Organizatorii Maratonului Nisipului, de la Mamaia, se aşteaptă la o participare numeroasă


Ediţia a patra a Maratonului Nisipului, întrecere internaţională care va avea loc pe plaja de la Mamaia duminică, 26 martie, a fost prefaţată astăzi. Daniel Antonaru, preşedintele AS Sana Sport, a spus că se estimează o participare numeroasă, de peste 1.200 de iubitori ai mişcării.                       
 

„De la o alergare pe plajă, între prieteni, am ajuns la un fenomen sportiv internaţional. Sperăm ca şi la această ediţie să livrăm un eveniment de calitate, prin care să promovăm sportul individual şi în familie, dar şi staţiunea Mamaia“, a declarat Daniel Antonaru.


Maratonul Nisipului cuprinde atât probe competitive, pe distanţele de 42, 21 şi 10 kilometri, cât şi crosul „Family Run“, de un kilometru. Startul se va da de la scena din piaţeta Perla, la ora 10.00 (pentru probele competitive) şi de la ora 12.00 pentru Family Run. În ce priveşte participarea internaţională, concurenţii din Republica Moldova sunt cei mai numeroşi. Nu lipsesc nici alergători din Germania, Rusia, Grecia, Slovacia sau Suedia. 

Fondurile strânse în cadrul crosului Family Run vor fi direcţionate pentru reconstrucţia şi modernizarea Secţiei de Terapie Intensivă Nou Născuţi şi a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, prin proiectul social iniţiat de Asociaţia Dăruieşte Aripi. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Cine a urcat pe podium la Maratonul Nisipului. Curse de-a lungul plajei, într-o atmosferă spectaculoasă (GALERIE FOTO)

01 May 2023 2082

Clasări pe podium pentru CS Medgidia la Maratonul Nisipului. Familia Dinu, pe primul loc la proba Family Run (GALERIE FOTO)

30 Apr 2023 1387

Constanța Alergători de toate vârstele, participanți la Maratonul Nisipului (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2023 2276

Comunicat de Presă Zip Escort este partener constant al celor 8 ediții de Maratonul Nisipului

26 Apr 2023 917

Constanța Loc nou de start la Maratonul Nisipului 2023 #Infinitrun. Care este termenul limită pentru înscrieri (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 1234

Constanța S-a deschis procesul de înscriere pentru ediția a opta a Maratonului Nisipului (GALERIE FOTO)

26 Feb 2023 2417

Igor Țimbalist și Diana Sinic, din Republica Moldova, marii câștigători ai Maratonului Nisipului, de la Constanța

23 May 2022 2116

Constanța Alergători amatori, dar și sportivi de performanță au luat startul în Maratonul Nisipului (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 May 2022 2327

Constanța „Maratonul Nisipului“, gata de start. Alergătorii participă la patru probe competitive și la două curse populare

20 May 2022 2022

Zip Escort susține „Maratonul Nisipului” 2022

19 May 2022 1362

„Superman“ din Năvodari, cursă de suflet Fostul polițist Ioan Chifu a alergat 100 de kilometri în bucătărie, în 24 de ore! (galerie foto)

03 Apr 2020 5688

Din cauza fenomenului Covid-19, Maratonul Nisipului, reprogramat pentru perioada 7-8 noiembrie 2020

11 Mar 2020 2948

Eveniment internațional la Mamaia S-a dat startul înscrierilor la ediția a șaptea a Maratonului Nisipului

17 Oct 2019 2055

O nouă cursă „Preotul“ Vali Munteanu, din Tulcea, a alergat şi la „Maratonul Nisipului“, de la Mamaia (galerie foto)

02 Apr 2019 5065

Clasat pe podium la Maratonul Nisipului Laurențiu Cobzaru a primit o diplomă de excelență din partea Ligii Militarilor Profesioniști (galerie foto)

01 Apr 2019 2759