26 Jul, 2020 16:40
2881
Conform organizatorilor turneului, această decizie, care le-a fost comunicată prin intermediul managerului jucătoarei române, Virginia Ruzici, este legată de carantina impusă în Italia tuturor persoanelor care s-au aflat în România sau Bulgaria în precedentele 14 zile."Noi am aflat cu tristeţe decizia Nr.2 mondial de a-şi anula participarea", a declarat directorul turneului, Oliviero Palma, într-un comunicat dat publicităţii.
"Noi eram optimişti ieri (sâmbătă) şi am informat staff-ul Simonei Halep în legătură cu faptul că jucătorii şi jucătoarele profesioniste nu s-ar supune acestei carantine", a adăugat Palma.
Oliviero Palma anunţase sâmbătă pe contul său de Twitter că ''Halep va participa la cea de-a 31-a ediţie a Openului feminin de tenis de la Palermo"."Dar staff-ul lui Halep ne-a comunicat decizia sa, care strică toate eforturile noastre. Noi suntem trişti şi profund decepţionaţi", a mai spus Oliviero Palma.
Directorul turneului, care se va desfăşura între 1 şi 9 august la Palermo, s-a declarat convins că ''protocoalele sanitare adoptate de WTA sunt destul de stricte pentru a garanta siguranţa şi sănătatea sportivilor, dar şi a tuturor persoanelor implicate în eveniment''.''Am trimis o solicitare urgentă ministrului Sănătăţii, Roberto Speranza, pentru a cere o derogare la ultima ordonanţă pentru jucătoarele de tenis care vor participa la turneu'', a explicat, într-un comunicat, directorul turneului, Oliviero Palma.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: