„Nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat“ Simona Halep - Venus Williams, duel de foc în turul trei la Australian Open

Simona Halep s-a calificat dramatic în turul trei al Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, urmând a o întâlni în această fază a competiţiei pe sora Serenei Williams, Venus.
 
În turul doi, Simona, locul întâi mondial şi principala favorită a întrecerii de la Melbourne, a avut nevoie de set decisiv pentru a trece de Sofia Kenin, din SUA (20 de ani, 37 WTA). Scorul a fost 6-3, 6-7, 6-4, constănţeanca revenind senzaţional în setul trei (de la 2-4 la 6-4) şi câştigând partida. Americanca Venus Williams (36 WTA) a acces în turul trei după ce a învins-o pe Alize Cornet (Franţa, 46 WTA) cu 6-3, 4-6, 6-0. Meciul Halep - Venus Williams se va juca sâmbătă dimineaţă, ora de start urmând a fi anunţată ulterior.
 
„Nu pot să-mi dau seama cum am revenit în setul decisiv, ce s-a întâmplat. Am avut meci greu cu Sofia, o jucătoare foarte bună, care a alergat mult. Mă bucur că am revenit şi am reuşit să câştig. Am luptat până la capăt“, a spus Simona după meciul cu Sofia Kenin. „Voi întâlni o adversară constantă. Simona câştigă meciuri şi turnee şi s-a menţinut la un nivel înalt mult timp“, a menţionat Venus.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dan

18 Jan, 2019 18:10

Simona suntem cu tine.Iti tinem pumnii pentru maine. Sa fi puternica , toata Romania e cu tine.Hai Simo. Te iubim.

dan

18 Jan, 2019 15:58

Acum e acum.Simona trebuie sa faca fata unei campioane care stie foarte bine dupa doua-trei game sa schimbe jocul. Dar Simona stie.Ea este campioana noastra, vom trai maine ca si multi romani un meci de neuitat. Nu te lasa Simona. Calm si totul va veni de la sine. Te iubim Simona.Toata Romania e cu tine.

Articole asemanatoare

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1482

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 696

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4093

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 635

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 881

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1334

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 650

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 639

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 915

Tribunalul Constanța, termen azi în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

10 Mar 2024 850

Simona Halep - „Proba mea de sânge a stat peste două ore la o temperatură greșită!“. Ce spune Laboratorul de control doping

08 Mar 2024 635

Simona Halep va reveni în circuitul WTA! Anunțul sportivei de la malul mării

07 Mar 2024 648

Simona Halep a revenit în țară „Mă bucur că s-a judecat corect și că pot juca tenis din nou“

07 Mar 2024 693

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 708

Simona Halep, victorie uriașă la TAS Gheorghe Hagi - „S-a dovedit încă o dată că binele bate răul“ (VIDEO)

06 Mar 2024 760