Pe lacul Siutghiol se desfășoară primul Campionat Național clasa RS Terra din România

Iubitorii sportului cu vele pot admira în continuare, de pe mal, competițiile de yachting de pe Lacul Herăstrău și Lacul Siutghiol, informează organizatorii. 

După ce week-endul trecut, Cupa Sportul Studențesc a aliniat la start, în București, zece competitori la clasa Optimist și nouă la clasa Laser Radial, în week-endul acesta este rândul constănțenilor să iasă pe apă la concurs.

”Campionatul Național clasa RS Terra, aflat la prima sa ediție, își va deschide porțile sâmbătă, 9 iunie a.c., pe Lacul Siutghiol, în organizarea Asociației Wind Hunters, C.S. Ştiinţa Constanţa și AJY Constanţa, sub egida Federaţiei Române de Yachting” - au transmis organizatorii.


În urmă cu o săptămână, pe podiumul Cupei Sportul Studențesc, desfășurată pe Lacul Herăstrău, la clasa Optimist au urcat sportivii Mihai Andronic (locul I), Maria Boniu (locul al II-lea) și Katia Radu (locul al III-lea) (toți trei aparținând clubului cu același nume), în timp ce la clasa Laser Radial podiumul s-a împărțit între cluburile Sportul Studențesc - Daniel Voicu (locul I) și Electrica Balkan prin ocupanții locurilor II și III – Răzvan Pîslaru și Maximilian Roșca.

Sursa foto: Departamentul de Comunicare și Relații Publice al FRY
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Apariție inedită la Marea Neagră, în stațiunea Mamaia

08 Apr 2024 554

ISU Constanța După căutări zadarnice, pompierii au sistat căutările tânărului posibil înecat în apele lacului Siutghiol, localitatea Ovidiu

04 Apr 2024 557

Căutările tânărului înecat pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

04 Apr 2024 603

Căutările tânărului înecat în lacul Siutghiol, județul Constanța, sistate

03 Apr 2024 584

Pompierii au reluat căutările tânărului înecat în lacul Siutghiol, județul Constanța (FOTO+VIDEO))

03 Apr 2024 975

UPDATE Un tânăr dat dispărut de trei luni pe lacul Siutghiol! Trupul său ar fi fost observat azi pe lac

02 Apr 2024 4678

UPDATE. Știri Constanța Descoperire macabră pe lacul Siutghiol! Salvatorii, chemați în ajutor

02 Apr 2024 6108

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1948

Imobiliare Constanța Grindeanu Imob Construct SRL, demersuri pentru investiția imobiliară din zona Lacului Siutghiol

13 Mar 2024 854

Oficial de la IPJ Constanța! Cine este tânărul găsit înecat în Lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1843

Oficial de la IPJ Constanța despre tânărul găsit înecat în lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1623

Bărbatul găsit înecat este unul dintre cei doi dispăruți în lacul Siutghiol (FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 6075

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5129

Fororeportaj Constanța Lacul Siutghiol își dezvăluie frumusețea iarna (FOTO+VIDEO)

24 Jan 2024 986

Constanța Căutările celor doi tineri dispăruți pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

17 Jan 2024 733