Pe locul doi în Liga 1, FC Viitorul are cel mai bun atac al campionatului

FC Viitorul ocupă locul doi în clasamentul Ligii 1 după etapa a zecea. Performanţa a venit la capătul celei de-a cincea victorii din acest campionat, 3-0 (Aganovic 25, Nicoliţă 73, Mitrea 90+2) la Ovidiu cu FC Voluntari, rezultat care a urcat la 19 numărul punctelor acumulate până acum, elevii lui Gică Hagi având cu unul mai puţin decât liderul Astra Giurgiu. În zece meciuri de campionat, Viitorul a realizat cinci victorii, patru egaluri şi a înregistrat o singură înfrângere, având, cu 20 de goluri marcate, cel mai bun atac din campionat, la egalitate cu Astra.

„Prin prisma rezultatului, a fost o seară perfectă. Nu am făcut însă o partidă strălucită, dar importante sunt cele trei puncte. Ştiam că vom avea meci greu cu FC Voluntari, o echipă experimentată, cu jucători valoroşi, care au susţinut multe meciuri în primul eşalon. Nu ne gândim la cât de sus ne aflăm în clasament, ci luăm fiecare meci în parte şi încercăm să câştigăm. Trebuie să ne uităm la efortul colectiv al echipei, iar atâta timp cât vom face lucrurile împreună, vom avea şi rezultate. Nu putem spune că, în acest moment, suntem cu un pas în play-off, e doar un început bun de campionat. Am ridicat ştacheta, am arătat că putem şi trebuie să ţinem ritmul, jucând la un nivel înalt. Ne va fi din ce în ce mai greu. Trebuie să fim conectaţi pe întreaga durată a meciului, întrucât, atunci când te relaxezi, apar probleme. Suntem angrenaţi pe mai multe fronturi, dar avem un lot numeric şi valoric foarte bun. Încercăm să câştigăm mereu, imprimând fiecărui jucător o mentalitate de învingător“, a declarat Cătălin Anghel, membru în staff-ul tehnic al lui Gică Hagi.

În etapa viitoare, FC Viitorul joacă sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 18.30, în deplasare cu CSMS Iaşi, echipa de pe locul zece, cu 11 puncte.
Sursa foto: Academia Hagi
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 948

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1042

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1192

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1192

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1459

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1210

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6856

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4228

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1796

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2819

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1994

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2043

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3833

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2468

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 3016