Petre Buduru a cesionat jumătate dintre părțile sociale pe care le deține în societatea Astra Oil Prod


 
  • Petre Buduru a decis să cesioneze către Ciprian Hanganu zece dintre cele 20 de părți sociale pe care le deține în Astra Oil Prod.
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia nr. 1 / 5 aprilie 2021 a asociatului unic al societății Astra Oil Prod SRL, fostul fotbalist, în prezent oficial de club, Petre Buduru. Acesta este una dintre legendele FC Farul Constanța, club la care a activat și ca președinte.
 
Domiciliat în Constanța, Petre Buduru a decis să cesioneze către Ciprian Hanganu (domiciliat în orașul Ovidiu) zece dintre cele 20 de părți sociale pe care le deține în Astra Oil Prod (părți sociale în valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare totală de 100 lei, reprezentând 50% din capitalul social). Prețul cesiunii de părți sociale este la valoarea nominală a acestora, respective 10 lei pentru fiecare parte socială, în valoare totală de 100 de lei.
 
Ca urmare a cesionării părților sociale, capitalul social al societății, în valoare de 200 lei, divizat în 20 de părți sociale, în valoare nominală de 10 lei fiecare, va fi deținut astfel:

- Petre Buduru: 10 părți sociale în valoare nominală de 10 lei, în valoare totală de 100 lei, reprezentând 50% din capitalul social, cota de participare la beneficiile și pierderile societății fiind de 50%;

- Ciprian Hanganu: 10 părți sociale în valoare nominală de 10 lei, în valoare totală de 100 lei, reprezentând 50% din capitalul social, cota de participare la beneficiile și pierderile societății fiind de 50%. 
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.   
 

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Petre Buduru, noul administrator
Astra Oil Prod a deschis un punct de lucru în Portul Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Poveștile lui Daniel Ghișan, „fotbalistul fără post“. „Tâlharul“, uleiul de sub mașină și duelul cu Patrick Vieira (GALERIE FOTO + VIDEO)

07 Sep 2023 4020

Firme Constanța Jepp SRL, firma în care sunt asociați Dennis Șerban și Petre Buduru, și-a schimbat sediul social

08 Aug 2023 1948

Petre Buduru, din nou pe teren, în tricoul Farului Constanța „Mi-a făcut plăcere să-l admir pe Gică Hagi, la 17 ani. Era un copil minune“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2023 9489

Foști președinți ai Farului Petre Buduru, Paul Peniu și Hacic Garabet își serbează miercuri zilele de naștere. Pentru primii doi, bucurie dublă!

29 Jun 2022 4108

Modificări în societatea Azochim Complex SRL, în care era asociat și fostul fotbalist Petre Buduru. Cine e noul administrator

09 Jun 2022 2504

Fost fotbalist și președinte la Farul Constanța Petre Buduru nu mai este asociat și administrator la firma Astra Ecopetrol

10 Apr 2022 4145

Fost președinte al FC Farul Constanța. Cum și-a încheiat Hacic Garabet cariera de rugyst „Aoleu, îl omoară pe tăticuțu!“

23 Nov 2021 6756

S-a înființat Astra Energy SRL. Doi fondatori. Unul e fostul fotbalist Petre Buduru, care are și calitatea de administrator

22 Sep 2021 2215

Fostul fotbalist Petre Buduru, cooptat ca asociat în societatea North Chemical Complex

24 Jun 2021 4117

Constanţa Petre Buduru şi Dennis Şerban, asociaţii societăţii Jepp SRL, au hotărât majorarea capitalului social

25 Jan 2021 3777

Cât deţine Petre Buduru din capitalul social al firmei Azochim Complex, în urma cooptării unui nou asociat

08 Jan 2021 4325

Constanţa Schimbări în societatea Jepp SRL. Câte părţi sociale deţin acum asociaţii Dennis Şerban şi Petre Buduru

07 Jan 2021 4231

Petre Buduru, noul administrator Astra Oil Prod a deschis un punct de lucru în Portul Constanța

06 Oct 2020 4869

Constanța Statut nou pe care-l deține Petre Buduru în societatea Astra GP Ecologic

03 Oct 2020 3721

Societatea Astra Ecopetrol Petre Buduru a căpătat statut de asociat unic și administrator

28 Sep 2020 3048