Patronul Farului i-a încondeiat pe „marinari” după evoluţia de la Tg. Jiu „Sunt rezerve de Liga a 5-a. Unul nu mai poate să joace din cauza tatuajului. La circ cu ei!”

Evoluţia tinerilor jucători constănţeni din eşecul drastic de la Tg. Jiu, 0-4 cu Pandurii, din Cupa României, le-a picat greu conducătorilor Farului. Patronul Giani Nedelcu i-a criticat dur pe mai mulţi fotbalişti şi a anunţat măsuri drastice.
 
FC Farul a folosit în meciul din „16”-imile Cupei României mulţi jucători tineri, dar evoluţia majorităţii nu a fost pe placul şefilor clubului, prezenţi la partidă. Echipa constănţeană a jucat cu: Vl. Neagu (cpt.) - Niţescu, E. Năstase, Romaşcanu, Bădaşcă - Tothăzan (56 Irimia), B. Nicola - Pâslaru (46 G. Anton), Ghenciu (70 A. Tudor), Coteanu - Butoi. „Atitudinea lor m-a deranjat rău de tot. Chiar şi în condiţiile în care am jucat cu o formaţie tânără, nu trebuia să ne prezentăm aşa. Asta nu e atitudine de jucători care vor să prindă echipa mare. Pe de altă parte, mă bucur că a fost acest meci, pentru că am văzut pe cine ne-am putea baza. Dintre cei din câmp, doar Năstase, Romaşcanu, Butoi şi Tothăzan au jucat. În rest, apă de ploaie. Fotbalişti care nu merită să îmbrace tricoul Farului. Vor fi schimbări mari de tot. Dintre cei care au fost pe teren la Tg. Jiu ne vom despărţi de mulţi. Vedetele de la centrul de copii! Nu au loc nici la Liga a 4-a. Sunt rezerve de Liga a 5-a, nu de Liga a 2-a. La circ, la figuri cu ei! Şi-au tras jambierele peste genunchi şi se laudă prin oraş şi pe Facebook că sunt fotbalişti la Farul. Dar dacă i-ar vedea lumea la meci ar zice că sunt prezenţi la Farul, nu jucători la acest club. Ar trebui să aducă bani de acasă că joacă la Farul”, a spus Giani Nedelcu.
 
„Pentru ce atâtea ifose?”
 
Şi preşedintele Neculai Tănasă s-a supărat. „Unii sunt tot timpul nemulţumiţi, dar când li se oferă şansa de a juca, îşi bat joc de ea. Din ce motive, nu înţeleg. Să fie clar: cei care au rămas acasă nu sunt titularii de bază, ci fotbalişti care au jucat mai mult în ultimul timp şi am luat decizia de a-i menaja pentru meciul dificil cu FC Clinceni. Nu aveam titulari şi rezerve. Era normal să ne facem această strategie. Nu am desconsiderat Cupa, dar partida de campionat era mai importantă. Cei care au jucat la Tg. Jiu nu ştiu dacă au legate zece meciuri la Liga a 2-a. Pentru ce atâtea ifose? Nu aveam pretenţia să eliminăm Pandurii, care e vicecampioana României, dar măcar să nu ne facem de râs. Ne uitam la meci şi nu ne venea să credem ce vedem. Atâta delăsare din partea unor fotbalişti de 19 - 20 de ani... Unii nici nu ştiu să stea în teren. Şi atunci, de unde atâtea pretenţii?”, s-a întrebat Neculai Tănasă. „Sunt foarte dezamăgit. Chiar dacă diferenţa de valoare a fost clară, mulţi nu au dat satisfacţie ca atitudine”, a spus şi antrenorul principal Ion Răuţă.
 
Pierdut în ceaţă
 
După ce a făcut referire la cei pe care i-a apreciat la Tg. Jiu („fundaşii centrali Năstase şi Romaşcanu sunt în creştere, vârful Butoi a arătat o atitudine bună, a vrut, s-a zbătut, iar mijlocaşul Tothăzan e în creştere”), Giani Nedelcu a pus tunurile pe cei care l-au dezamăgit cel mai mult. „S-ar putea ca zilele acestea sau după meciul de la Clinceni să le reziliem contractele lui Bădaşcă şi Pâslaru, iar în iarnă să încheiem conturile şi cu Berti Nicola, Coteanu sau Niţescu. Berti s-a tatuat pe gât şi nu mai poate să joace. Să se ducă la U Craiova, că tot spune că are ofertă de acolo. Sau poate-l vrea Real Madrid! S-a supărat probabil că a jucat cu o echipă de Liga 1, iar meciul a fost televizat. Şi eu dacă intram titular aveam mai multă voinţă. El e vedeta Farului! Două dintre golurile de la Tg. Jiu s-au luat din cauza lui. A pasat la adversari, o fi vrut să-i încerce să vadă dacă dau gol. Niţescu e atlet, dar avem nevoie de jucători care să şi centreze, nu numai să alerge. Ghenciu în schimb, la 19 ani, nu poate să fugă, e copt. Iar Pâslaru aleargă cu încetinitorul, să nu care cumva să-l simtă adversarul. Dacă ar fi ceaţă pe teren, nu ţi-ai da seama că-i acolo, pentru că nu s-ar auzi când fuge”, a tunat Giani Nedelcu.
 
Schimbă foaia
 
Patronul Farului a anunţat obiectivul echipei constănţene pentru meciul de mâine, de la Clinceni: trei puncte. „La alt deznodământ nici nu mă gândesc. Egalul nu mă interesează. Altfel, schimbăm foaia, pentru că au toate condiţiile de performanţă. Pe 4 octombrie, dăm şi salariile, atât celor nou-transferaţi, cât şi celor din lotul vechi”, a spus Nedelcu. Farul va pleca astăzi spre locul de desfăşurare a partidei din etapa a cincea. Din câte se pare, atacantul Cristian Silvăşan nu va juca, fiind accidentat, iar în privinţa lui Robert Băjan se fac eforturi pentru recuperarea sa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

rechinul

23 Oct, 2013 04:23

Diferenţa dintre liga 1 şi a 2-a s-a văzut.Farul, cu aceşti jucători tineri, poate face în timp o echipă bună să reprezinte Constanţa", a declarat PUSTAI.Citeste si tu Giani ce spune un antrenor de LIga I de tineretul pe care il blamezi ca nu-ti da dreptul

Articole asemanatoare

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1743

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1046

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1522

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 901

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 633

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1100

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 558

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 774

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 711

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 844

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1043

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1345

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 769

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1628

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 685