Oss Fighters! Gală explozivă la Constanţa, cu Bogdan Stoica, Marian Rusu şi Cristian „The Fastest“ Milea în prim-plan

Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui, pe 20 aprilie a.c., o atractivă gală, Oss Fighters, în care spectatorii vor avea ocazia să urmărească partide de înalt nivel, pe regulament de K-1. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Oss Constanţa, sub egida Federaţiei Române de Kempo, promotor fiind Ionel Crînguş, preşedintele Asociaţiei Sportive Rebel Fighters.
 
În ringul Oss Fighters vor urca luptători consacraţi, precum Bogdan Stoica (unul dintre simbolurile sporturilor de contact din România), Marian Rusu (care va reprezenta România într-un meci incendiar, promiţând că nu va dezamăgi publicul constănţean) şi Cristian „The Fastest“ Milea, cel mai exploziv luptător al categoriei 70 kg K-1, care are un bogat palmares profesionist.
 
Atracţia galei va fi turneul piramidal la categoria 75 kg, unde se vor întâlni opt dintre cei mai buni luptători din România: Dănuţ Gălăţeanu (Constanţa), Anghel Cardoş (Satu Mare), Ştefan Ivan (Timişoara), Eugen Dragomir (Sibiu), Alin Câmpan (Bucureşti), Valentin Pascali (Bucureşti), Nino Daniel Pattvean (Găeşti) şi Robert Gotineac (Sibiu). „Va fi o piramidă de un nivel foarte ridicat. Se va lăsa cu scântei!“, a declarat Ionel Crînguş.
 
Un alt moment important al galei este meciul constănţeanului Costin Mincu ce are ca miză centura mondială WKF la categoria semigrea (88,2 kg), pe reguli K-1. Lupta va cuprinde cinci runde, iar Mincu, luptător la Tai Shin Do Gym Academy Bucureşti, a fost desemnat de Federaţia Mondială să lupte pentru centura mondială după ce a obţinut, anul trecut, în Grecia, la Santorini, titlul de campion european la categoria -91 kg.
 
În program au mai fost incluse partidele: la categ. +95 kg - Marian Radu - Alex Mâţu; la categ. 86 kg - Dragoş Imbre - Ştefan Veber; la categ. -85 kg - Adrian Răduţ - Robert Isop; la categ. 65 kg - Liviu Iancu - Ionuţ Popa; la categ. 59 kg - Cornel Costea - Ionuţ Sârbu şi Eduard Jipeanu - Dinu Serea. De asemenea, va fi şi un meci de fete, în care se vor întâlni, la categoria 60 kg, Raluca Georgiana şi Nicoleta Cotun.
 
Sportivii din această parte a galei fac parte din cluburi sportive din întreaga ţară: Oss Fighters Constanţa, Kempo Năvodari, Kickbox Ursoi Constanţa, Power Gym Craiova, RRG Fight Găeşti, Akatsuki Bucureşti, Urban Legend Constanţa, Hercules Gym Timişoara, Friends Gym Satu Mare, Super Pro Sibiu, Kudokai Assault Sibiu, Tai Shin Do Gym Bucureşti, Ciprian Sora Bucureşti, Stoica Brothers Bucureşti şi Fight James Suceava.
 
„Oss Fighters va fi o gala de excepţie, pe care constănţenii şi nu numai nu trebuie să o rateze“, a concluzionat Ionel Crînguş.
 
Sursa foto: Facebook
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru ACS OSS Constanța în vederea organizării proiectului „OSS Fighters ediția 8“ (DOCUMENT)

21 Sep 2022 1358

Ultimul meci al constănțeanului! Gala OSS Fighters 6. În main event, Alex Filip se va duela cu georgianul Levan Guruli

08 Jul 2021 4634

La gala OSS Fighters, de la Mamaia, luptătorul Alex Filip va disputa ultimul său meci

16 Jun 2021 5110

„Un fight card de excepție“ Ediția a șasea a OSS Fighters, programată în luna iulie, în stațiunea Mamaia

05 Jun 2021 4107

Constanţa La gala OSS Fighters 6 se va disputa, în premieră, şi un meci pe reguli de MMA

10 Mar 2021 3961

UPDATE Super-meciul dintre Alex Filip și Daniel Stefanovski, de la gala OSS Fighters, reprogramat. Ce s-a întâmplat

03 Aug 2020 3756

Revanșa! În ultimul meci din carieră, Alex Filip luptă pentru centura Superkombat, în gala OSS Fighters de la Mamaia!

18 Jul 2020 4206

„Alături de o legendă!“ Luptătorul constănțean Radu Medeleanu se antrenează sub îndrumarea celebrului Daniel Ghiță (galerie foto)

06 Jul 2020 5197

Gala OSS Fighters 6, în august, la Mamaia. Nume mari vor urca în ring

16 Jun 2020 6466

Imagini de acum cinci ani Luptătorul Alex Filip, din Constanța, pregătire în Olanda, la celebra sală Vos Gym Amsterdam (video)

29 Apr 2020 5749

Adversar de top pentru Alex Filip în ultimul meci din cariera sa. La gala OSS Fighters, de la Mamaia! (video)

27 Apr 2020 7054

Editorial Nu contează pe cine ai în față (coronavirusul), important e cine îți e alături!

04 Apr 2020 6859

Constanța. Lupta împotriva COVID-19 Luptătorul Alex Filip - „Rămâneți pozitivi și respectați întocmai sfaturile autorităților!“

25 Mar 2020 2151

Constanţa Alex Filip îşi încheie cariera de luptător. Meciul de retragere va fi la gala OSS Fighters

04 Mar 2020 8672

Constanţa Luptătorul Mădălin Crăciunică s-a căsătorit cu Sarah Iuria Ștefan. În curând, cei doi vor deveni părinţi (galerie foto)

26 Feb 2020 12422