Partida se joacă astăzi şi e televizată Farul vrea să îmblânzească vulcanul din Giuleşti

După înfrângerea de la Slobozia, care a inflamat din nou spiritele la Farul, „marinarii” susţin astăzi un nou meci extrem de dificil, întâlnind în deplasare Rapid Bucureşti, în etapa a opta a Ligii a 2-a. Cu obiectiv clar revenirea imediată în primul eşalon, giuleştenii antrenaţi de Viorel Moldovan sunt liderii clasamentului, cu 14 puncte, în vreme ce Farul se află pe locul patru, cu zece puncte. Meciul începe la ora 21.00 şi este transmis în direct de TVR1. „Vom avea parte de o partidă teribil de grea. Să sperăm că echipa noastră va face faţă presiunii, atât din partea adversarilor, cât şi a tribunei. Se ştie că atmosfera din Giuleşti este incendiară, iar la ultimul meci susţinut  acolo am înţeles că au fost câteva mii de spectatori. Ne dorim să revenim la jocul pe care l-am avut înaintea meciului de la Slobozia”, a spus antrenorul principal al Farului, Ion Răuţă. „În Giuleşti, va fi altceva faţă de la Slobozia, unde evoluţia noastră a fost marcată şi de oboseală. Cred că acum ne vom mobiliza mai bine, în faţa unui adversar puternic şi a unui stadion vulcanic, meciul fiind şi televizat. Vrem să dăm uitării cât mai  repede partida de la Slobozia. Am fost lipsiţi şi de şansă la acel meci. La 0-0, un jucător de la noi a fost deposedat în faţa porţii, într-o poziţie periculoasă, iar la 0-1 am avut o bară”, a spus şi fundaşul Florin Buzea. FC Farul a făcut deplasarea la Bucureşti ieri după-amiază, după un antrenament efectuat la Constanţa. Accidentat la Slobozia, vârful Cristian Silvăşan nu figurează în lot, fiind suspect de ruptură fibrilară la piciorul drept. În locul jucătorului de 31 de ani a fost luat Pâslaru. Faţă de meciul cu Unirea Slobozia din lot lipseşte şi Coteanu, înlocuit cu Eddy Năstase. Lotul de 18 al Farului pentru disputa din Giuleşti este: Curcă, Vl. Neagu - portari; Niţescu, Pâslaru, Buzea, Bumbac, Răvoiu, Năstase, Mansur, Ivanovici, I. Florea, B. Nicola, N. Creţu, Bolat, Coconaşu, Tothăzan, Butoi, Igiroşanu - jucători de câmp.

Programul etapei

Astăzi, în etapă se mai joacă partidele, toate începând la ora 11.00: Rapid CFR Suceava - CF Brăila, Dunărea Galaţi - SC Bacău, ACS Berceni - Unirea Tărlungeni şi Gloria Buzău - Unirea Slobozia. CSMS Iaşi şi FC Clinceni au rundă liberă. Clasament: 1. Rapid - 14p, 2. Clinceni - 13p, 3. Iaşi - 12p, 4. Farul - 10p, 5. Berceni - 9p, 6. Slobozia - 9p, 7. Buzău - 8p, 8. Tărlungeni - 5p, 9. Brăila - 5p, 10. Bacău - 3p, 11. Suceava - 3p, 12. Galaţi - 1p.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 555

Cumpărări directe Constanța Comuna Castelu. Infra Plan Consulting SRL, dirigenție de șantier pentru rețeaua de distribuție gaze naturale (DOCUMENT)

06 Apr 2024 857

„Învățăm să fim campioni“ Farul Constanța, vizită la Cumpăna, la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Nov 2023 1174

Victoria Cumpăna - Farul Constanța, sărbătoare fotbalistică la Cumpăna, în campionatul juniorilor B1. Intrare liberă și tombolă!

16 May 2023 2095

Handbal ACS Bute Galați, pe locul întâi la faza pe euroregiune, de la Cumpăna, a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

05 Apr 2023 1535

Campionii Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, premiați la Gala Sportului Cumpănean. 170 de medalii cucerite în 2022 (GALERIE FOTO)

17 Dec 2022 1602

Nuntă de vis Alex Bădașcă s-a căsătorit cu o constănțeancă. Stabilit în Irlanda, fostul fotbalist s-a specializat într-un domeniu extra-sportiv (GALERIE FOTO)

04 Aug 2022 4626

Clubul Sportiv Victoria Cumpăna Campionii secțiilor de gimnastică ritmică, lupte și fotbal, premiați (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 1584

Condiții optime de pregătire pentru sportivii de la CS Victoria Cumpăna „Am revenit acasă, în prima sală de sport a comunei“ (GALERIE FOTO)

05 Feb 2022 3600

Fostul fotbalist și antrenor Ion Răuță „Farul e aproape totul pentru mine. Mi-a marcat cariera și viața“ (GALERIE FOTO)

25 Dec 2021 5539

CS Victoria Cumpăna și-a premiat sportivii pentru rezultatele obținute în 2021. Un an de excepție! (GALERIE FOTO)

01 Dec 2021 2802

Clubul Sportiv Victoria Cumpăna organizează concurs pentru ocuparea funcției de inspector de specialitate

06 Oct 2021 2553

Luptătorul Cristian Somandru, vicecampion național, și antrenorul Vasile Vicol, premiați la Cumpăna (galerie foto)

25 Aug 2021 3566

Luptătorii de la CS Victoria Cumpăna, premiaţi pentru rezultatele obţinute la Europene şi Naţionale

26 Jul 2021 3275

Luptătoarea Gabriela Prodan va concura la Campionatul European. Premieră pentru sportivii din Cumpăna!

18 May 2021 3673