unde o sa iti mai vina banii pe echipamente?

Articole asemanatoare

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2848

Acum trei ani, sportul constănţean se despărţea de Dumitru Mihăilescu. În 2020, s-a stins din viaţă şi Sorin Ivancu

25 Jul 2021 3367

Constănţeanul supărat Fostul şef al galeriei echipei FC Farul - „Stadionul din Constanţa arată mai rău decât majoritatea terenurilor de Liga a IV-a!“ (galerie foto)

06 Aug 2019 8747

Nemulţumirile, respinse Judecătorii au luat o decizie definitivă. Este vizată Asociaţia Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanţa (galerie foto)

15 Jan 2019 3591

Suporterii au venit ieri la şedinţa de Consiliu Local Municipal Constanţa „SSC Farul a fost în pericol real de desfiinţare“ (galerie foto)

01 Aug 2018 6150

Discuția de peste cinci ore Sorin Mihăilescu amână intrarea în greva foamei

29 Jul 2018 4041

Sorin Mihăilescu, cel mai cunoscut suporter constănţean, a împlinit astăzi 50 de ani

22 Oct 2017 2769

Sorin Mihăilescu anunţă un miting la Constanţa, SSC Farul se delimitează de o asemenea acţiune

15 Jul 2017 5504

Vlad Neagu nu se înşală nici legat la ochi Ce a fost pus portarul SSC Farul să facă pentru a-şi recupera mireasa furată (galerie foto)

03 Jul 2017 5650

SSC Farul joacă sâmbătă cu Gloria Albeşti Marcel Lică - „Trebuie să fim realişti şi să privim adevărul în faţă“ (galerie foto)

21 Apr 2017 4230

Sorin Mihăilescu s-a autosuspendat din funcţia de membru al Comitetului Director al SSC Farul

20 Apr 2017 4395

SSC Farul face apel către suporteri Sorin Mihăilescu - „Am ajuns la fundul sacului. În cont mai avem 3,60 de lei!“

07 Apr 2017 3953

SSC Farul face apel către suporteri. În contul clubului mai e o sumă minimă!

06 Apr 2017 3701

Au fost aleşi membrii Consiliului Director SSC Farul vrea să sărbătorească centenarul clubului în Liga 1

23 Jan 2017 5787

„Toţi iubim Farul! Acum trebuie să ne unim eforturile!” Clubul fanilor, SSC Farul, va fi organizat după modelul socios

02 Sep 2016 5760