Oină Frontiera Tomis Constanța, locul întâi după turneul regulat al Campionatului Național. Parcurs perfect!

  • Turneul regulat al Campionatului Național de oină s-a desfășurat în județul Teleorman, participând șapte echipe.

După un an în care competițiile oficiale de oină din România au fost întrerupte, din pricina pandemiei de Covid-19, sportul nostru național a revenit în forță, odată cu turneul regulat al Campionatului Național, care s-a desfășurat în localitatea Olteni, din județul Teleorman.

La startul întrecerii s-a aliniat și galonata echipă Frontiera Tomis Constanța, multiplă campioană a României. Formația de pe litoral și-a respectat blazonul și a încheiat turneul cu victorii pe linie, performanță care i-a adus prima poziție în clasament și prima șansă la câștigarea unui nou titlu național. Au participat șapte formații, iar primele patru clasate și-au asigurat calificarea la cele două turnee play-off care vor urma și care vor desemna campioana României.

La Olteni, Frontiera Tomis Constanța a înregistrat rezultatele: 25-9 cu Politehnica Cluj-Napoca, 13-8 cu Stejarul Pârcovaci, 31-8 cu Energia Râmnicelu, 26-2 cu CSM Rm. Sărat, 18-10 cu CS Olteni și 23-14 cu Biruința Gherăiești. Clasamentul după turneul regulat este: 1. Frontiera Tomis Constanța - 18p, 2. Biruința Gherăiești - 16p, 3. CS Olteni - 14p, 4. Stejarul Pârcovaci - 12p (vor evolua în play-off), 5. Politehnica Cluj-Napoca - 9p, 6. Energia Râmnicelu - 8p, 7. CSM Rm. Sărat - 7p.

„Echipa noastră a reușit să ia o opțiune importantă în vederea câștigării unui nou titlu de campioană națională. Pe aceasta cale, mulțumim Gărzii de Coastă și Primăriei Constanța pentru sprijinul și suportul acordat în îndeplinirea obiectivelor și felicitam jucătorii pentru prestațiile avute! Pentru gloria sportului românesc, oina, înainte!“, este mesajul clubului constănțean.


PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

În secțiunea Galerie Foto găsiți mai multe imagini cu echipa constănțeană de la competiția desfășurată la Olteni. Sursa foto: Facebook (Federația Română de Oină)


Citește și:

Constanța. „Nici Covid-ul nu ne-a impiedicat să ne unim destinele!“
Adrian Denghel, jucător de oină, și Cristiana Ionașc au spus „Da!“. Au naș celebru! (galerie foto)

 

„An prolific pentru echipa noastră
Frontiera Tomis Constanța, încă un titlu de campioană națională la oină în sală (galerie foto)

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Primul proiect „Redescoperă Oina“, implementat în județul Constanța (GALERIE FOTO)

10 Oct 2023 1241

Eforie CSM Râmnicu Sărat, câștigătoare a Campionatului Național de Oină pe Plajă

30 Jul 2023 998

Cupa României la oină s-a disputat la Cumpăna. Frontiera Tomis Constanța, câștigătoare (GALERIE FOTO)

29 Jul 2023 1047

Oină Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa Regelui pentru a șaptea oară (GALERIE FOTO)

15 May 2023 1257

Frontiera Tomis Constanța, medalie de argint în Campionatul Național de Oină în sală pentru seniori (GALERIE FOTO)

14 Nov 2022 1139

Oină Frontiera Tomis Constanța participă la Cupa Federației 90 de ani

27 Sep 2022 1265

Oină Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa României, întrecere disputată la Cumpăna (GALERIE FOTO)

16 Jul 2022 1569

UPDATE. Oină La Cumpăna se derulează, timp de două zile, Cupa României pentru seniori. Frontiera Tomis Constanța, în semifinale (GALERIE FOTO)

15 Jul 2022 1513

Oină Frontiera Tomis Constanța, pe locul întâi după turneul regulat al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

07 Jun 2022 1304

Oină ACS Frontiera Tomis Constanța participă, la Târgu Lăpuș, la turneul regulat al Campionatului Național

04 Jun 2022 1182

Oină ACS Frontiera Tomis Constanţa a câștigat Cupa Regelui

07 May 2022 1716

ACS Frontiera Tomis Constanța înfruntă CS Biruința Gherăești în Cupa Regelui la oină

04 May 2022 1839

Oină Încă un trofeu! Supremaţia Frontierei Tomis Constanţa pe plan intern continuă

12 Sep 2021 2150

După Cupa României, Frontiera Tomis Constanța s-a impus și în Campionatul Național de oină pe plajă (galerie foto)

15 Jul 2021 2110

Frontiera Tomis Constanţa a câştigat Cupa României la oină. Competiţie găzduită de Cumpăna (video)

12 Jul 2021 3751