Oaspeţi din Gemlik ai oraşului Năvodari, prezenţi la meciul FC Viitorul - FC Hermannstadt (galerie foto)

La meciul FC Viitorul - FC Hermannstadt 3-2, din etapa a treia a Ligii 1, a fost prezent şi un grup de reprezentanţi ai oraşului turc Gemlik, cu care Năvodariul este înfrăţit de 19 ani. Oraşul constănţean a fost gazda unei delegaţii din Gemlik, formată din primar şi consilieri, care au participat alături de oficialităţile locale la inaugurarea noului Skate Park şi la Zilele Oraşului Năvodari, continuând tradiţia acestei legături de peste ani. În plus, oaspeţii din Turcia au fost şi la meciul FC Viitorul, însoţiţi de Marian Cîrnu, consilier local la Năvodari şi om de sport. Mulţi dintre ei fani ai lui Galatasaray şi ai lui Gică Hagi, dar şi ai lui Gică Popescu, cei de la Gemlik s-au bucurat de meci şi de întâlnirea cu cele două legende ale fotbalului, foşti jucători la Galatasaray, în prezent făcând echipă la FC Viitorul.
 
„Oaspeţii noştri au fost încântaţi de vizită. Au fost primiţi foarte bine. Au fost invitaţi şi în salonul oficial, au vorbit şi au făcut poze cu Gică Hagi, care a fost şi el bucuros de întâlnire. Cei din Gemlik s-au fotografiat însă şi în tribună, alături de alţi spectatori. Totodată, au avut şi surpriza de a-l vedea şi pe Gică Popescu, ei neştiind că şi acesta activează la FC Viitorul. Le mulţumim oamenilor deosebiţi din echipa lui Gică Hagi pentru primire“, a declarat Marian Cîrnu.
 
Înainte de deschiderea sărbătorii oraşului, primarul Năvodariului, Florin Chelaru, a avut o discuţie cu omologul său din Gemlik, Mehmet Uğur Sertaslan, şi cu delegaţia turcă, fiind abordate subiecte precum investiţiile din oraşul Năvodari, dezvoltarea turistică şi oportunităţile de afaceri.
 
Stabilit de mai mulţi ani la Năvodari, Marian Cîrnu a fost director de marketing al FC Farul timp de cinci ani, între 1995 şi 2000, dar a activat şi la alte echipe constănţene: vicepreşedinte la CFR Constanţa (cu care a reuşit două promovări), director sportiv la CSO Ovidiu (echipă care a promovat în 2006 pentru prima dată în Liga a III-a) şi director executiv la CS Năvodari (unde a lucrat trei ani, iar formaţia a promovat şi s-a menţinut în eşalonul al treilea). „Ne dorim să facem o bază sportivă adevărată la Năvodari. Stadion acoperit de 8.000 - 10.000 de locuri, bazin de înot, un al doilea teren. O bază de pregătire şi recuperare, ceva unic în ţară“, a mai spus Marian Cîrnu.
 
Sursa foto: Facebook (Marian Cîrnu, Primăria Năvodari)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce averi au candidaţii Partidului România Unită (PRU) la Senat şi la Camera Deputaţilor (documente)

10 Nov 2016 4625

Apelurile lui Marian Cîrnu şi Sorin Mihăilescu Marius Tănase, suporter al FC Farul, are nevoie urgent de sânge

09 Oct 2014 3653

Socrul mare a fost oficial al FC Farul Arbitrul Cătălin Toader, naşul de cununie al băiatului lui Marian Cîrnu (galerie foto)

09 Sep 2014 6090