Patru rugbyşti de la Tomitanii Constanţa se pregătesc cu echipa naţională pentru Campionatul European (galerie foto)

Patru tineri rugbyşti de la Tomitanii Constanţa (antrenor, Cristian Cojocaru) fac parte din lotul naţional extins Under-18 al României, care participă, între 6 şi 14 decembrie, la Snagov, la ultimul stagiu de pregătire centralizată din acest an.
 
Antrenorii lotului s-au oprit la 28 de sportivi, care pregătesc intens participarea la Campionatul European din 2017. Cei patru Tomitani sunt Flavian Cuprian (stâlp), Florian Ciocoiu (stâlp / trăgător), George Cristian Mocanu (trăgător) şi Laurenţiu Pocovnicu (aripă).
 
„Este un stagiu de bilanţ din punctul nostru de vedere. Sperăm să ne ajute şi vremea, ca să mai putem pune la punct detalii tehnico-tactice, dacă nu, ne vom concentra pe analiza video, discuţii despre ce am putea îmbunătăţi în urma evoluţiei cu Cehia, pentru că trebuie să lucrăm la punctele slabe pe care le-am arătat în cele două jocuri disputate la Bârlad. Pe de altă parte, se observă o creştere considerabilă a coeziunii grupului, ceea ce se reflectă şi în joc. Deocamdată, jocul colectiv este unul dintre sectoarele la care suferim, pentru că am lucrat foarte mult pe compartimente: înaintare - trei sferturi şi mai puţin pe acest joc colectiv. Este important însă că ei sunt prieteni şi în afara terenului, iar acest lucru se va reflecta şi pe gazon”, a declarat, pentru frr.ro, Cosmin Cioriciu, antrenor al lotului, alături de Dănuţ Dumbravă.
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1132

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 845

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1156

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1751

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1289

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1306

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1618

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1745

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3364

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1683

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1266

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1628

Editorial Ștafeta a fost predată. Tomitanii Constanța, o poveste fără de sfârșit

04 May 2023 2284

Rugby În careul de ași! Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2023 2052

Zi plină de rugby pe stadionul „Mihai Naca“ din Constanța. Cupa 1 Mai, urmată de importantul meci al Tomitanilor (GALERIE FOTO)

27 Apr 2023 2310