Sport

Petre Grigoraş - „Victoria voinţei“ SSC Farul a ieşit din „zona minată“, după ce a învins echipa de pe locul patru, care a condus la Constanţa (galerie foto)

Aflată într-o situaţie dificilă în clasament, pe locul 17, retrogradant, înaintea partidei de ieri cu FC Argeş, de la Constanţa, din etapa a 13-a a Ligii a 3-a, SSC Farul s-a mobilizat şi a reuşit surpriza, învingând cu 3-1 (1-1) echipa de pe locul patru.
 
Între cele două formaţii era o diferenţă de 15 puncte în clasament (25-10), iar situaţia părea şi mai dificilă, după ce argeşenii au deschis scorul, în minutul 26, prin Barbu. „Marinarii“ au avut însă puterea să revină şi s-au impus finalmente, punctând prin Moise (40, 66) şi Momodou (56). Succesul a ajutat echipa constănţeană să urce două locuri în clasament, de pe 17 pe 15, părăsind „zona minată“. În 13 meciuri, SSC Farul a acumulat 13 puncte, după patru victorii, o remiză şi opt înfrângeri, golaveraj 20-29.
 

„Asta vrem să vedem de la Farul“

 
„Suntem bucuroşi, asta vrem să vedem de la Farul, ambiţie, atitudine şi dăruire. Mă bucur că băieţii au reacţionat, într-o situaţie dificilă, dar şi că am avut alături astăzi (n.r. ieri) foşti mari jucători ai clubului. Sperăm să-i vedem mereu în tribune, iar oamenii să se bucure de fotbal. Până la urmă, despre asta este vorba. E o zi frumoasă pentru noi şi pentru constănţeni. Avem ambiţii mari, dorindu-ne ca această echipă, atât de iubită de fani, să revină în prima ligă. Dacă nu se va putea anul acesta, anul viitor vrem să atacăm promovarea. Numai împreună putem reuşi să ducem Farul acolo unde îi e locul“, a declarat finanţatorul SSC Farul, Ciprian Marica.
 

Victorie oarecum nesperată                                                         

 
Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul, apreciază efortul şi determinarea elevilor săi, care au obţinut „o victorie mare, dată fiind situaţia delicată în care ne aflam“. „Este un succes oarecum nesperat. Plecam cu şansa a doua în faţa unei echipe mai valoroase şi mai experimentate. Este victoria voinţei. Până la finalul turului, ne va fi destul de greu, dar mă bucur că uşor-uşor, începem să scoatem puncte. Mi-era teamă de acest meci, dar băieţii au avut o atitudine de nota zece. E frumos când vine multă lume la meci. Ne-au încurajat şi la 0-1, ceea ce ne bucură foarte mult. După ce am văzut cum merge meciul, chiar şi dacă eram conduşi, nu concepeam să nu câştigăm. Golul de 1-1 a fost foarte important. La pauză, le-am dat încredere băieţilor că vom câştiga. Am simţit adversarul şi am comis mai puţine greşeli ca în alte partide“, a arătat Grigoraş.
 

„Goluri de cascadorii râsului“

 
Emil Săndoi, principalul FC Argeş, a spus că echipa sa a primit ieri goluri „de cascadorii râsului“. „În fotbal se poate întâmpla orice, şi ca echipe mai slab clasate să învingă formaţii aflate mai sus în ierarhie. Însă nu mă aşteptam să pierdem aşa. Farul a intrat de patru ori în careul nostru şi a dat trei goluri. În prima repriză, am dominat copios şi ne puteam distanţa. Am comis erori rar văzute şi la Liga a 4-a şi nu-mi pot explica de ce. Pe de altă parte, ne-au lipsit şi cinci - şase jucători. Consider că acest meci a fost un derby, dar pe care nu l-am tratat bine. A fost probabil vorba de lipsă de concentrare“, a precizat Emil Săndoi.
 

Petrolul Ploieşti, următorul adversar

 
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: U Cluj - Ripensia Timişoara 1-1, CS Mioveni - Luceafărul Oradea 2-1, CS Baloteşti - Pandurii Tg. Jiu 2-1, Sportul Snagov - Metaloglobus Bucureşti 3-0, UTA - ACS Energeticianul 1-1, ACS Poli Timişoara - ASU Poli Timişoara 1-2, Dacia Unirea Brăila - Aerostar Bacău 3-3, Academica Clinceni - Chindia Târgovişte 0-1, Daco-Getica Bucureşti - Petrolul Ploieşti 1-1. Clasament: 1. Snagov - 30p, 2. Chindia - 26p, 3. Clinceni - 27p, 4. FC Argeş - 25p, 5. U Cluj - 24p, 6. Petrolul - 23p, 7. Mioveni - 23p, 8. Pandurii - 21p, 9. Energeticianul - 21p, 10. UTA - 20p, 11. ASU Poli - 20p, 12. Daco-Getica - 15p, 13. Metaloglobus - 14p, 14. Ripensia - 13p, 15. SSC Farul - 13p, 16. Luceafărul - 12p, 17. Baloteşti - 11p, 18. Aerostar - 9p, 19. ACS Poli - 5p, 20. Dacia Unirea - 5p.
 
În etapa viitoare, SSC Farul va juca în deplasare cu Petrolul Ploieşti, luni, 29 octombrie, de la ora 18.00.
 
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Imagini de la eveniment SSC Farul a învins FC Argeș la Constanța în Liga a 2-a. S-au marcat patru goluri (galerie foto)
 
Constanța. Legendele FC Farul au înălțat steaguri personalizate pe stadion. A fost lansat noul logo al clubului (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aventura sa la Farul Constanţa s-a încheiat „Cred că nu am fost apreciat suficient pentru ce am făcut“

02 Jul 2019 3229

Duel cu lanterna roşie SSC Farul Constanţa, hotărâtă să scape definitiv, sâmbătă, de emoţiile retrogradării

25 May 2019 961

Ce spun Petre Grigoraş şi Raul Avram Dacă învinge, sâmbătă, în Liga a 2-a, SSC Farul se salvează matematic de la retrogradare (galerie foto)

23 May 2019 1199

După egalul cu Daco-Getica, SSC Farul speră să dea lovitura cu Luceafărul Petre Grigoraş - „Orice punct este important“

17 May 2019 1065

„Suntem pregătiţi“ SSC Farul, meci care pe care, miercuri, la Constanţa, cu Daco-Getica Bucureşti (galerie foto)

14 May 2019 815

Jucătorii SSC Farul, alături de copiii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Albatros” Constanța (galerie foto)

13 May 2019 605

SSC Farul întâlneşte CS Mioveni. „Marinarii“ vor să-şi îndrepte imaginea după eşecul cu Petrolul Ploieşti (galerie foto)

08 May 2019 883

„Nu mă aşteptam la aşa ceva“ Dezamăgire mare la SSC Farul, după eşecul sever cu Petrolul Ploieşti (galerie foto)

06 May 2019 2150

Haideţi la meci! Farul - Petrolul, la Constanţa Petre Grigoraş - „Aşteptăm fanii în număr mare, să ne conducă spre o nouă victorie“

04 May 2019 1678

Meci de tradiţie la Constanţa, Farul - Petrolul Ploieşti. „Marinarii“ vizează a treia victorie la rând. Oaspeţii îşi joacă ultima carte (galerie foto)

02 May 2019 1176

În prima zi de Paști, SSC Farul Constanţa joacă în Liga a 2-a la Piteşti Petre Grigoraş - „Vrem să le facem un frumos cadou suporterilor“ (galerie foto)

26 Apr 2019 1009

Sprijin divin pentru Georgian Păun, de la SSC Farul Poartă Catedrala pe tricou şi, în sâmbăta Floriilor, a înscris miraculos golul victoriei! (galerie foto)

22 Apr 2019 1836

„Îmi doresc enorm să câştig“ Pentru antrenorul SSC Farul, Petre Grigoraş, meciul cu Aerostar Bacău e unul special

19 Apr 2019 1312

„E obligatoriu să învingem“ Ce spun Petre Grigoraş şi Raul Avram despre meciul SSC Farul - Aerostar Bacău

18 Apr 2019 705

„Nu putem să cedăm niciun metru“ SSC Farul, meci greu pe terenul Universităţii Cluj, formaţie de pe podium

13 Apr 2019 765