Oficial Farul Constanța are dreptul de a solicita licența UEFA pentru participarea în competițiile europene

 


Veste bună de la Farul Constanța, clubul de pe litoral anunțând că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) i-a fost favorabilă și că, în consecință,  are dreptul de a solicita licența UEFA pentru participarea în competițiile europene din acest an.
 

Așa cum am transmis în mod oficial de acum câteva luni de zile, clubul nostru a continuat demersul juridic referitor la dreptul de participare în competitiile europene.

În cursul zilei de ieri am primit cu satisfacție Decizia Tribunalului Sportiv de la Loussane (TAS) prin care se consfințește că Farul Constanța are dreptul de a solicita licența UEFA pentru participarea în competițiile europene din acest an, se arată într-un comunicat al clubului constănțean.

Tribunalul Arbitral al Sportului a emis în cursul zilei de luni, 6 februarie, decizia în cazul privind licența de pariticipare în competițiile europene a clubului Farul Constanța, iar în urma analizei argumentelor clubului și ale FRF a constatat validitatea acestora dispunând anularea deciziei CFCB. În ceea ce privește licența de participare a Farului Constanța în competițiile europene, UEFA o va reanaliza ținând însă cont de prevederile deciziei TAS, se aarată și pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.


Administrația de Licențiere nu îi acordase Farului licența UEFA, necesară pentru a putea evolua în ediția 2022/2023 a cupelor europene.

Decizia a fost contestată însă de clubul de pe litoral la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar acum a venit decizia.  
  

„Noi am făcut un lucru chiar mare la Constanța, să unești într-o perioadă în care toți se dezbină. A venit o zi în care am vrut să facem ceva bun. Am luat o siglă, un brand, un nume mare. Nu ați vrut toți constănțenii asta? Și atunci ce am făcut noi, tată, de chiar așa… Nu am făcut nimic, din contră, am făcut un lucru mare. Sper să nu vină cineva să ne dezbine pentru că în România e posibil orice. Cum Ajax a făcut în 1965, scrieți și trimite-ți-o unde trebuie! Când m-am născut eu. În 1965, s-a unit FC Amsterdam cu Ajax Amsterdam. Și n-au fost suspendați! Lucrurile sunt clare ca bună ziua! Am luat doar un brand, suntem aceeași societate. Subsemnatul am cumpărat un brand, o siglă, o tradiție și am pus-o lângă clubul vechi. Și avem totul noi. Dar știți de ce? Pentru că Farul m-a format pe mine, iar noi vrem să fie o singură echipă și o un singur brand. A venit momentul ca la Constanța să facem ceva mare“, declara Gheorghe Hagi, în decembrie anul trecut.     

 
Sursa foto: Farul Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 668

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 430

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 344

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2665

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1476

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 613

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1310

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 760

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 897

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 767

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1473

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1134

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 957

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 665

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 978