UPDATE Alte medalii pentru gimnastele Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu, din Constanţa, la FOTE (galerie foto)

La Festivalul Olimpic al Tineretului Europrean, întrecere găzduită de Baku (Azerbaidjan), gimnastele constănţene (de la CS Farul) Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu au participat şi în finală la individual compus.

Ioana Stănciulescu a ocupat locul patru, cu 52.100 puncte, în vreme ce Silvia Sfiringu a fost a şaptea, cu 50.650 puncte.

Astăzi, de la ora 13.00, cele două intră în lupta pentru medalii şi în finalele pe aparate, primele evoluţii fiind cele de la paralele şi sărituri. Ioana va concura în ambele finale, iar Silvia la sărituri.

Cele două fariste vor evolua şi în finale de la sol, iar Silvia Sfiringu şi la bârnă.

La FOTE, România a cucerit medalia de argint pe echipe, în componenţa Antonia Duță, Silvia Sfiringu și Ioana Stănciulescu ((antrenori, Nicolae Forminte - din Constanţa și Liliana Cosma).

Ioana Stănciulescu şi Silviana Sfiringu au fost descoperite şi pregătite până au ajuns la lot de Clemenţa Garabet. La formarea campioanei europene Ioana Strănciulescu au contribuit, în afară de Clemenţa Garabet, şi Olga Didilescu, şi soţii Nicolai (Dana şi Remus), şi Ciprian Creţu (în diverse etape, fie la club, fie la lotul naţional). La Deva, Ioana Stănciulescu şi Silviana Sfiringu sunt antrenate de un colectiv tehnic coordonat de Nicolae Forminte şi din care face parte şi Florin Uzum.

UPDATE:

Ioana Stănciulescu a obţinut medalia de bronz la paralele.

La finalul unui exercițiu executat frumos și curat, Ioana Stănciulescu a câștigat medalia de bronz în finala de la paralele, la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Felicitări, Ioana!, se rată pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică.  


Aceeaşi medalie, bronz, a obţinut şi Silvia Sfiringu, la sărituri, finală în care Ioana a terminat pe poziţia a cincea.


Surs foto: Facebook (Federaţia Română de Gimnastică) 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gimnastică România a ratat pentru opt zecimi calificarea în finală la Euro, dar și-a asigurat prezența la Mondiale

13 Aug 2022 1947

Constănțence în loturile de gimnastică ale României care vor concura la Campionatul European

05 Aug 2022 3642

Gimnaste din Constanța, concurs în Franța cu echipa României. Au fost invitate și la o recepție la Primăria din Sedan (GALERIE FOTO)

28 Jul 2022 2038

Gimnaste din Constanța, la ultimul concurs de verificare înaintea Campionatelor Europene

22 Jul 2022 1517

Gimnasta Ioana Stănciulescu, de la CS Farul Constanța, medaliată la Cupa Mondială Challenge (GALERIE FOTO)

01 Jun 2022 1854

Din lot fac parte şi trei sportive de la CS Farul Constanţa Gimnastele tricolore au început pregătirea la Bucureşti

04 Feb 2021 4082

Gimnastică Lotul de la Deva, din care fac parte şi trei constănţence, se mută cu pregătirea la Bucureşti

30 Jan 2021 6699

Năvodari Diplomă de excelenţă pentru gimnasta Ioana Stănciulescu, vicecampioană europeană la Mersin

28 Dec 2020 3905

La întoarcerea de la Europene, gimnastele României au colindat cu medaliile pe post de clopoţei!

24 Dec 2020 3741

Momente magice la Mersin La Campionatul European, au impresionat şi patru gimnaste din Constanţa

22 Dec 2020 5295

La Campionatul European, Silvia Sfiringu, de la CS Farul Constanţa, a luat medalie şi la bârnă

20 Dec 2020 3482

Gimnaste la CS Farul Constanţa Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu, argint cu România la Euro

19 Dec 2020 4401

Gimnastică Echipa României, pe primul loc după prima subdiviziune la Campionatul European

17 Dec 2020 2945

Patru gimnaste de la Constanța participante la Campionatul European din Turcia

15 Dec 2020 4018

Gimnastică O primă verificare înaintea Campionatului European. Au concurat și trei constănțence

05 Nov 2020 6071