Petre Buduru și ginerele său, Dennis Șerban, fondatori ai unei firme la Constanța

În baza cererii nr. 111728 din data de 3 octombrie a.c. și a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea societății Yardenny Business Center SRL.

Potrivit extrasului publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, firma are sediul social în municipiul Constanța, iar ca domeniu principal de activitate figurează „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“, acesta fiind și activitatea principală a societății.  Capitalul social e de 200 de lei integral vărsat, total părți sociale: 20 a câte zece lei fiecare.

Cei doi fondatori ai Yardenny Business Center SRL sunt domiciliați în Constanța și au legătură cu fotbalul, sport în care sunt foarte cunoscuți: Petre Buduru și ginerele său, Dennis Șerban (care este și administrator al firmei). Buduru e fost mare fotbalist la Farul Constanța și ex-președinte la clubul constănțean, iar în prezent e unul dintre conducătorii Astrei Giurgiu. Fost internațional, Dennis Șerban a jucat fotbal la echipe precum FC Farul, Steaua, Valencia, Villarreal, Elche, Rapid, Cordoba, Ejido, Petrolul Ploiești, Dinamo sau Larissa, iar la Farul a activat și ca director tehnic.

Citește și:

Fostul fotbalist Dennis Șerban a ieșit din firma socrului său
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Poveștile lui Daniel Ghișan, „fotbalistul fără post“. „Tâlharul“, uleiul de sub mașină și duelul cu Patrick Vieira (GALERIE FOTO + VIDEO)

07 Sep 2023 4020

Firme Constanța Jepp SRL, firma în care sunt asociați Dennis Șerban și Petre Buduru, și-a schimbat sediul social

08 Aug 2023 1946

Petre Buduru, din nou pe teren, în tricoul Farului Constanța „Mi-a făcut plăcere să-l admir pe Gică Hagi, la 17 ani. Era un copil minune“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2023 9489

Foști președinți ai Farului Petre Buduru, Paul Peniu și Hacic Garabet își serbează miercuri zilele de naștere. Pentru primii doi, bucurie dublă!

29 Jun 2022 4108

Modificări în societatea Azochim Complex SRL, în care era asociat și fostul fotbalist Petre Buduru. Cine e noul administrator

09 Jun 2022 2503

Fost fotbalist și președinte la Farul Constanța Petre Buduru nu mai este asociat și administrator la firma Astra Ecopetrol

10 Apr 2022 4145

Fost președinte al FC Farul Constanța. Cum și-a încheiat Hacic Garabet cariera de rugyst „Aoleu, îl omoară pe tăticuțu!“

23 Nov 2021 6756

S-a înființat Astra Energy SRL. Doi fondatori. Unul e fostul fotbalist Petre Buduru, care are și calitatea de administrator

22 Sep 2021 2215

Fostul fotbalist Petre Buduru, cooptat ca asociat în societatea North Chemical Complex

24 Jun 2021 4117

Petre Buduru a cesionat jumătate dintre părțile sociale pe care le deține în societatea Astra Oil Prod

11 Jun 2021 3812

Constanţa Petre Buduru şi Dennis Şerban, asociaţii societăţii Jepp SRL, au hotărât majorarea capitalului social

25 Jan 2021 3776

Cât deţine Petre Buduru din capitalul social al firmei Azochim Complex, în urma cooptării unui nou asociat

08 Jan 2021 4325

Constanţa Schimbări în societatea Jepp SRL. Câte părţi sociale deţin acum asociaţii Dennis Şerban şi Petre Buduru

07 Jan 2021 4231

Petre Buduru, noul administrator Astra Oil Prod a deschis un punct de lucru în Portul Constanța

06 Oct 2020 4869

Constanța Statut nou pe care-l deține Petre Buduru în societatea Astra GP Ecologic

03 Oct 2020 3721