Phoenicia Hotels, noul partener al Federației Române de Canotaj (GALERIE FOTO)

 

 
Phoenicia Hotels a devenit noul partener al Federației Române de Canotaj, compania susținând, de acum înainte, parcursul sportivilor români în cursa pentru obținerea medaliilor la campionatele europene și mondiale și la ediția viitoare a Jocurilor Olimpice.

Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment derulat la Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă“, la care a participat și Mohammad Murad, se arată într-un comunicat.
 
Președinte Phoenicia Hotels a semnat contractul de parteneriat și sponsorizare, a susținut un discurs și i-a premiat pe sportivii care au obținut performanțe la Europene, urându-le totodată succes la Campionatele Mondiale ce vor avea loc la Racice (Cehia), în perioada 18-25 septembrie 2022.

„Federația Română de Canotaj este cea mai puternică federație sportivă din România, cu rezultate extraordinare. Noi, ca mediu de afaceri, nu trebuie să ne dăm la o parte și să avem ca singură țintă profitul, ci avem cu toții o datorie de a susține sportul românesc. Eu întotdeauna voi fi un susținător al sportului pentru că este cel care face cunoscut numele României peste tot în lume”, a declarat Mohammad Murad.


La eveniment au luat parte Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, și Valeria Sabo, consultant de imagine al Federației, cea care a intermediat parteneriatul strategic cu Phoenicia Hotels.

„Îi mulțumesc domnului Mohammad Murad și Phoenicia Hotels că ni s-a alăturat în cursa noastră pentru performanță. Suntem mândri să avem asemenea aliați, atât de puternici și frumoși. Împreună, prin munca sportivilor și cu susținerea lor, am convingerea că vom continua să urcăm numele României pe cele mai înalte culmi ale performanței sportive. Ne aflăm acum în fața celui mai important examen pe care îl avem de dat în acest an, Campionatele Mondiale de Canotaj de la Racice. Suntem pregătiți să ne întrecem cu cei mai puternici din lume și sunt sigură că vom demonstra încă o dată că avem unul dintre cele mai bune Loturi de Canotaj”, a declarat Elisabeta Lipă.


În cadrul evenimentului a fost prezentată componența lotului de canotaj care va reprezenta România la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Racice.
 
Simplu vâsle feminin categorie ușoară (LW1x) - Ionela Cozmiuc
Simplu vâsle masculin (M1x) - Bogdan Horodișteanu
Dublu rame masculin (M2-) - Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan
Dublu vâsle masculin (M2x) - Andrei Sebastian Cornea și Ionuț Cojocaru
Patru rame masculin (M4-) - Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Florin Lehaci

Patru vâsle masculin (M4x) - Mihai Chiruță, Ciprian Tudosă, Florin Marian Enache și Ioan Prundeanu
Dublu rame feminin (W2-) - Ioana Vrînceanu și Denisa Tîlvescu
Dublu vâsle feminin (W2x) - Simona Radiș și Ancuța Bodnar

Patru rame feminin (W4-) - Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Magdalena Rusu și Amalia Bereș
Patru vâsle feminin (W4x) - Emanuela Ciotău, Cristina Druga, Iulia Liliana Bălăucă și Patricia Cireș
 
Componenţa bărcilor de 8+1 feminin şi 8+1 masculin urmează să fie stabilită în perioada următoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Canotaj de coastă Doi specialiști din Grecia, vizită la CS Farul, în proiectul RoBeats (GALERIE FOTO)

30 Nov 2023 830

Cinci medalii la Campionatul Mondial și 11 echipaje calificate la Jocurile Olimpice 2024. Record pentru canotajul românesc! (GALERIE FOTO)

11 Sep 2023 1024

Canotorii de la CSM Constanța au câștigat patru medalii de aur din cele opt obținute de România la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Krefeld, Germania (GALERIE FOTO)

28 Aug 2023 872

LIVE VIDEO+TEXT. Știri Constanța azi Conferință de presă în cadrul desfășurării Campionatului Național de canotaj pe mare 2023 pe plaja Reyna (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Aug 2023 1254

Canotaj Rezultate excelente reușite de sportivii români în calificările pentru finală la Campionatele Europene de Canotaj la Tineret din Germania (GALERIE FOTO)

26 Aug 2023 1319

Întreceri la handbal, canotaj sau rugby pentru sportivii de la CSM Constanța în acest weekend

25 Aug 2023 857

Constanța, gazda unei noi competiții de canotaj pe mare, la trei categorii de vârstă

18 Aug 2023 1135

Constanța, pe podium la Campionatul Mondial de canotaj. România a cucerit șase medalii (GALERIE FOTO)

05 Aug 2023 1446

UPDATE Campionatul Mondial de canotaj 2023. Rezultatele sportivilor români de vineri, 4 august

04 Aug 2023 2067

UPDATE. Canotaj Sportivii români, în concurs la Campionatul Mondial de juniori de la Paris (GALERIE FOTO)

03 Aug 2023 1243

CS Farul Constanța Antrenoarea Ana-Maria Ogulturk, campioană la Euro Masters Regatta 2023 Munchen (GALERIE FOTO)

01 Aug 2023 1367

Constanța Canotorii și-au încheiat evoluțiile la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

23 Jul 2023 1222

UPDATE. Canotaj Plovdiv 2023 A doua medalie de aur pentru România la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

23 Jul 2023 934

Canotaj Plovdiv 2023 Aur pentru România la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

22 Jul 2023 1281

UPDATE. Canotaj Plovdiv 2023 O nouă zi de participare pentru România la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

21 Jul 2023 1060