O jumătate de oră fenomenală la ultimul meci Derby-ul etapei în Liga 1 se joacă duminică, la Ovidiu, FC Viitorul - FCSB!

Derby-ul rundei a şasea a Ligii 1 se joacă duminică, 26 august, la Ovidiu, de la ora 21.00: FC Viitorul - FCSB! Înaintea partidei de ieri, care a deschis etapa, Concordia Chiajna - Astra Giurgiu, FCSB ocupa locul doi, cu zece puncte, în vreme ce FC Viitorul se afla pe trei, cu şapte puncte, astfel că partida stârneşte un interes enorm în rândul suporterilor.
 
Potrivit datelor statistice postate pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, cele două formaţii s-au întâlnit până acum în primul eşalon de 19 ori, iar palmaresul le este favorabil celor de la FCSB, care s-au impus de 13 ori. Echipa lui Hagi are trei victorii, iar două partide s-au încheiat la egalitate.
 
În meciurile în care FC Viitorul a fost gazdă (nouă la număr), s-au înregistrat două victorii ale echipei constănţene, şase ale FCSB şi o remiză. Prima întâlnire a avut loc pe 11 noiembrie 2012, în fieful Viitorului, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru FCSB (marcatori Chipciu, Gardoş şi Rusescu 2). FC Viitorul a realizat primul succes pe 19 mai 2013, în celebra partidă FCSB - Viitorul 2-5 (Nikolic, Rocha / Chiţu 2, Dică, Larie, Nikolov), care a rămas până în prezent confruntarea dintre cele două formaţii cu cele mai multe goluri marcate. Mediile de vârstă ale celor două loturi sunt 22 de ani şi 6 luni (FC Viitorul), respectiv 24 de ani şi 11 luni (FCSB).

A încheiat meciul cu doi oameni în minus

În campionatul 2013-2014, FCSB s-a impus în ambele jocuri (4-0 acasă şi 3-0 în deplasare). Pe 22 martie 2015, echipa din capitală a câştigat iar la scor, 4-1 pe teren propriu, însă în turul sezonului 2014 / 2015, echipa lui Gigi Becali s-a impus foarte greu, scor 1-0, în urma unui gol marcat de Gabi Iancu din penalty. Antrenată la acea vreme de Bogdan Argeş Vintilă, FC Viitorul a încheiat meciul cu doi oameni în minus, după ce Ţîru şi Buzbuchi au fost eliminaţi. Cele două partide din sezonul regulat al stagiunii 2015 / 2016 (ambele încheiate cu 1-0 pentru roş-albaştri) au fost mult mai echilibrate. În turneul play-off, experienţa multiplei campioane a României şi-a spus cuvântul, actuala FCSB impunându-se cu 3-1 în deplasare şi cu 3-0 acasă.

Partidă fantastică pe teren propriu

În sezonul 2016/2017 FC Viitorul a devenit campioană a României, iar FCSB a terminat pe doi, dar a contestat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne titlul echipei lui Hagi. Încercarea a rămas fără rezultat, TAS confirmând că Viitorul este campioană. Pe 18 martie 2017, trupa constănţeană a reuşit a doua victorie cu FCSB, după un meci fantastic pe teren propriu. Scorul a fost 3-1, prin golurile lui Florinel Coman, Vad Morar, Carlo Casap, respectiv Denis Alibec. Cea mai recentă confruntare directă a fost pe 21 aprilie 2018, Viitorul - FCSB 2-2 (Vînă, Gavra / Man, Budescu), în etapa a şasea a turneului play-off, gazdele conducând cu 2-0 în minutul 35! Ultima victorie reuşită de bucureşteni a venit pe 11 martie 2018, FCSB - Viitorul 2-1 (Budescu, Momcilovic / Mladen), în vreme ce ultimul succes al elevilor lui Gică Hagi este cel din 9 septembrie 2017, Viitorul - FCSB 1-0, gol înscris de Eric de Oliveira.

Dică a jucat trei sezoane la FC Viitorul

„Ca de fiecare dată, partida va fi una specială pentru Gheorghe Hagi, cel care a cunoscut primele mari succese ca fotbalist în tricoul roş-albaştrilor, pentru care a evoluat din iarna sezonului 1986-1987 pînă în vara anului 1990.
 
În tot acest timp, a cucerit de trei ori campionatul României, a jucat în Supercupa Europei din februarie 1987, când a şi marcat singurul gol al meciului cu Dinamo Kiev, apoi a ajuns în semifinala CCE 1987-1988 şi în finala CCE 1988-1989“, se arată pe site-ul oficial al LPF, care notează că evoluţiile remarcabile ale „Regelui“ de la echipa bucureşteană şi de la echipa naţională i-au adus, după Campionatul Mondial din 1990, transferul la Real Madrid. Hagi a şi antrenat gruparea din capitală în startul sezonului 2007-2008, când a şi izbutit calificarea în grupele Ligii Campionilor. Decarul acelei formaţii era chiar actualul tehnician al FCSB, Nicolae Dică, care a jucat şi la FC Viitorul, „având un rol important în istoria dobrogenilor, pentru care a evoluat timp de trei sezoane, contribuind la promovarea acestora din 2011-2012, dar şi la îndeplinirea obiectivelor pe prima scenă în ediţiile 2012-2013 şi 2013-2014“.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
FC Viitorul joacă duminică la Ovidiu cu FCSB. Gică Hagi spune că va ieşi un meci frumos

Biletele de intrare la meciul FC Viitorul - FCSB se pot achiziţiona de mâine. Partida se joacă duminică

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 902

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1031

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1178

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1182

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1451

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1202

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6848

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4216

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1782

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2813

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1986

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2038

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3826

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2460

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 3008